Echipa PSD Botoșani se întărește!
100 de botoșăneni au semnat adeziunile și s-au alăturat în această săptămână celei mai puternice echipei politice din județul: PSD Botoșani!
Vineri, la sediul PSD Botoșani, în prezența președintelui organizației județene Doina Federovici, a parlamentarilor Marius Budăi, Alexandra Huțu, Dan Șlincu, Trufin Lucian, a vicepreședintele CJ Dorin Birta și a conducerilor organizațiilor locale, noii membri și-au expus pe scurt motivele care i-au determinat să semneze adeziunile și să se implice în PSD.
„Ni s-au alăturat oameni importanți profesori, cadre medicale, specialiști în administrație, fermieri, mici antreprenori, studenți. Performanța organizației PSD Botoșani în actul administrativ, recunoscută de botoșăneni la alegerile locale, care au reconfirmat statutul de principală forță politică a județului, dar mai ales viziunea noastră de dezvoltare a tuturor comunităților locale i-a determinat pe acești botoșăneni să vină în echipa social-democrată și să se implice în proiectele noastre, fie că vorbim de partea socială, culturală, economică sau de dezvoltarea locală. Fiecare om este valoros și poate să contribuie prin propriile idei la dezvoltarea comunității locale”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani și al CJ Botoșani, care le-a urat „bun venit în echipă” noilor membri.
“Am susținut mereu că cea mai importantă resursă pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământ este resursa umană. Astăzi, PSD Botoșani se îmbogățește cu peste 100 de noi membri. Vârstele diferite, profesiile diferite ale noilor noștri colegi ne arată că noi PSD suntem un partid care prin politicile pe care le implementăm suntem un partid care se bucură de o susținere largă din partea cetățenilor români. Vă mulțumim mult tuturor și bine ați venit în echipa social-democrată”,
Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
Echipa PSD Botoșani continuă implicarea în proiectele importante ale județului și ale fiecărei comunități locale, fiind formațiunea politică ce construiește, cu oameni, pentru oameni.
„Continuăm munca, așa cum am făcut-o și până acum, cu responsabilitate și dorința fermă de a transforma proiectele în fapte. Echipa PSD Botoșani este o familie, în care s-a construit o stare de spirit ce nu va putea fi frântă de nicio provocare a viitorului. Sunt președintele acestei echipe minunate, dar mai presus de toate sunt colegul fiecărui membru ce ne trece pragul și se implică în proiectul nostru. Ușa PSD Botoșani este și va fi deschisă întotdeauna pentru oamenii de bună-credință. Împreună suntem mai puternici”,
a conchis Doina Federovici.
(Comunicat PSD Botoșani)
Vreme schimbătoare de la o zi la alta: PROGNOZA meteo pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Bebeluș născut cu jumătate de inimioară: Strigăt de ajutor pentru Darius
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Un elev jandarm, ponturi pentru tinerii care vor să intre în Jandarmerie – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în Vrancea, pompierii botoșăneni vin cu recomandări
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Peste o sută de elevi din Botoșani, în dezbateri cu polițiștii și specialiștii ANTIDROG
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024