Kathleen Kennedy se va retrage din funcția de președinte al celebrului studio Lucasfilm după un mandat de 14 ani în care a stabilit direcția pentru franciza „Star Wars”, a adus-o în lumea streaming-ului, a fost responsabilă și de încheierea seriei de filme „Indiana Jones” și s-a conturat ca o figură divizivă printre fani, relatează Variety.
Kennedy va fi înlocuită nu de unul, ci de doi directori atunci când va părăsi compania Walt Disney în cursul acestui an. Directorul de creație Dave Filoni și managerul general Lynwen Brennan vor conduce împreună compania din spatele francizelor „Star Wars” și „Indiana Jones”, în timp ce aceasta încearcă să-și regăsească ritmul.
Promovarea lui Filoni era așteptată de multă vreme, însă avansarea lui Brennan este într-o anumită măsură o surpriză, potrivit Variety. Aceasta sugerează că Disney a considerat necesar să alăture unei forțe creative puternice din cinematografie o persoană cu un simț solid al bugetelor și al bilanțurilor financiare.
Filoni își va păstra titlul de director de creație, pe lângă cel de președinte al Lucasfilm, iar Brennan a fost numită copreședintă. Sarcina lor va fi să găsească modalități de a menține franciza „Star Wars” proaspătă și relevantă, dar și să gestioneze o comunitate de fani care poate deveni foarte vocală atunci când consideră că un film sau un serial nu se ridică la nivelul așteptărilor, iar aceasta a fost una dintre cele mai mari probleme din timpul mandatului lui Kennedy.
Ea va continua pentru o perioadă să aibă o relație cu Lucasfilm în virtutea faptului că va fi producătoare pentru următoarele două filme ale studioului, „The Mandalorian and Grogu” și „Star Wars: Starfighter”, care vor ajunge în sălile de cinema în 2026 și 2027. Filmul inspirat de „The Mandalorian”, care a deschis sarabanda de seriale live-action „Star Wars” create de Lucasfilm și Disney în ultimii ani, va avea premiera în cinematografele din România pe 22 mai, potrivit Cinemagia.ro.
Bob Iger, directorul general al Disney, gigantul care a cumpărat cu ani în urmă Lucasfilm de la fondatorul său George Lucas, a lăudat conducerea lui Kennedy. „Când am achiziționat Lucasfilm în urmă cu mai bine de un deceniu, știam că aducem în familia Disney nu doar unul dintre cele mai iubite și durabile universuri narative create vreodată, ci și o echipă de talente extraordinare, condusă de o cineastă vizionară – cineva aleasă personal chiar de George Lucas”, a spus Iger. „Suntem profund recunoscători pentru conducerea lui Kathleen Kennedy, pentru viziunea sa și pentru modul în care a gestionat un studio și un brand atât de emblematice”, a subliniat el.
Kennedy este o producătoare larg respectată, care a lucrat îndeaproape cu Steven Spielberg timp de mulți ani, însă mandatul său la Lucasfilm a cunoscut atât reușite, cât și eșecuri.
Ea l-a ajutat pe J.J. Abrams să fie ales pentru a regiza „Star Wars: The Force Awakens” din 2015, film care a generat încasări de peste 2 miliarde de dolari și a readus cu succes franciza pe marile ecrane. Deși au fost criticate de unii dintre fanii de cursă lungă ai francizei, celelalte două filme ale noii trilogii „Star Wars” au fost de asemenea succese la box-office, la fel ca și „Rogue One: A Star Wars Story”, un film „spin-off”.
Sursa https://www.hotnews.ro