Câine legat cu sârmă și târât de o femeie care voia să-l omoare! Animalul a fost salvat de un localnic - VIDEO 

Salvatorul inițial a fost însă un localnic care a văzut scenele pline de cruzime în care bătrâna târa câinele pentru a-l duce să-l arunce într-un canal. 

 

Sunetele scoase de animalul chinuit au atras atenția unui botoșănean care se afla împreună cu fiica lui. A început să roage femeia să nu omoare animalul că este păcat. 

Bătrâna, strigată pe numele Olga nu s-a lăsat convinsă și repeta continuu că nu-și dorește câini la casă. 

 

Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare și au atras atenția inclusiv a Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. 

 

Un echipaj de polițiști a ajuns în comuna Albești și împreună cu medicul veterinar din localitate a preluat câinele. 

 

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut faptele și natura acestora, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri”, a transmis Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani. 

 

Potrivit ultimelor informații care provin de la bărbatul care a salvat câinele, animalul este în siguranță acum. 

El a fost cel care a tăiat cu un clește sârma cu care era legat câinele pentru a-l elibera. 

Gestul său a atras însă amenințări din partea fiicelor bătrânei care voia să omoare animalul. În orice caz ea riscă un dosar penal pentru cruzime față de animale.

 

Click AICI pentru video 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare