Mesaj transmis de Casa de Asigurări de Sănătate privind tipărirea cardurilor europene de asigurări.
Începând cu data de 27 iulie 2026 s-a reluat tipărirea cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate pe suport de plastic.
În lipsa cardului european, persoanele asigurate pot solicita Certificatul Provizoriu de Înlocuire a Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate.
Documentul este prevăzut de legislația europeană și oferă aceleași drepturi ca și cardul european pe durata unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European, în Elveția sau în Regatul Unit.
Spre deosebire de card, certificatul nu este emis pe suport din plastic, ci poate fi transmis în format electronic sau eliberat de casa de asigurări de sănătate.
Recomandăm persoanelor asigurate care se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European, în Elveția sau în Regatul Unit care au solicitat dar nu au primit cardul european pe suport de plastic să solicite înainte de plecarea din țară de la Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani,
certificatul provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate, a transmis directorul Alina Mustiață.
Solicitarea poate fi adresată la sediul CAS Botoșani la compartimentul de specialitate sau la adresa de e-mail: [email protected].
ASTĂZI: Hram la o biserică din municipiul Botoșani
Aug 05, 2026
Declarația zilei 5 august 2026
Aug 05, 2026