Sâmbătă dimineaţă mă sună Valeriu Iftime. E plin de nervi… Combină bugetul FC-ului cu caracterizări precum „prost” şi „nebun”… Aminteşte ceva şi de un organ sexual. Se oferă să-mi dea şi un consultant economic fiindcă nu mă duce capul. Aşa crede el…
Răbufnirea pleacă de la o analiză efectuată de Botoşăneanul privind veniturile clubului de fotbal pe care îl conduce, din care reiese că spectatorii au cam devenit principalul sponsor. Culmea este că nu contestă cifrele. Adică spectatorii, numai din bilete şi abonamente, chiar ajung să dea vreo 20 de miliarde de lei vechi pe an la FC Botoşani. Doar că el sau, mă rog, grupul de firme pe care-l controlează, ar avea mai mult de pus fiindcă bugetul se face pe an calendaristic şi nu competiţional. Aşa spune el. Aaa, şi mai e şi TVA-ul, deşi mintea asta a mea de „prost” şi „nebun” îmi spune că, atunci când îţi construieşti şi faci public un buget, iei în calcul şi datoriile la bugetul de stat.
În urmă cu vreo trei săptămâni, când încă nu scrisesem de cifrele din buget, ci doar de cele sportive, de la cornere şi până la golaveraj, mă întâlnisem cu Valeriu Iftime în Piaţa Revoluţiei. Ieşise de la un om politic tare important şi primul lucru pe care mi-l spusese când mă văzuse care credeţi că a fost? „Doar ziarul acesta îl citesc. Sunteţi singurul ziar din Botoşani pe care mă uit dimineaţa”. Ani de zile la rând îmi spusese de o mulţime de ori cam acelaşi lucru: incisiv, colţos, daţi de pământ cu ăştia… Nu eram nici „nebun”, nici „prost” şi, culmea, chiar nu aveam nevoie de un consultant financiar când analizam cum ne cheltuiesc aleşii banii. Atunci făceam bine calculele… Toate aprecierile au pierit însă când m-am apucat să calculez şi banii de la clubul pe care îl conduce.
De ce vă povestesc toate astea?
Pentru că este un exemplu elocvent despre modul în care sunt trataţi jurnaliştii care merg dincolo de gardul vopsit şi caută leopardul. Sunt buni (nu nebuni), incisivi, curajoşi, exact atât timp cât scriu de alţii. Când scriu despre adversari, că-s din politică, din administraţie, din afaceri, din sport, sunt chiar nişte ziarişti senzaţionali. Când însă îşi îndreaptă atenţia chiar asupra afacerilor lor, brusc din buni devin nebuni. Chiar şi proşti. Ba chiar au nevoie şi de un economist în spate fiindcă nu-i duce mintea.
În urmă cu vreo doi ani, când Botoşăneanul  scria de afacerile PDL-iştilor, de la alea cu câinii vagabonzi şi până la cele care duceau până la „prima d-nă” a târgului, ziarul acesta era „Antena 3 de Botoşani”, „un ziar PSD-ist”, jurnaliştii care-l scriau erau nişte analfabeţi şi altele asemenea. Social-democraţii însă ne apreciau şi Gheorghe Marcu, de faţă cu alţi lideri de atunci ai PSD Botoşani, aprecia public scriitura de la ziarul acesta.
În 2013, când PSD şi PDL au inversat rolurile, iar social-democraţii fac tocmai lucrurile pe care le criticau la democrat-liberali, am devenit „B1 de la Botoşani”, „un ziar PDL-ist”, chiar analfabeţi, iar cei care atunci ne apreciau acum ne înjură. Interesant însă, cei care ne înjurau au ajuns să ne aprecieze.
Apropos de Iftime, este acelaşi lucru care li se întâmplă jurnaliştilor sportivi. Dacă scriu despre dinamovişti că sunt nişte crăcănaţi care nu joacă nimic, suporterii Stelei îi văd cei mai buni ziarişti, iar cei ai „câinilor” nişte oameni lipsiţi de profesionalism. Când îi fac crăcănaţi pe ăia de la Steaua, brusc suporterii de la Dinamo îşi schimbă părerea despre ei, aceiaşi ziarişti se transformă peste noapte în competenţi, iar cei de la Steaua văd în respectivii jurnalişti nişte analfabeţi, proşti, nebuni, fani ai lui Dinamo.
Se ajunge astfel la stadiul în care nu mai contează dacă îţi susţii scrierile cu documente, cu acte, cu poze, cu video… este ca o imensă arenă în care, „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră” şi ca atare eşti un „prost”, un „nebun”, un incapabil, un aservit. Sigur, cei care te fac astfel sunt direct loviţi, direct interesaţi, le tremură cracii că, dacă le pică omul de sus, totul se duce precum un castel de nisip, se duc locurile de muncă unde se taie frunze la câini pe bani frumoşi, se duc contractele, se duc fotoliile, se duc comisioanele, se duce totul.
Din fericire, în tribunele de la Botoşăneanul  astfel de oameni sunt în minoritate. Sunt peste 5.000 de spectatori care ne vizitează zilnic arena. Am crescut împreună de la câteva sute în primele zile şi am ajuns uneori şi la peste 8.000, atâţia câţi, apropos d-le Iftime, despre care eu încă mai cred că sunteţi „nebun”, dar după fotbal şi nu după bani, FC-ul n-a reuşit încă să aducă la un meci pe propriul teren. Bine, asta probabil şi fiindcă noi nu avem "bilet". Dar dacă am avea, cu siguranţă nu ar costa mai mult decât unul pe Arena Naţională, în Ghencea, în Gruia sau în Giuleşti.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
„Afacerea spectatorul” – cine e de fapt sponsorul care bagă 20 de miliarde în FC Botoşani




CITEŞTE ŞI:
FOTOREPORTAJ Botoşani e viaţa mea – Asalt fără precedent pe Municipal, de la oameni pe blocuri, la sexy suportere; presa naţională şi oficialii CFR Cluj impresionaţi de atmosferă