70,5 milioane de lei este bugetul pe acest an a unei singure instituții din Botoșani. Aproximativ jumătate din uriașa sumă se duce doar pe salariile angajaților. Consiliul Județean dezbate în şedinţa de joi bugetele unităţilor medicale pe care le are în subordine.
Conducerile acestora tocmai au semnat contractele de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate şi potrivit noilor prevederi legale bugetele lor trebuie aprobate de plenul CJ, nemaifiind suficientă o simplă dispoziţie a preşedintelui CJ. Dintre toate cele şase unităţi medicale Spitalul Judeţean are cel mai mare buget. Acesta se ridică la 70,5 milioane de lei, adică peste 700 de miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, în jurul a 18 milioane de euro. Circa 35,5 milioane de lei din această sumă este programată să se cheltuiască numai pe salariile angajaţilor şi doar 22,5 milioane pentru medicamente şi alte materiale sanitare. Grosul banilor, adică aproape 60 de milioane de lei, provin de la Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul aproape în totalitate de la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică.
„În urma contractelor cu Casa fiecare spital a trebuit să îşi întocmească din nou bugetul de venituri şi cheltuieli şi având în vedere că sunt în subordinea CJ procedura prevede aprobarea bugetelor. Odată cu descentralizarea şi trecerea spitalelor la CJ este un prim pas care trebuie făcut”, ne-a declarat
Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte CJ. Bugetele însumate ale tuturor celorlalte spitale nu ating nivelul celui de la Mavromati.
Topul bugetelor spitalelor subordonate CJ
UNITATE MEDICALĂ
|
BUGET 2011
|
Spitalul Judeţean
|
70,5 milioane
|
Spitalul de Copii
|
17,6 milioane
|
Spitalul de Psihiatrie
|
15,5 milioane
|
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie
|
12,1 milioane
|
Sanatoriul Podriga
|
2,8 milioane
|
Sanatoriul Guranda
|
0,5 milioane
|
*Sumele sunt exprimate în RON
Sergiu BĂLĂŞCĂU