Senatorul Cătălin Silegeanu acuză Guvernul că transformă obligații sociale restante în ajutoare care, în multe cazuri, nu ajung nici la 100 de lei pe lună, un sprijin modest raportat la puterea de cumpărare.
Măsurile includ majorări diferențiate ale unor prestații sociale și un ajutor acordat pensionarilor în două tranșe, în lunile mai și decembrie.
„Guvernul a venit cu o ordonanță prin care crește ajutorul pentru familiile cu copii și venituri mici, adaugă 132 de lei la stimulentul educațional pentru copiii din familii defavorizate înscriși la grădiniță, majorează prestațiile pentru copiii cu handicap cu sume între 85 și 165 de lei și acordă pensionarilor cu venituri de până la 3.000 de lei un sprijin între 600 și 1.000 de lei. Am votat ordonanța, fiindcă banii trebuie să ajungă repede la oameni, dar Guvernul prezintă drept mare intervenție socială creșteri care, în majoritatea cazurilor, nu ajung nici la 100 de lei pe lună”, a declarat senatorul Cătălin Silegeanu.
Nota de fundamentare a actului normativ confirmă faptul că beneficiile pentru copii au fost menținute la nivelul din 2024, în timp ce cheltuielile curente ale familiilor au crescut.
„În familiile cu trei sau mai mulți copii, riscul de sărăcie sau excluziune socială trece de 50%, adică mai mult decât dublul mediei europene. În loc să indexeze alocațiile și să scoată CASS de pe indemnizația mamelor aflate în concediu de creștere a copilului, statul vine târziu cu ajutoare țintite și cere recunoștință pentru o urgență socială produsă prin înghețări, taxe și amânări”, a atras atenția Cătălin Silegeanu.
Parlamentarul critică și sprijinul acordat pensionarilor, pe care îl consideră insuficient în lipsa indexării pensiilor potrivit legii.
„La pensionari, Guvernul înlocuiește dreptul stabilit prin lege cu ajutorul acordat după bunul plac. Aproape 2,9 milioane de pensionari au venituri de cel mult 3.000 de lei, iar pentru cei mai mulți dintre ei sprijinul înseamnă 300 de lei în mai și 300 de lei în decembrie. Cât două facturi la curent sau, împărțit pe tot anul, fix 50 de lei pe lună. Corect era să avem pensii indexate, alocații actualizate și mame netaxate în concediul de creștere a copilului. Asta ar fi trebuit să se întâmple într-o Românie normală, condusă de un guvern normal”, a mai transmis Cătălin Silegeanu.
Declarația zilei 29 aprilie 2026
Apr 29, 2026
Apr 29, 2026
Subprefectul Gabriel Galan cu demisia pe masă
Apr 29, 2026