Acasă > Stiri Botosani > Cancelarul Merz anunţă măsuri radicale în Germania: o reformă a sistemului de pensii şi reguli mai stricte privind concediul medical

Cancelarul Merz anunţă măsuri radicale în Germania: o reformă a sistemului de pensii şi reguli mai stricte privind concediul medical

Cancelarul Merz anunţă măsuri radicale în Germania: o reformă a sistemului de pensii şi reguli mai stricte privind concediul medical

 

Coaliţia de guvernare din Germania vine cu un pachet cuprinzător de reforme, cu scopul de a readuce pe drumul cel bun economia ţării, care se află în stagnare, ceea ce a favorizat ascensiunea extremiştilor de dreapta din AfD. După şapte ore de discuţii, coaliţia CDU/CSU-SPD a ajuns la un acord în privinţa unor reforme radicale în domeniul fiscal, al muncii şi al pensiilor, scrie News.ro.

Coaliţia formată din CDU, CSU şi SPD a convenit asupra a 34 de măsuri care includ reduceri ale impozitului pe venit pentru familiile cu venituri mici şi medii, o reformă a sistemului de pensii aflat în criză şi reguli mai stricte privind concediul medical al angajaţilor.

„Lucrăm pentru a spori flexibilitatea întreprinderilor noastre”, a declarat cancelarul Friedrich Merz într-o conferinţă de presă la Berlin, joi, după şapte ore de discuţii. „Lucrăm pentru a reduce birocraţia. Lucrăm pentru a proteja statul nostru social şi lucrăm pentru a uşura povara asupra angajaţilor şi companiilor prin reducerea impozitelor”, a spus Merz în timp ce prezenta „Programul pentru relansare şi ocuparea forţei de muncă”, relatează Euronews.

Reforma sistemului de pensii ar include creşterea treptată a vârstei de pensionare, care în prezent se situează între 65 şi 67 de ani, în funcţie de numărul de ani lucraţi, în concordanţă cu speranţa de viaţă. Liderii coaliţiei au declarat că vor pune în aplicare recomandările prezentate luna trecută de un grup de experţi şi politicieni mandatat de guvern pentru a stabiliza sistemul de pensii. Scopul este de a preveni scăderea nivelului pensiilor şi de a evita necesitatea unei creşteri semnificative şi pe termen lung a contribuţiilor pe care angajaţii le plătesc la sistemul de pensii.

Ministra Muncii, Barbel Bas (SPD), a descris pachetul de măsuri privind pensiile drept o „capodoperă”, iar cancelarul Merz a promis, de asemenea, că va pune în aplicare propunerile.

Cele mai controversate chestiuni dintre creştin-democraţi şi social-democraţi au fost reformele fiscale, SPD dorind ca persoanele mai înstărite din Germania să contribuie mai mult, în timp ce CDU/CSU a exclus, în principiu, majorările de impozite.

Guvernul speră să adopte reformele înainte de vacanţa parlamentară de vară de luna viitoare, deşi acestea trebuie încă dezbătute şi supuse votului în parlament. „Toate elementele acestui pachet de reforme trebuie acum puse în aplicare rapid”, a declarat cancelarul Merz, insistând: „Eşecul nu este o opţiune”.

Guvernul vrea de asemenea să demonstreze că poate face faţă problemelor ţării şi să diminueze popularitatea partidului de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), care se află de luni de zile în fruntea sondajelor de opinie naţionale. Alegerile regionale sunt programate pentru luna septembrie în Saxonia-Anhalt, Mecklenburg-Pomerania Occidentală și Berlin. În sondaje, AfD se află în frunte în primele două regiuni. În Berlin, CDU, condusă de Kai Wegner, a coborât pe locul al patrulea într-un sondaj RBB pentru parlamentul regional, în urma tuturor partidelor de opoziţie: Stânga, AfD şi Verzii.

Alice Weidel, co-liderul AfD, partid care s-a clasat pe locul al doilea la alegerile naţionale de anul trecut, a criticat dur pachetul de reforme. Pe X, ea a calificat măsurile drept „o redistribuire şi mai de stânga şi compromisuri minime care nu merită să fie numite «reforme»”.

„Faptul că acest lucru este prezentat ca o «realizare majoră» arată un singur lucru: incapacitatea totală a acestui guvern de a face reforme”, a scris ea.

Impozitul pe venit

Reducerea impozitelor ar însemna că o familie medie ar avea cu aproximativ 600 de euro mai mult la dispoziţie pe an, au afirmat partidele. Liderul SPD, vicecancelarul Lars Klingbeil, s-a declarat mulţumit de acord.

Cota maximă a impozitului pe venit, de 42%, va rămâne neschimbată, dar în viitor se va aplica doar veniturilor care depăşesc pragul actual de 70.000 de euro.

În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile celor bogaţi, coaliţia a convenit asupra unui sistem pe mai multe niveluri. Pentru un venit anual de 250.000 de euro se va aplica o cotă de 45%; cei care câştigă peste 280.000 euro vor plăti, în viitor, 47%.

Coaliţia numeşte acest lucru o „împărţire echitabilă a sarcinii fiscale printr-o creştere moderată a impozitului pe veniturile celor bogaţi”.

Reducerea fiscală totală prevăzută de reformă se ridică la aproximativ 10 miliarde de euro pe an.

De asemenea, pentru a conferi economiei mai multă flexibilitate, coaliţia doreşte să extindă opţiunile privind contractele de muncă pe durată determinată şi să permită un program de lucru duminical mai lung.

Naţionalizarea companiilor de locuinţe

Naţionalizarea companiilor de locuinţe va fi interzisă. Scopul este de a reduce incertitudinea pentru investitori.

Certificatele medicale

Cancelarul Friedrich Merz a criticat în trecut rata concediilor medicale din Germania, considerând-o prea ridicată, ceea ce ar afecta productivitatea, astfel că guvernul a prezentat aceste măsuri ca parte a unui pachet mai amplu de reforme: eliminarea cererilor de concediu medical depuse prin telefon şi introducerea obligaţiei de a prezenta un certificat medical încă din prima zi de absenţă.

Regulile mai stricte privind concediul medical nu le-ar mai permite angajaţilor să anunţe prin telefon că sunt bolnavi pentru o perioadă de până la trei zile fără a consulta un medic sau să sune medicul şi să solicite un certificat medical pentru o săptămână fără a se prezenta efectiv la consultaţie.

În schimb, angajatorii vor putea solicita un certificat medical încă din prima zi de concediu medical.

Reforma sistemului de pensii

Până la începutul anilor 2090, Germania va majora treptat vârsta de pensionare până la 70 de ani, conform recomandărilor susţinute de cancelarul Friedrich Merz, ca măsură de asigurare a viabilităţii sistemului de pensii în contextul îmbătrânirii populaţiei.

Prezentându-şi concluziile marţi, o comisie de experţi înfiinţată pentru a analiza reformele sistemului de pensii a afirmat că vârsta de pensionare ar trebui corelată cu creşterea speranţei de viaţă, iar pensionarea anticipată ar trebui eliminată, scrie The Guardian.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro