Un incident de mediu a avut loc în cursul zilei de astăzi în cătunul Stănești, satul Zlătunoaia, comuna Lunca, după ce o instalație de erbicidat s-a răsturnat în cursul de apă Cozancea, afluent al râului Sitna.
Potrivit informațiilor transmise de Garda de Mediu Botoșani, echipa de permanență a fost alertată prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea incidentului.
În urma răsturnării utilajului, în apă s-au deversat aproximativ 300 de litri de soluție utilizată pentru erbicidarea culturilor de floarea-soarelui. Soluția era obținută prin diluarea unui litru de erbicid Zetrola în 300 de litri de apă.
La fața locului au ajuns reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Direcției Județene de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani și ai Primăriei comunei Lunca.
Autoritățile au intervenit de urgență pentru limitarea efectelor asupra mediului. Măsurile dispuse vizează bararea cursului de apă nepermanent Cozancea, vidanjarea apei contaminate și împrăștierea acesteia pe terenurile agricole aparținând operatorului economic implicat.
De asemenea, Primăria comunei Lunca va informa populația din zonă cu privire la riscurile existente și va solicita cetățenilor să nu adape animalele din zona afectată până la eliminarea oricărui pericol.
Instituțiile abilitate monitorizează situația și urmează să stabilească impactul asupra mediului, precum și eventualele responsabilități în legătură cu producerea incidentului.