Amfetamină ascunsă în chiloți! Un polițist de frontieră din Botoșani și iubita lui, afaceri ilegale cu droguri

Procurorii au finalizat ancheta și au trimis în instanță dosarul. 

 

 

Polițist arestat

 

 

Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au finalizat în timp scurt și au trimis în instanță dosarul de trafic internațional de droguri de mare risc – amfetamină, care se efectua din Ucraina la Siret, chiar prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret.

 

 

Conform anchetei, totul se petrecea sub directa coordonare a unui polițist de frontieră de la Siret, care este arestat preventiv în dosar din luna iulie a acestui an, când a avut loc acțiunea în forță a structurilor antidrog.

Mandatul de arestare al polițistului de frontieră a fost prelungit succesiv de atunci, atât de Tribunalul Suceava, cât și de Curtea de Apel Suceava, în raport cu acuzațiile foarte grave la adresa sa, având în vedere că era și om al legii.

 

Patru inculpați sunt trimiși în judecată în acest dosar, înregistrat acum două zile la Tribunalul Suceava, unde va avea loc prima fază a procesului.

Este vorba de polițistul de frontieră Alexandru Gabriel Zahariuc (zis Johnny), în vârstă de 34 de ani, născut la Dorohoi, dar domiciliat la Siret, Sonia Mațner, în vârstă de 28 de ani, partenera de viață și de afaceri ilegale a polițistului, Thomas Precob, în vârstă de 22 de ani, și Fenando Răzvan Burduja, zis Întuneric sau Feri, în vârstă 29 de ani, toți din Siret.

Primul este în arest preventiv, ceilalți trei au fost trimiși în judecată sub control judiciar, scrie monitorulsv.ro

 

Polițistul de frontieră stabilea când se poate trece pe jos cu drogurile prin vamă

 

 

Ajungem acum și la modul de operare, stabilit în detaliu de procurorii de la DIICOT și de polițiștii specializați în combaterea infracțiunilor legate de traficul de droguri, cu probe întinse pe zeci de file.

Din cercetări rezultă că, în cadrul grupului infracțional organizat, rolul cheie îl avea polițistul Zahariuc, care cumpăra amfetamină (drog de mare risc) de la un ucrainean necunoscut. Cei doi nu se întâlneau efectiv, evident polițistul neputând să-și sume rolul de a trece în Ucraina fără a atrage atenția.

 

”Omul legii”, profitând de calitatea de polițist în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – Sectorul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus și cunoscând modul în care polițiștii de frontieră erau organizați și modalitatea concretă în care aceștia efectuau controlul persoanelor care tranzitau punctele de trecere a frontierei de stat, găsea intervalele potrivite în care complicii să treacă vama pe jos, fără a fi controlați.

 

100 de grame de amfetamină în chiloți, 5.000 de lei pentru ucrainean

 

 

Din cercetări și monitorizare a rezultat că Thomas Precob și Fernando Răzvan Burduja sunt cei care au intrat în Ucraina în mai multe rânduri, tranzitând pedestru frontiera dintre cele două state prin punctele de la Siret (România) și Porubne (Ucraina), după care s-au întâlnit cu ucraineanul în zona unei stații de carburanți din apropierea frontierei.

Acolo, preluau de fiecare dată cantitatea de 100 de grame de Amfetamină, pe care plăteau 5.000 de lei.

Amfetamina era preluată efectiv de Fernando Răzvan Burduja, care ascundea drogurile de mare risc în lenjeria intimă și trecea pe jos, prin Punctul de Trecere a Frontierei de Stat Siret.

La Siret, trecuți de vamă, cei doi erau preluați de Zahariuc, care conducea autoturismul marca Mazda.

Urma deplasarea la un imobil, unde drogurile erau împărțite în mod egal între Zahariuc și Precob, susțin procurorii de la DIICOT, fiecăruia revenindu-i câte 50 de grame de amfetamină.

Cei doi se ocupau mai departe de vândut drogurile, în doze de 1-2 grame, la comerț având un rol important și femeia trimisă în judecată, rezultă din cercetări și probatoriu.

 

Din cercetări a mai rezultat că cel care trecerea efectiv granița cu drogurile în chiloți primea o cantitate negociată pentru consum, traficul fiind făcut de restul membrilor grupării.

Burduja, cel care trecea drogurile prin vamă, primea circa 1 gram/2 grame de amfetamină și suma de 300-400 de lei per transport.

 

Click AICI pentru continuarea articolului

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare