Ancheta săptămânii
Un partid la Înalta Curte – fals intelectual, amenzi de la procurori, zeci de membri audiaţi
„USL are un candidat care poate să facă puşcărie. Ei, ce se face USL-ul dacă rămâne fără candidat?” Afirmaţia aparţine fostului lider judeţean al liberalilor şi a fost făcută la finele săptămânii precedente. Dincolo de doza politică a acestei declaraţii făcute de Liviu Câmpanu ea conţine însă şi un adevăr: preşedintele judeţean al PNL a atras organizaţia într-un proces fără precedent la Botoşani şi poate chiar la nivel naţional. Şi asta pentru că zeci de persoane sunt în curs de audiere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) într-un dosar în care Florin Ţurcanu este acuzat de fals intelectual.

Doi liberali au încasat deja amenzi
Totul a pornit de la excluderea din partid a liberalelor Cristian Bahrin şi Aurelia Aroşoaie. Decizia a fost luată la scurt timp după îndepărtarea lui Liviu Câmpanu din partid, cele două fiind identificate ca apropiate şi loiale acestuia. În urma deciziei adoptate în interiorul partidului Bahrin şi Aroşoaie şi-au pierdut inclusiv mandatele de consilier judeţean, asta după ce, în prealabil, prima dintre ele a şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean pentru aproximativ o lună de zile. Ele nu s-au împăcat însă cu hotărârea partidului şi au depus plângere la procurori pentru că s-ar fi uzat de falsuri la şedinţa în care au fost date afară din partid. S-ar fi pus iscălituri şi în dreptul unor persoane care ar fi absentat. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, care însă şi-a declinat competenţa. „Acolo era un proces verbal semnat de câteva zeci de persoane, nu mai ţin exact minte. Fiind o cauză indivizibilă, asta a atras Parchetul Înaltei Curţi, altfel s-ar fi disjuns, era trimis numai unul”, ne-a declarat prim-procurorul Aurel Simion. Legea prevede că senatorii şi deputaţii nu pot fi cercetaţi decât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, cauza a fost trimisă acestei instituţii. La început, s-au deplasat la Botoşani procurori de la ÎCCJ şi ofiţeri de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, care au şi aplicat două amenzi administrative. Victimele au fost Gheorghe Iavorenciuc, preşedintele organizaţiei municipale şi Sergiu Burlacu, de la secretariatul partidului. Procurorii de la Botoşani nu au participat la audieri. „Audierile le-au făcut procurorii de la Parchetul Înaltei Curţi, noi am fost numai sediul în care s-au făcut audierile”, a mai afirmat Aurel Simion.
Aproape toată Delegaţia Permanentă la audieri
După audierile maraton de la Botoşani, în luna ianuarie a anului trecut Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată pentru fals intelectual. Înfăţişările în proces au început pe 10 martie 2011 şi au ajuns deja la 11, ultima dintre acestea fiind consemnată pe 13 februarie. Următoarea este programată chiar săptămâna aceasta, pe 7 martie. De voie, de nevoie, liberalii trebuie să se deplaseze la Bucureşti pentru proces. „Am fost citat şi dacă nu merg îmi dau amendă”, ne-a spus consilierul local Romulus Eram. El este însă doar unul dintre cei 67 de liberali de la Botoşani care au fost sau vor fi audiaţi. Cum s-a ajuns la un asemenea număr? În încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia tocmai deputatul a fost cel care a propus instanţei audierea unui număr neobişnuit de oameni. Practic, el a dorit ca mai toţi componenţii Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani, for care le-a scos practic în final din partid pe Cristian Bahrin şi Aurelia Aroşoaie, să fie audiaţi. De altfel, acesta a recunoscut pentru Botoşăneanul că a propus 80 şi i s-au acceptat 67. „Rar se aprobă atâţia martori, de obicei se aprobă doi-trei. Sunt 67 de martori care vor fi audiaţi, din cadrul partidului, care au participat la şedinţă. Au mai fost audiaţi din ei, mai au de audiat”, a arătat preşedintele PNL Botoşani. În cadrul procesului acesta a invocat unele excepţii, însă în luna mai a anului precedent ÎCCJ le-a respins, constatând regularitatea actului de sesizare a instanţei.
Câmpanu i-ar fi făcut figura
Conform unor informaţii neoficiale din cadrul procesului, Bahrin şi Aroşoaie au depus plângerea după ce au reuşit să intre în posesia procesului–verbal de excludere. Atunci ar fi constatat că ar exista iscălituri false. Ele ar fi obţinut documentul prin intermediul unor liberali care la acea dată încă i-ar fi fost loiali fostului preşedinte Liviu Câmpanu. Problema ar fi că la audieri de la partid s-ar fi prezentat un alt proces verbal, cu semnături în regulă, astfel încât procurorii au ajuns să aibă două acte diferite pentru aceleaşi excluderi. „USL are un candidat care poate să facă puşcărie. Ei, ce se face USL-ul dacă rămâne fără candidat? Aici suntem! În situaţia asta suntem. Mă bazez pe faptul că are proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ceva ce am spus de multe ori că nu îmi place să ajung în eter: când un om are câteva clase făcute în mod normal, restul sunt făcute pe bani, este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, dar asta este realitatea. Eu vă spun foarte sincer, atât eu cât şi colegii lui din PNL care l-au dat în judecată, cei care sunt acolo, ei ştiu, indiferent care va fi decizia, ştiu că preşedintele PNL-ului a făcut asta, că judecătorul poate să dea o interpretare sau alta, e decizia judecătorului şi respectăm decizia Justiţiei”, a afirmat Liviu Câmpanu.
"Toţi au spus adevărul"
Totuşi, riscul ca Florin Ţurcanu să se aleagă cu o condamnare care să nu îi permită candidatura la şefia Consiliului Judeţean este unul foarte redus. Şi asta pentru că, deşi ÎCCJ este, după cum îi spune şi numele, cea mai înaltă instanţă din România, deputatul mai are totuşi căi de atac chiar şi în cazul în care este condamnat. „Acolo au instanţe de fond, de apel şi de recurs. Se schimbă numărul de judecători, la Înalta Curte există şi acolo instanţă de fond, de apel şi de recurs”, a menţionat Aurel Simion, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Cu alte cuvinte, dacă primeşte o decizie defavorabilă, Ţurcanu poate face apel şi apoi recurs. Cel puţin declarativ acesta este liniştit.  „Din punctul meu de vedere, atât timp cât martorii au spus procurorilor exact ce s-a întâmplat acolo, e un lucru foarte clar. Toţi au spus adevărul, că asta s-a şi întâmplat: a fost şedinţa şi au fost excluşi. Doar asta e problema”, ne-a declarat Florin Ţurcanu. Pe de altă parte, în ritmul în care au lot audierile, în jur de patru martori pe lună, înseamnă că această procedură va întinde procesul până prin 2013, adică după alegerile locale.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu trimis în judecată pentru fals intelectual şi uz de fals
 Ţurcanu pe lista penală a lui Macovei pentru fals intelectual
Statul a secretizat ”puțin” morțile de Covid, decedații intră în pământ cu tot istoricul cazului
Istoria se repetă și în pandemie: la mai puțin de trei luni după ce Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a îngrădit dreptul la informare al tuturor românilor și a restricționat accesul la datele privind numărul de persoane infectate din fiecare județ, s-a luat o măsură asemănătoare referitoare la decese.
ANALIZĂ: Cifrele NU mint – Românii se îmbolnăvesc mai tare de Covid-19 de fiecare dată când Iohannis cere prelungirea Stării de Urgență sau de Alertă
Pe 9 iunie președintele României anunță prelungirea Stării de Alertă cu păstrarea mai multor restricții, de la cinematografe și locuri de joacă închise la restaurante deschise doar pentru terase. Apar imediat proteste din partea mai multor asociații, patronate și politicieni, iar unele partide amenință că nu vor vota încă 30 de zile de Stare de Alertă.
Hotelieri puși să alerge după bani! Botoșănenii băgați FORȚAT în carantină așteptați să-și plătească cazarea și masa... de bunăvoie
În Ordonanța Militară cu numărul 4, ministrul Marcel Vela anunța o serie de măsuri pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu. Aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată, adică într-un loc aflat sub paza Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Iar mai apoi obligați să plătească și costurile cu cazarea și masa pentru 14 zile.
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Loading...
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
Loading...
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
creiere portocalii.....iesi afara javra ordinara.Basescu
10 martie 2012, 00:31
Cred ca se vede ce este USL-ul botosanean, nu? O coalitie corupta care clar nu are ce cauta la conducere.
6 martie 2012, 21:21
Adică vrei să spui aşa: Ai, n-ai vină dacă doreşte preşedintele unui partid te poate exclude numai pentru simplu fapt că nu-i place de tine. Chiar aşa?
6 martie 2012, 09:59
Ioane, vad ca situ esti din turma oierului, de cand fu.acii de oi au invatat sa scrie, sau ai rugat pe cineva sa- ti exprime gandurile iobage pe net!!! Si unde dupa tine este plasat nivelul ciobanului??? Eu zic sa te hranesti mai bine ca vin alegerile si trebuie sa ai ugerul plin pentru a produce cascaval ciobanasului!!!
6 martie 2012, 05:08
Caricatura ce esti,Tu nu te ridici nici la nivrlul unui cioban.
6 martie 2012, 00:13
Si mai au tupeul sa vrem sa-i alegem. Doamne, cata nesimtire! Atata timp cat ei au probleme cu legea, cine sa-i aleaga?
5 martie 2012, 23:03
Vad ca tare-i porti grija imaginii presedintelui Turcanu, chiar ai scris cu litera majuscula, cred ca esti unul dintre Turcanisti-pupincuristi, delegatie permanenta!!!! cand va vad, nu vad decat o turma de oi fricoase prinse-n strunga ciobanului!!! Rusine sa va fie!!! zici ca esti liberal!!??? Eu zic ca esti o oaie !! pentru ca un liberal adevarat nu poate linge un k.r de cioban!!!
5 martie 2012, 22:18
Domunl Campanu spune numai prostii. Realitatea este ca excluderile au fost statutare. Conform Legii si Statutului PNL "dobandirea calitatii de membru cat si pierderea acesteia sunt supuse numai jurisdictiei partidului". Acest proces nu face decat sa incerce murdarirea Presedintelui si a Delegatiei Permanente.
5 martie 2012, 16:41
Cat ma bucur ca in sfarsit ies la iveala toate marlaniile celor din USL. Asa va realiza toata lumea cum sunt ei de fapt.
5 martie 2012, 16:35
I-au pus sindicatele pe cei de al stat(degeaba) sa comenteze. Cat trebuie sa mai sufere ei pana cand vin ai lor sa le dea de pomana.
5 martie 2012, 16:30
Vine USL-ul si o salveza URAA...
5 martie 2012, 15:23
NU vedeti ca PD-L nu face decat manevre menite sa abata atentia de la ce este mai important? In curand nu vor mai avea ce guverna. Tara se scufunda, distrusa de ciuma portocalie. Deschideti ochii, cat inca mai este ceva in tara asta. Mergeti la vot, sa scapam de ei.
5 martie 2012, 14:29
Inca o data ne convingem de mocirla politicii locale! imi e scarba de politicienii locali fara exceptii, O cloaca urat mirositoare!
5 martie 2012, 14:24
Pedelistii astia sunt ca raia... Greu scapi de ei... Dar si cand o sa scapam tare bine va fi.
5 martie 2012, 13:44
PDListii nu stiu ce sa mai faca sa atraga voturi!!!! Sa va fie rusine...
5 martie 2012, 13:31
Indiferent de incercarile PDL-istilor de a bloca candidaturile celor de la USL, nu vor reusi sa opreasca dorinta populatiei de a indeparta PDL-ul de la putere.
5 martie 2012, 13:20
Minciuni si manipulare. Lasati USL in pace. Tot timpul vad ca va luati de acesti oameni care chiar vor sa faca ceva pentru judetul Botosani.
5 martie 2012, 13:17
Pedelistii nu pot sa mai recurga decat la astfel de metode. Pana la decizia Inaltei Curti nu avem ce comenta ca Domnul Turcanu ar fi vinovat de ceva. E usor sa judeci.
5 martie 2012, 13:15
Ma numesc Liviu Guta CACAmpanu alias vasile si mai comentez si eu din cand in cand din lipsa de sustinatori. La un procent de 1% va dati seama ca nu am de unde sa am sustinatori.
5 martie 2012, 13:12
Nu poti da oamenii afara din partid cum dai oile prin strunga........
5 martie 2012, 12:25
Avand abilitati de turnator versat de pe vremea lui Ceasca si pentru a nu-mi pierde aceste calitati,mai exersez din cand in cand.Fiind foarte ingrijorat de posibila pierdere a candidatului USL,m-am gandit sa rezolv problema, eu CAMPANU-SECURISTUL-PUPINCURISTUL.Cum?Ma voi inscrie eu in cursa pt.Presedinte al CJ.Daca o sa ma alegeti,promit ca nu va misca nimeni "in front".O sa-i torn pe toti la toate instantele de nu o sa se vada.Si trebuie sa ma credeti ca o voi face profesionist.Am ceva experienta si expertiza in domeniu.
5 martie 2012, 12:03
Plangeti, pedeleilor, plangeti. Mai sunt 95 de zile pana la alegeri.
5 martie 2012, 10:48
Asa isi face pregatirele pd-l pentru campania viitoare. Dosare pentru cei din opozitie. Vreau sa vad la Botosani si din randul puterii care sa fie cercetati pentru toate abuzurile pe care le-au facut! Jos Mafia pedelista.
5 martie 2012, 10:21
Fratilor, pd-l pregateste cea mai murdara campanile din cate au existat. Cu ajutorul catorva pupatori pe la dosurile lor, portocaliii se pregatesc sa arunce cu rahat in toti. Dupa principiul ori esti cu ei, ori esti distrus. Atat mai pot face, sa murdareasca. Oricum, nu-i mai crede nimeni.
5 martie 2012, 09:28
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
Am reușit să strângem la un loc cei mai frumoși interpreți care ne vor delecta cu cele mai frumoase melodii. Sperăm că acest eveniment va fi unul de succes pentru a putea finaliza căsuța lui Florinel Bastic, băiatul de doar 9 ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8341 lei
USD
Dolarul SUA
4.0976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4795 lei
GBP
Lira sterlină
5.3537 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8671 lei
XAU
Gramul de aur
260.3097 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4026 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9278 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0629 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.