Acasă > Stiri Botosani > Botoșăneancă atacată de un câine de rasă pe stradă, dosar penal deschis de polițiști 

Botoșăneancă atacată de un câine de rasă pe stradă, dosar penal deschis de polițiști 

botosaneanca atacata de un caine

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 23 martie 2026, în jurul orei 15:00, victima, o femeie de 37 de ani, din comuna Cristești, în timp ce se deplasa pe Aleea Alexandru Grigore Ghica, din municipiul Botoșani, a fost mușcată de un câine de rasă comuna, de talie medie, care ar fi ieșit din curtea unui imobil.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane, urmând ca în funcție de rezultate să se dispună măsuri legale.

 

Reamintim faptul că proprietarii de câini au obligația de a dispune măsurile necesare ca animalele pe care le dețin să nu distrugă bunuri sau să atace persoane, au transmis polițiștii botoșăneni. 

 

(foto - arhiva adevarul.ro)

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare