Premierul Ilie Bolojan a precizat că orice Guvern rămâne în funcţie, dacă are susţinere în Parlament, el referindu-se la declaraţiile fostului ministru al Muncii Marius Budăi (PSD) care a avertizat că la următoarea moţiune de cenzură ar putea vota împotriva Guvernului.
Premierul a explicat că au fost semnate contracte de investiţii pe sume care nu pot fi acoperite, iar de aceea este nevoie de luarea unor măsuri, transmite News.ro.
”Orice guvern rămâne în funcţie atât timp cât are susţinere în Parlament, iar în condiţiile în care o moţiune de cenzură trece, guvernul respectiv, sigur, îşi închide mandatul. Deci nu asta este o problemă. Problema pe care o avem este că, aşa cum v-am spus, am semnat contracte de investiţii mult prea mari faţă de cele pe care şi le poate permite România. Gândiţi-vă că pe componenta de autostrăzi sau de drumuri naţionale se lucrează pe contracte care sunt de zeci de miliarde de euro, ceea ce înseamnă în anii următori necesar de finanţare care trebuie asigurat. Pe componenta de spitale, din nou, am semnat contracte care nu pot fi finalizate până în luna august anul viitor, când se închide o linie de finanţare din fonduri europene din PNRR”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul spune că dacă s-ar fi lucrat serios, proiectele ar fi putut fi finalizate în termen.