Călătorii din județul Botoșani care au avut parte de întârzieri, lipsa aerului condiționat, condiții necorespunzătoare sau alte probleme în timpul călătoriilor cu trenurile CFR sunt invitați să le semnaleze direct ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță.
Acesta a lansat un formular online intitulat „Spune-i direct ministrului experiența ta cu trenul”, prin care orice pasager își poate descrie experiența avută în trenurile CFR.
Inițiativa vine după ce ministrul a declarat că raportările oficiale primite de la conducerea CFR nu reflectă întotdeauna situația din teren și că dorește să afle direct de la călători care sunt problemele reale.
„Problema este că oamenii nu călătoresc pe hârtie. Vreau să avem o imagine bazată pe faptele călătorilor, nu pe rapoartele șefilor”, a transmis Radu Miruță.
Formularul va rămâne deschis cel puțin două săptămâni, perioadă în care Ministerul Transporturilor va colecta sesizări din întreaga țară.
Pe baza informațiilor primite, autoritățile spun că vor identifica cele mai frecvente probleme și vor decide măsurile care se impun. Ministrul nu exclude aplicarea de sancțiuni în situațiile în care vor fi constatate nereguli, inclusiv în cazul serviciilor de mentenanță care ar fi fost plătite fără a fi efectuate corespunzător.
Inițiativa îi vizează și pe botoșănenii care folosesc trenul pe rutele din județ sau spre alte orașe din țară. Dacă ați întâmpinat probleme precum întârzieri repetate, lipsa aerului condiționat, condiții de igienă necorespunzătoare, lipsa informațiilor pentru călători sau alte deficiențe, acestea pot fi semnalate prin completarea formularului pus la dispoziție de Ministerul Transporturilor.
Scopul demersului este ca experiențele reale ale pasagerilor să contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite de CFR și la identificarea problemelor care nu reies din raportările administrative.