Polițiștii din Dorohoi au desfășurat o amplă acțiune de control.
La data de 18 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte structuri de profil au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în municipiul Dorohoi.
La acțiune a participat și un specialist din cadrul Registrului Auto Român - Botoșani.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 220 de persoane și au fost oprite pentru control, peste 200 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier, dintre care 63 pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
Pe linia protecției animalelor, au fost verificate 5 locații unde figurează ogari și au fost identificate 43 de exemplare canine, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.
Totodată, au fost verificate 2 societăți comerciale cu privire la respectarea prevederilor legale, fiind aplicată o sancțiune în valoare de 5.000 de lei pentru încălcarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
În același context, polițiștii au reținut 6 permise de conducere pentru viteză, conducerea sub influența alcoolului, depășire neregulamentară și neacordare de prioritate și au retras 7 certificate de înmatriculare.
Percheziții la o fermă din Botoşani: Polițiștii au confiscat o armă și ceva marfă