Cât mai COSTĂ un permis de conducere? 500 de euro a dat un moldovean la pachet cu un buletin

Avea nevoie de acte pentru a ajunge în vestul Europei, unde spera să își găsească mai ușor de muncă.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova, asupra căruia au fost descoperite, la controlul de frontieră, un permis de conducere şi o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care s-au dovedit a fi false.

 

În data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul din R. Moldova B.N., în vârstă de 33 de ani.

 

La controlul de frontieră, asupra bărbatului au fost descoperite, într-un buzunar interior al unei haine, două documente, un permis de conducere şi o carte de identitate, cu însemnele autorităților române, care nu îndeplineau condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind false.

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentele în schimbul sumei de 500 de euro, cu scopul de a obţine mai uşor un loc de muncă într-un stat din vestul Europei.

 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Patru posturi scoase la concurs la un liceu din Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Dec 27, 2025

Trei case, la un pas să se facă scrum

Redacția Botoșăneanul

Dec 27, 2025