Oamenii legii l-au dus direct la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Marți, 19 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au identificat pe Calea Națională, un autoturism care prezenta avarii, la volanul căruia se afla un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
Din primele verificări, s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu scuarul destinat traversării pietonilor de pe suprafața părții carosabile.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
RAZIE nocturnă la Botoșani cu Poliție și RAR - VIDEO
May 16, 2026
E-Tech Days la Darex Auto cu vouchere de 500 de euro
May 16, 2026