Durere și tristețe în comunitatea din Râșca și Jahalia, unde două suflete dragi, tată și fiică, vor fi conduse pe ultimul drum în zile consecutive. Cei doi, Ioan Țicalo și Mihaela Grădinaru, au fost dascăli, oameni care și-au legat numele de educație și de generațiile pe care le-au îndrumat.
Ioan Țicalo, originar din județul Botoșani, va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, la ora 12:00. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu se vor putea reculege la locuința sa, urmând ca slujba de înmormântare să aibă loc la Biserica „Sfinții Voievozi” din Râșca.
Fiica sa, Mihaela Grădinaru, va fi înmormântată duminică, la ora 13:00, la Jahalia, acolo unde va fi și depusă pentru ca cei care au cunoscut-o și au prețuit-o să își poată lua rămas-bun.
Plecarea celor doi lasă în urmă multă durere în sufletele familiei, ale apropiaților și ale celor care i-au cunoscut de-a lungul vieții. Pentru cei care le-au fost elevi, colegi sau prieteni, amintirea lor va rămâne legată de anii petrecuți în slujba educației și de urmele pe care le-au lăsat în comunitate.
În aceste momente grele, gândurile se îndreaptă către familie și către toți cei îndurerați de această dublă pierdere.
Dumnezeu să îi odihnească în pace și să le ofere celor rămași puterea de a trece prin această încercare dureroasă.