Premierul Ilie Bolojan a ținut vineri o conferință de presă. HotNews l-a întrebat când va opera scăderea bugetului partidelor, despre care a discutat public, oferindu-i datele comparative România – Germania.
„Bună ziua, domnule premier, întrebarea se referă la finanțarea partidelor. În Germania, partidele primesc de la buget 0,85 EUR pentru fiecare vot valabil obținut la ultimele alegeri.
În România, în 2024, PSD a luat 30 de milioane de euro, iar PNL 24 de milioane de euro, după cum au scris ziariștii site-ului de investigații Snoop.
Asta înseamnă că, la 2 milioane de voturi la alegerile parlamentare din noiembrie 2024, PSD a primit 15 euro pe vot obținut, iar PNL, la 1,3 milioane de voturi, a primit de la buget 18 euro pentru fiecare vot. Partidele noastre iau sume de 20 de ori mai mari decât în Germania pe performanța politică.
Măsurile guvernului pe care-l conduceți sunt însoțite de argumente despre eficiență și performanță. O tăiere de 10% din bugetul partidelor în România, despre care ați vorbit, o considerați bazată pe aceleași criterii aplicate celorlalte domenii? Și când o veți face? Mulțumim”, a fost întrebarea HotNews pentru premierul Ilie Bolojan.
„Ați făcut o comparație legată de anul electoral, când alocările au fost cele mai mari. Față de acest an electoral, a fost o tăiere de 40%. Cred că partidele politice din România pot funcționa cu subvenții mai mici, sunt un susținător al acestei abordări. În afară de procente, trebuie să ne gândim la sume și efecte. Una este să lucrezi pe spații mari, alta e să ai un punct și să aplici un criteriu sau altul”, a spus premierul Ilie Bolojan.
Sursa https://www.hotnews.ro