Primăria Botoșani se pregătește să recepționeze în această toamnă două blocuri noi, construite în locul fostului obor al orașului, care vor pune la dispoziția tinerilor 64 de locuințe moderne, realizate după standardul nZEB (nearly Zero Energy Building), un concept implementat în premieră pentru astfel de investiții în municipiu.
Proiectul este destinat tinerilor specialiști care provin din medii defavorizate și face parte dintr-un amplu proces de modernizare a zonei.
Pe lângă cele două blocuri de locuințe, în zonă a fost construită și o creșă pentru copii, iar întregul cartier a beneficiat de investiții în infrastructură și amenajări.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, spune că lucrările sunt practic finalizate, iar recepția va avea loc în această toamnă.
„Este ridicat și cel de-al doilea bloc. Și avem terminată și creșa pentru copii, așa cum am promis, întreaga zonă a fost schimbată și avem investiții importante acolo. Recepția va fi făcută integral pentru cele două imobile, 64 de locuințe pentru tinerii care provin din medii defavorizate. Acesta este titlul proiectului”, a declarat edilul.
Potrivit primarului, imediat după recepția investiției vor fi făcute publice condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții pentru a putea beneficia de una dintre locuințe.
„Recepția va fi undeva în toamnă, după care vom face anunțuri prin intermediul dumneavoastră, care este regulamentul de atribuire a acestor 64 de locuințe”, a precizat Cosmin Andrei.
Noile blocuri sunt construite după standardul nZEB, ceea ce înseamnă un consum de energie aproape de zero și costuri reduse pentru întreținere. Ansamblul va beneficia și de facilități moderne, inclusiv un loc de joacă pentru copii și stații de încărcare pentru autoturisme electrice.
„Locuințe moderne cu consum redus de energie, loc de joacă pentru copii, stație de încărcare a mașinilor electrice în cartier, va fi o dezvoltare a orașului în acea direcție”, a mai afirmat primarul municipiului Botoșani.
Cele două imobile reprezintă una dintre cele mai importante investiții în domeniul locuințelor sociale și pentru tineri realizate în ultimii ani în municipiul Botoșani și vor schimba complet imaginea unei zone care, până nu demult, era ocupată de fostul obor al orașului.