Creșterea veniturilor colectate din taxe și impozite pe fondul creșterii spectaculoase a vânzărilor din domeniul cipurilor necesare AI au făcut guvernul Coreei de Sud să anunțe luni elaborarea unui buget record, cu cheltuieli de peste 800 de trilioane de woni (aproximativ 531 de miliarde de dolari) pentru anul fiscal 2027, relatează Reuters.
Park Hong-keun, ministrul sud-coreean pentru buget, a declarat în cadrul unei reuniuni naționale privind strategia fiscală că planul de cheltuieli va fi finanțat prin încasări mai mari din taxe, dar și prin reducerea altor cheltuieli. Pentru anul fiscal 2026 bugetul statului sud-coreean este de 727,9 trilioane de woni.
Guvernul a precizat că trei „megaproiecte” – investițiile în cipuri, centre de date pentru inteligență artificială și așa-zisa inteligență artificială fizică (n.r. folosită în robotică, automatizare etc.) – vor beneficia de cea mai mare prioritate în redactarea bugetului.
Executivul de la Seul a adăugat că va asigura resursele financiare necesare printr-o restructurare amplă a programelor de cheltuieli existente, în loc să se bazeze exclusiv pe majorarea veniturilor fiscale.
Președintele Lee Jae Myung a afirmat că guvernul va folosi toate mijloacele disponibile pentru a se asigura că și investițiile companiilor sunt realizate conform calendarului.
„Veniturile fiscale suplimentare care intră acum la buget reprezintă o resursă prețioasă, ce trebuie folosită într-un moment decisiv, când se va stabili cine va domina la nivel mondial domeniul inteligenței artificiale”, a declarat Lee.
Ministrul pentru buget Park a precizat că guvernul va încerca să restructureze cheltuieli în valoare de aproximativ 50 de trilioane de woni, de două ori mai mult decât în anul precedent, prin revizuirea cheltuielilor discreționare și obligatorii și prin reducerea finanțării programelor care au avut rezultate slabe.
Guvernul a mai anunțat că intenționează să înființeze un Fond pentru Răspuns la Provocările Viitorului, conceput ca o platformă strategică de investiții. Acesta va direcționa către investiții veniturile fiscale care depășesc tendințele pe termen lung, în patru domenii: tineret, motoare de creștere economică, dezvoltare regională și dezvoltarea talentelor.
Deși nu este nicidecum un lider în domeniul inteligenței artificiale, Coreea de Sud are o poziție critică în peisajul mai larg al dezvoltării AI.
Sursa https://www.hotnews.ro