Accident cu doi morţi provocat de un fotbalist: Martorii spun că avea viteză şi stătea pe telefon 

Încă o nenorocire a avut loc pe șosea. 

 

 

Accident cumplit dimineaţă în apropiere de Craiova. Un tânăr de 20 de ani, fotbalist la o echipă locală, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o maşină condusă de un bărbat de 36 de ani. Cei doi şoferi şi-au pierdut viaţa pe loc, iar o tânără de 30 de ani, pasageră în cea de-a doua maşină, a ajuns în stare gravă la spital.

 

Accidentul a avut loc în comuna Podar. Într-o fracţiune de secundă, un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o maşină în care se aflau un bărbat de 36 de ani şi o femeie de 30 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât cei doi şoferi nu au mai avut nicio şansă la viaţă. Femeia a scăpat ca printr-o minune, însă e în stare extrem de gravă.

 

"După ce s-a ajuns la faţa locului s-au constatat 3 victime, încarcerate. O persoană de sex feminin a fost transportată cu traumatisme la spital, iar celelalte două, în urma descarcerării, a fost constatat decesul", a transmis Cornel Barbu, ISU Dolj.

"Am deschis uşa de la pasager împreună cu asistentul de pe ambulanţă. Am pus o branulă, o perfuzie, am stat lângă domnişoara, am încercat să facem tot posibilul să o ajutăm. E prima dată când văd aşa ceva, e ceva tragic, am fost acolo când au decedat", a povestit un martor.

 

Fotbalistul care a produs dezastrul se îndrepta spre un meci, iar martorii spun că acesta avea viteză mare. Mai mult, bărbatul ar fi stat cu ochii în telefon în momentul accidentului, potrivit observatornews.ro 

Poliţiştii urmează acum să stabilească cum s-a întâmplat, mai exact, tragedia.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025