Acasă > Stiri Botosani > ACCIDENT în Cătămărăști Deal, două persoane au ajuns la spital 

ACCIDENT în Cătămărăști Deal, două persoane au ajuns la spital 

accident botosani

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Cătămărăști Deal,  în urmă cu puțin timp.

În eveniment au fost implicate două autoturisme. 

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

 

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. Două femei, de 17 respectiv  28 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ, fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. 

 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.