Casă parohială sfințită la Botoșani de părintele Nichifor Botoșăneanul

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a fost duminică în mijlocul credincioșilor din județ. 

 

Moment emoționant la Biserica ,,Sf. Cuvioasă Parascheva" Brăești, acolo unde a fost sfințită Casa Parohială. Redăm mai jos mesajul parohiei: 

 

 

Pace și rugăciune 

 

 

Ziua de astăzi (n.r. duminică) a fost pentru suflet o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință am avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu multă evlavie de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas liturgic într-un prilej de înălțare sufletească și întărire în credință.

 

Un moment de profundă emoție l-a constituit citirea Sfintei Evanghelii despre fiul risipitor, una dintre cele mai grăitoare pilde despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de omul căzut. Fiul cel mai mic, orbit de dorința libertății fără responsabilitate, își cere partea de avere și se îndepărtează de casa părintească, risipind totul într-o viață lipsită de sens. Ajuns în lipsuri și umilință, flămând nu doar de pâine, ci mai ales de dragoste, își vine în sine și hotărăște să se întoarcă la tatăl său, nu cu pretenții, ci cu smerenie, spunând: „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.”

 

În predica sa plină de lumină și învățăminte, Preasfințitul Nichifor a subliniat tocmai această atitudine a fiului: conștientizarea greșelii, pocăința sinceră și lepădarea oricărei pretenții. Nu dorința de a-și recăpăta statutul l-a mântuit, ci smerenia inimii. Iar această coborâre lăuntrică l-a ridicat, pentru că tatăl, simbol al iubirii dumnezeiești, aleargă înaintea lui, îl îmbrățișează și îl primește nu ca slugă, ci din nou ca fiu, redându-i demnitatea pierdută.

 

Continuând tâlcuirea pildei, Preasfințitul Nichifor a adus în atenție și atitudinea fiului celui mare, care, deși a rămas mereu în casa părintească, nu a reușit să pătrundă taina milei și a bucuriei pentru întoarcerea fratelui său.

Mâhnirea și gelozia lui primesc însă un răspuns plin de blândețe din partea tatălui: „Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt.” O chemare la depășirea judecății și la trăirea bucuriei împreună, căci adevărata dreptate în Împărăția lui Dumnezeu este iubirea care vindecă și nu condamnă. Concluzia pildei este limpede și mereu actuală: Dumnezeu nu pierde pe nimeni, ci îl așteaptă pe fiecare cu brațele deschise, iar pocăința sinceră deschide din nou ușa casei părintești.

 

Slujba a fost înfrumusețată în mod deosebit de grupul de coriști din Botoșani, coordonat cu mult profesionalism și dăruire de domnul profesor Laurențiu Palade. Răspunsurile date la strană și cântările religioase interpretate în timpul chinonicului au fost adevărat balsam pentru sufletele credincioșilor, aducând liniște, emoție și lacrimi de bucurie în inimile celor prezenți.

 

 

Sfânta Liturghie și sfințire de casă parohială

 

 

După săvârșirea Sfintei Liturghii, bucuria a fost desăvârșită prin sfințirea noii case praznicale, un spațiu menit întăririi comuniunii, a dragostei frățești și a vieții comunității parohiale.

 

Aducem mulțumire pentru frumusețea acestei zile binecuvântate, pentru harul revărsat peste noi, pentru dragostea și jertfelnicia părintelui Gabriel față de biserică și față de enoriașii pe care îi păstorește cu grijă, pentru atenția față de nevoile comunității și pentru toate darurile oferite nouă cu milostivire de Preabunul și înduratul Dumnezeu.

 

Fie ca această zi binecuvântată să rămână scrisă nu doar în amintirea noastră, ci, mai ales, în inimile noastre, ca o chemare neîncetată la pocăință, la iubire și la întoarcere sinceră la lumina Preasfintei Treimi, sub ocrotirea Maicii Domnului și cu mijlocirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare