Potrivit informațiilor transmise de DNA, o sigură instituție este vizată de percheziții, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada iunie – noiembrie 2020.
Astfel, în cursul zilei de 2 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 de locații situate pe raza județului Botoșani, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”,
transmit procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024