Acasă > Stiri Botosani > Botoşani, bătut de Vaslui la finanţări europene

Botoşani, bătut de Vaslui la finanţări europene

Botoşani, bătut de Vaslui la finanţări europene

 

Aproape 200 milioane de euro au fost atrase în 2009 de autorităţi publice şi firme din Regiunea de Nord-Est în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Lider în regiune este judeţul Iaşi, în timp ce Botoşani ocupă abia poziţia a patra. Palatul Administrativ Botosani Dacă în ceea ce priveşte fondurilor accesate de agenţi economici, aşa cum vă informam miercuri 30 decembrie, Botoşani ocupă locul 3 în regiune (/stiri/botosani-a-batut-suceava-la-euromilioane/), în clasamentul general întocmit de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE), judeţul se află abia pe poziţia a patra. În tot anul 2009 s-a reuşit obţinerea finanţării pentru opt proiecte. Principalele constau, la fel ca în restul judeţelor, în refacerea infrastructurii rutiere. Astfel, 19,4 milioane de euro vor fi cheltuite pentru a reabilita două drumuri judeţene şi străzi din municipiul Botoşani. Din totalul banilor obţinuţi la nivelul regiunii aproximativ 66% vor fi cheltuiţi pentru refacerea infrastructurii rutiere.13% din bani au fost accesaţi de firme, iar 11% din suma totală va fi investită în proiecte pentru dezvoltarea turismului. Restul banilor, reprezentând 10% din suma totală obţinută, vor fi investiţi în proiecte sociale, şcoli şi în sistemul sanitar. conducte (Medium) Clasamentul judeţelor Iaşi – 77,6 milioane euro, 21 contracte semnate, jumătate din această sumă va fi folosită pentru reabilitarea a trei drumuri care leagă Iaşiul de judeţele învecinate Suceava – 30,2 milioane euro, 29 de proiecte, 85% din fonduri vor fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Vaslui – 23,3 milioane euro, 6 proiecte, cele mai mari proiecte constau în refacerea şi modernizarea DJ 244 şi a centrului cultural istoric al municipiului Bârlad Botoşani – 22,8 milioane euro, 8 proiecte. Principalele proiecte constau, la fel ca în restul judeţelor, în refacerea infrastructurii rutiere. Neamţ – 22,6 milioane euro, 20 de proiecte. Jumătate din sumă va fi folosită pentru refacerea DJ 156A şi a mai multor străzi din municipiul reşedinţă de judeţ. Bacău – 19,7 milioane euro, 17 proiecte, 14,4 milioane de euro urmând să fie investite în reabilitarea a două drumuri judeţene, realizarea unui pasaj subteran în municipiul Bacău şi modernizarea arterei rutiere principale din oraşul Buhuşi.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare