Săptămâna Albă a început pentru creștinii ortodocși din întreaga regiune. Este ultima perioadă înainte de Postul Paștelui, cu reguli și tradiții speciale pentru credincioși.
Săptămâna Albă, cunoscută și ca Săptămâna Brânzei, a început pentru credincioșii ortodocși.
Este perioada care precede Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post din calendarul ortodox, ce va începe pe 23 februarie și se va încheia pe 11 aprilie, potrivit surselor bisericești.
În această săptămână, carnea este interzisă, însă laptele, brânza, ouăle și peștele pot fi consumate până duminică. Miercuri și vineri sunt zile cu dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește, fiind menționate în calendarul bisericesc ca zile de „harți”.
Preoții recomandă ca botoșănenii să se pregătească treptat pentru Postul Mare, renunțând la alimentele de origine animală și orientându-se spre cele vegetale.
Săptămâna Albă este și ultima perioadă în care credincioșii mai pot participa la petreceri sau evenimente festive, înainte de restricțiile impuse de Postul Paștelui.
În această perioadă, zilele de miercuri și vineri sunt considerate aliturgice, ceea ce înseamnă că nu se oficiază Sfânta Liturghie, ci alte slujbe precum Utrenia sau Ceasurile.
Totodată, la slujba de pocăință, credincioșii rostesc pentru prima dată rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cu metanii, ca pregătire spirituală pentru Postul Mare.
Postul Paștelui va dura șapte săptămâni, iar în acest an se va încheia pe 5 mai. Pentru botoșăneni, respectarea acestor tradiții rămâne un reper important în viața comunității locale.