Cei 11 elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, aflați în stagiu de pregătire la ISU Botoșani, își continuă formarea practică în cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi.
Ștefan Parasca, Andrei Lupu, Cosmin Galan, Bogdan Hasan, Cosmin Doloca, Florina Arseni, Constantin Bulboacă, Timotei Corneanu, Florin Ocu, Alexandru Constantin Pătrașcanu și Alexandru Gabriel Arionesei sunt tineri încrezători, care au așteptat cu nerăbdare această perioadă în care au posibilitatea să învețe cum să intervină în situații de urgență. Cu sprijinul și sub îndrumarea tutorilor profesionali cu experiență, aceștia își însușesc tainele meseriei de pompier și își consolidează pregătirea.
Miercuri, cei care desfășoară practica la Detașamentul de Pompieri Botoșani au participat la activități de instruire specifice, învățând tehnici de salvare a persoanelor din medii ostile vieții, esențiale pentru intervențiile în situații de urgență.
Elevii care au parcurs cursul SMURD participă, alături de paramedici, la misiuni operative.
Le dorim mult succes în continuare în această etapă importantă a formării lor!, a transmis ISU Botoșani.