Cum se prepară o delicioasă babka cu ciocolată? Chef Georgian Tufă, una dintre figurile reprezentative ale cofetăriei românești contemporane, distins cu titlul de Best Male Pastry Chef la Gala Premiilor Chefi de România 2025, a oferit pentru cititorii HotNews.ro rețeta sa specială.
Georgian Tufă este cofetar profesionist, cu experiență în cofetăria artizanală și patiseria de inspirație internațională. A fondat la Brașov brandul Sweet Dessert și proiectul educațional Transilvania School, dedicat formării noilor generații de cofetari. Parcursul său profesional include participări și premii la competiții internaționale, printre care două medalii de argint obținute cu echipa României la Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart.
Georgian Tufă. Foto: Arhivă personală
Babka, în traducere „bunică”, este un desert pufos, asemănător cozonacului, originar din comunitățile evreiești din Polonia și Ucraina. Este apreciat pentru aluatul său bogat, modelat prin împletire și umplut cu ciocolată, nuci, fistic sau mac.
Din cantitățile de mai jos rezultă două babka medii.
Ingrediente – Aluat
Umplutură de ciocolată (pentru 2 babka)
Prepararea umpluturii:
Ciocolata se topește împreună cu untul și zahărul brun. Se adaugă cacaoa și vanilia, amestecând până la omogenizare. Se lasă deoparte și se continuă cu aluatul.
Maiaua
Drojdia se dizolvă în 60 ml lapte călduț (din cantitatea totală) cu o linguriță de zahăr și o linguriță de făină. Se amestecă ușor până devine omogen. Vasul se acoperă și se lasă 20–25 de minute, până când maiaua devine spumoasă și activă.
Frământarea aluatului
Făina se cerne într-un bol încăpător. Restul de lapte se încălzește ușor, fără a depăși 35°C. Untul se topește și se lasă să ajungă la temperatura camerei.
În bolul mixerului se adaugă făina, zahărul și sarea. Se toarnă maiaua activată. Se încorporează gălbenușurile, apoi laptele călduț. Aluatul se frământă la viteză mică 5–6 minute, până începe să se lege.
Sursa https://www.hotnews.ro