Acasă > Stiri Botosani > Bișnițar amendat cu 20.000 de lei în Piața Centrală a orașului 

Bișnițar amendat cu 20.000 de lei în Piața Centrală a orașului 

piata centrala bisnitar amendat.

Un tânăr de 28 de ani din comuna Stăuceni a fost amendat cu 20.000 de lei după ce a fost prins de polițiști în timp ce comercializa țigări de contrabandă în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani.

Polițiștii au confiscat și peste 200 de țigarete de proveniență Duty-Free.

 

Tânărul, prins în Piața Centrală

 

Potrivit polițiștilor, tânărul a fost identificat în timpul unei acțiuni desfășurate duminică, 4 octombrie, în zona Pieței Centrale din Botoșani.

 

Acesta comercializa pachete de țigarete de proveniență Duty-Free, iar pentru fapta sa a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

 

Totodată, polițiștii au dispus confiscarea a peste 200 de țigarete.

 

Acțiunea a vizat furturile, violența și contrabanda

 

Cazul a fost descoperit în cadrul unei acțiuni de amploare organizate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani.

 

Oamenii legii au urmărit prevenirea și combaterea furturilor și a faptelor de violență în mediul stradal, dar și a faptelor de contrabandă în zona Pieței Centrale.

 

În timpul acțiunii au fost legitimate 140 de persoane și au fost oprite pentru control 60 de autoturisme.

 

30 de sancțiuni, în valoare de peste 26.000 de lei

 

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 26.000 de lei.

 

Pe lângă amenzile aplicate, polițiștii au reținut două permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.

 

Au fost verificate și localurile din zonă

 

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au verificat și trei localuri publice, pentru a vedea dacă sunt respectate prevederile legale în vigoare.

 

Acțiunile de acest tip urmăresc menținerea ordinii și siguranței publice în una dintre cele mai aglomerate zone comerciale din municipiul Botoșani, precum și identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale.