Ancheta săptămânii
Un botoșănean plătește de nouă luni degeaba locul de parcare din cauza unui traficant de BMW-uri - GALERIE FOTO

Un botoșănean plătește de nouă luni concesiune pentru un loc de parcare pe care nu îl poate folosi. Spațiul pentru care a dat bani până la sfârșitul anului este mai mereu ocupat de altcineva. Primăria i-a luat banii, dar nu îl ajută deloc să și beneficieze de ceea ce a cheltuit.

A concesionat locul vara trecută


Cătălin și-a cumpărat apartament în apropierea bazarului anul trecut. Având mașină s-a interesat și de un loc de parcare aferent blocului din Calea Națională 111. A mers la serviciul patrimoniu de la Primăria Botoșani unde i s-au comunicat spațiile neocupate și a concesionat unul în apropierea scării în care locuiește.


0,04 lei/mp/zi


a plătit pentru perioada 5 iulie - 31 decembrie 2017.


Cum a durat ceva timp până ce să își amenajeze noua locuință, s-a mutat efectiv abia spre sfârșitul anului, iar pe 4 ianuarie a plătit concesiunea pentru 2018. Cumulat, de atunci și până la începutul lunii aprilie nu a reușit însă să își țină  Dacia Duster pe care și-a cumpărat-o în locul pentru care a plătit decât vreo două-trei săptămâni. Și aceasta pentru că, deși a achitat în avans, mereu parchează altcineva automobilele acolo.

 

Dar nu își poate parca mașina nici după nouă luni


La început a fost un Ford înmatriculat în Botoșani. Fiindcă n-a vrut să se certe de la început cu vecinii, s-a interesat cui aparține și a încercat să discute cu respectivul. Nu mică i-a fost mirarea când tot acel locatar care îi ocupase locul i-a reproșat că și-a permis să îl concesioneze fără să întrebe înainte. I-a răspuns că s-a adresat municipalității, i s-a comunicat că era liber și că a făcut totul legal. Problema era însă că, asemeni a sute de alți botoșăneni șmecheri, respectivul concesionase cândva acel loc, dar nu a mai înnoit acordul de rezervare și totodată ”a uitat” să îndepărteze plăcuța cu ”loc concesionat”.

 

Veniți la noi să vă dăm o amendă? Nu!


Văzând că nu reușește cu vorbă bună să-și recâștige locul de parcare, Cătălin a făcut reclamație la Poliția Locală. Un echipaj a amendat proprietarului Fordului, iar Cătălin credea că problema s-a rezolvat. De fapt, abia atunci începea cu adevărat. N-a apucat să își parcheze de prea multe ori mașina pentru că locul său era ocupat aproape totdeauna de BMW-uri cu numere străine. Fiecare stătea 24 de ore din 24, săptămâni la rând, după care era mutat peste drum. Când pleca unul, venea altul.

S-a interesat printre vecini și a aflat că tocmai fiul proprietarului Fordului s-ar ocupa de adus mașini din Germania. A sesizat din nou Poliția Locală, însă de data aceasta fără succes. Un echipaj s-a deplasat iarăși la fața locului, a mers și la ușa vecinului, care i-a răspuns însă că BMW-urile care tot ocupă acel spațiu nu îi aparțin. Așa că au lăsat în parbrizul BMW-ului o invitație ca proprietarul să se deplaseze la Poliția Locală. Un fel de invitație: ”haideți la sediu ca să vă amendăm”.

 

”Îți râde în nas”


Bineînțeles că nu s-a prezentat nimeni și astfel s-a ajuns în situația ca de nouă luni botoșăneanul care a plătit concesiunea să nu își poată parca mașina. Și nimeni, dar absolut nimeni, de la Primărie până la Poliția Locală și de aici la Poliția Rutieră, să nu facă la modul propriu ceva pentru rezolvarea problemei.


”Am vorbit și cu soția și la un moment dat am spus «dă-l încolo, hai să concesionăm alt loc», însă mi-am dat seama că am fi avut aceeași problemă pentru că și pe un loc nou putea să vină să facă același lucru și să-și lase o mașină cu numere străine”,


Cătălin, botoșăneanul care a concesionat un loc de parcare.


Fiindcă aceasta este și scuza Poliției Locale: mașinile care ocupă abuziv locul de parcare respectiv sunt înmatriculate în Germania. Agenții nu cunosc proprietarul și, în consecință, nu știu pe cine să amendeze.


”Ei știu:  nu mă duc. Nici nu are voie Poliția Locală să mă urmărească. Și pun o mașină neînmatriculată în România, care nu o poți găsi în baza de date, nu știi cine e proprietarul și el îți râde în nas, o ține acolo cât vrea până reușește să o vândă. N-are nimic! Pentru că așa e făcută legea”,


Ioan Onuțu, director Poliția Locală Botoșani.


Declarațiile martorilor nu țin loc de act de proprietate, iar o colaborare cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau Serviciul Rutier din cadrul IPJ prin care s-ar putea afla, de exemplu, cine a intrat cu mașina în țară, nu o ia cineva în calcul. Pentru că de cele mai multe ori la mijloc sunt comercianți neautorizați de mașini, care nu le trec pe numele lor și care le vând în România direct de pe numărul din Germania.


”Eu trebuie să aplic o sancțiune persoanei care a făcut fapta, care a parcat acolo. Mașina poate o conduce și soția, și proprietarul, poate o dă și la un prieten. Nu știi cine a condus-o. Proprietarul este în Germania. Numerele rămân pe proprietarul respectiv ”,


Ioan Onuțu, director Poliția Locală Botoșani.

 

La Poliția Locală nu se prea cunoaște noul regulament al parcărilor


Atât acesta, cât și viceprimarul Cosmin Andrei susțin că rezolvarea acestei probleme, dar și a altora similare, va veni odată cu aplicarea noului regulament de gestionare a parcărilor prin care SC Eltrans SA dobândește dreptul de a ridica automobilele parcate nelegal. Viceprimarul Marian Murariu, care coordonează activitatea serviciului patrimoniu ce se ocupă de concesionarea locurilor de parcare, s-a adresat șefului de birou Lucian Deleanu de la Poliția Locală.

Ce s-a întâmplat mai departe ține de domeniul ridicolului. Respectivul, despre care Marian Murariu spune că are în coordonarea activitatea auto la Poliția Locală, i-a răspuns că și după ce se va aplica noul regulament, tot nu se vor putea ridica mașini în cazuri precum cel al lui Cătălin. Mirat de cele auzite, viceprimarul l-a întrebat și pe directorul Ioan Onuțu, care i-a răspuns exact invers.


”Șeful Poliției Locale mi-a spus că sigur, în momentul în care Eltrans va începe să ridice mașini, sigur aceste mașini vor putea fi ridicate”,


Marian Murariu, viceprimar.


Ca atare, acesta i-a cerut directorului Onuțu să-l pună pe acel ”domn Deleanu” să citească noul regulament. Deoarece suntem în situația în care nu îl cunoaște tocmai cel care trebuie să-l aplice.


Primăria și Poliția Locală îngenuncheate de un traficant de mașini


Data la care va intra în vigoare noul regulament privind gestionarea parcărilor nu se cunoaște, așa că nu se știe nici când Cătălin își va putea parca în sfârșit mașina pe locul pentru care plătește încă din iulie 2017.
Și aceasta pentru că Primăria Botoșani a știut să îi ia banii, dar nu îi oferă locul pentru care a plătit și nici nu îi înapoiază suma achitată.


Salariile șefilor și angajaților din Primărie au crescut, cele ale polițiștilor locali au ajuns în bună parte mai mari decât ale profesorilor, milioane de euro din bugetul local sunt cheltuite anual pentru lefurilor personalului din cele două instituții. Totul pentru ca un botoșănean care desfășoară comerț ilegal cu mașini și nu achită nici un leu la buget pentru această activitate să beneficieze de un loc de parcare pentru care n-a plătit, fără să îl deranjeze cineva.

 

Este imaginea întregii Românii: dezavantajat este cel care este corect și plătește taxe, avantajat cel care face totul ”la negru”.

 

loading...
10 MILIARDE de lei vechi plătite de botoșăneni pentru parcări
ATENȚIE! Eltrans la un pas de blocare și ridicare a mașinilor parcate neregulamentar

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
ASFALT pentru primarii „la putere”, GROPI pentru aleșii din opoziție – CERC politic vicios cu împărțeala banilor la drumuri, Dorohoiul ia aproape tot
Cu PSD la guvernare, în județul Botoșani polul de atragere de fonduri, guvernamentale mai ales, pare să fie cel de-al doilea municipiu al județului. Primarul Dorin Alexandrescu de la Dorohoi, pe lângă sumele de la bugetul de stat de care beneficiază frecvent, s-a luptat și pentru a avea oameni pe funcții cheie, de la directori de instituții până la prefect.
Marea trădare roșie: Primari și directori PNL la conferința PSD. Afaceriști de calibru la ședința cu Dragnea - GALERIE FOTO
Conferința județeană a PSD Botoșani desfășurată vinerea trecută în prezența capilor naționali ai partidului, în realitate un miting electoral pentru alegerile europarlamentare, s-a dorit a fi și o demonstrație de forță a social-democraților în preajma scrutinului din luna mai.
Copiii cu valiza în mână așteptați la muncă, concurs cu salariu atrăgător la Primăria Botoșani, n-a venit nimeni
Odată deveniți majori și fără intenții de a învăța la o facultate, copiii care au fost în sistemul de protecție al statului se trezesc în stradă, cu valiza în mână și cu o lume mare care abia așteaptă să-i înghită. Dacă în familiile normale, majorii au parte în continuare de susținerea părinților, orfanii statului trebuie să se descurce singuri.
Circul foamei de la Botoșani LOVEȘTE și în copii: 8 ani de bătut pasul pe loc, bucăți din școli ajung ruine și aproape cad peste elevi – GALERIE FOTO
Patru ani în care municipiul Botoșani a avut primar PSD (Ovidiu Portariuc 2012 - 2016) și Consiliul Local într-o bună parte a timpului a fost majoritar PNL - PDL (odată cu destrămarea USL-ului). Următorii patru ani a avut loc rocada politică, primarul a devenit liberal (Cătălin Flutur), iar Consiliul Local este al PSD-ului. Vara viitoare se vor împlini opt ani în care și-au pus piedici unii altora, s-au stopat proiecte mai mici sau mai mari pentru Botoșani, iar lupta a fost una aproape exclusiv politică și mai deloc pentru botoșăneni. Opt ani în care nu s-a întâmplat ceva notabil.
RADIOGRAFIA unui județ sărac… dar fudul: Numai 1 din 4 botoșăneni merg la muncă, restul ajung slugi la străini, iar statul își omoară fabricile
1 din 4 botoșăneni apți de muncă merg la serviciu în prezent la Botoșani. Este drept, mare parte dintre oamenii aflați în floarea vârstei care pot munci, o fac, dar în alte țări. Iar cei rămași sunt fie copii, fie pensionari sau bolnavi. Și botoșănenii care pur și simplu NU vor să muncească, în ciuda văicărelilor, de pe rețelele de socializare mai ales.
Alegerile de la Corpul Polițiștilor ANULATE după contestația unei femei subcomisar, mare șef din Poliție AMENDAT
După un proces început în urmă cu un an și trei luni, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat marți, 26 martie 2019, în dosarul privind alegerile desfășurate la Corpul Național al Polițiștilor (CNP) Botoșani și a hotărât anularea scrutinului.
Vama Racovăț, scheletul din dulapul politicienilor – SECRET bine păstrat cu punctul de trecere ținut la naftalină de un deceniu - FOTO
În 2010 punctul vamal Racovăț se închidea pentru lucrări de modernizare care aveau să dureze câțiva ani. Se împlinește aproape un deceniu de atunci, iar în zona Vămii Racovăț imaginea dominantă este aceea a unui gard peste care atârnă un lanț gros cu lacăt. Și pustiul care cuprinde puținii vizitatori ce se încumetă să meargă, din curiozitate, până acolo.
RECORD negativ: 67 de plângeri penale împotriva unui singur om, familia și copiii amenințați după o decizie colectivă - VIDEO
Probabil că nici pentru copii maltratați sau trimiși la cerșit, bolnavi infectați în spitale, drumuri care omoară oameni în accidente rutiere sau femei violate nu există așa o organizare impecabilă ca atunci când vine vorba despre câini omorâți. Exemplele au fost multe la Botoșani și nu mai au nevoie de o trecere în revistă, în acest articol.
Mii de copii din Botoșani abandonați acasă, unii ajung criminali, alții se apucă de droguri, culmea, DIN CAUZA părinților
„Pentru tine plec. Plec ca să te pot susține în școală, plec să îți fie ție bine”. Sunt cuvintele ce se aud ca un ecou și se împletesc în eter și apoi se desprind din miile de convorbiri telefonice care au loc frecvent între copiii din Botoșani și mamele sau tații lor plecați la muncă în Italia, Spania, Grecia sau Anglia.
O înmormântare a ajuns să coste aproape cât o mașină: Nici să murim nu ne mai permitem? – CE spune religia
Se pare că decesul unei persoane dragi din familie nu este doar un moment foarte trist. Este cu adevărat o situație de cumpănă, mai ales pentru membrii familiei, deoarece în zilele noastre o înmormântare a ajuns să coste cât o mașină, la mâna a doua, mai puțin pretențioasă.
LOVITURĂ în transportul public, compania municipalității vine cu autobuze noi și intră pe o parte a traseelor de la Microbuzul
Ultima sută de metri până la semnarea contractului de 34 de milioane de euro pentru modernizarea transportului în comun cu tramvaiele în municipiul Botoșani, pe fonduri europene. Ultimul tren cu bani pleacă definitiv în luna martie. Adică luna viitoare.
Doi şefi de la Urban Serv au plecat la un târg de două zile, dar s-au plimbat o săptămână prin Venezia, Budapesta, Viena şi alte locuri faine
Auditorul intern de la compania de salubrizare a municipalităţii botoşănene a efectuat în toamna anului trecut o verificare privind deplasările făcute de conducătorii unităţii şi nu numai în perioada 2016 – 2017.
Maternitate pericol public? Botoșaniul, locul 3 pe țară la infecțiile nou-născuților - DOCUMENT
Nici mai mult, nici mai puțin de 178 de pacienți s-au îmbolnăvit în spitalele din Botoșani într-un an și jumătate. Din nefericire, cele mai multe cazuri de infecții intraspitalicești s-au înregistrat pe secțiile de nou-născuți.
Personalitate de 80 de ani lăsată fără titlul de cetăţean de onoare fiindcă soţia a făcut infarct şi el n-a putut veni la decernare
Pentru al doilea an consecutiv Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu a generat o dispută cu reverberații naționale. Dacă anul trecut scandalul a fost generat de citirea unei poezii obscene, în 2019 adevăratul câștigătorul a fost deposedat de premiu și automat de titlul de cetățean al Botoșanilor pentru că nu s-a putut deplasa până în oraș din motive de sănătate.
Passat-ul directorului de „Apă”, dat de CJ pe mâna Poliţiei într-o poveste cu parfum de răzbunare
Consiliul Judeţean Botoşani a sesizat organele de cercetare penală cu privire la utilizarea automobilului Volkswagen Passat deţinut de SC Nova Apaserv SA de către directorul general al societăţii, Albert Tănasă.
Apă pentru botoșăneni prin zeci de kilometri de conducte CANCERIGENE, interzise de 12 ani: Este genocid! Scapă cine poate
Anul 2005.Uniunea Europeană interzice extracția, fabricarea și prelucrarea produselor din azbest considerat cancerigen Clasa 1.Anul 2006.România se aliniază normelor europene și interzice acest material și în țara noastră.Anul 2019.La Botoșani sunt utilizați 44 km de conductă din azbociment la furnizarea apei potabile.
FC Botoșani, 11 înfrângeri și 0 victorii cu FCSB, dar 1,8 milioane euro în conturi de la Becali: «Nicht fusball mit Steaua, freundschaft!»
FC Botoșani a pierdut din nou fără drept de apel cu FCSB și insinuările privind corectitudinea meciului disputat duminică seară pe Stadionul Municipal au început din nou să curgă.
Proiect FĂRĂ PRECEDENT la spital: Secţie pentru bolnavii în stare terminală în aceeaşi clădire cu Maternitatea
Directorul interimar al Spitalului Judeţean doreşte să înfiinţeze o secţie de îngrijiri paleative. Şi nu oriunde, ci în aceeaşi clădire în care îşi desfăşoară activitatea Maternitatea Botoşani.
DEZVĂLUIRE: De asta stăm în zăpadă? Șeful de la Drumuri dă consultanţă pe PFA, directorul de la Urban conduce la Apă şi Modern Calor
Ceea ce s-a întâmplat luni, 19 noiembrie, la Botoşani, atât în municipiul reşedinţă, cât şi în judeţ, ar trebui, într-un stat civilizat să se termine cu sancţionarea celor responsabili. Mai ales că un om şi-a pierdut viaţa, alţii au fost răniţi şi mulţi alţii au suportat avarii serioase.
Apa curge pe bani grei la ”Nova”, peste un milion de euro profit într-un an
Compania de apă şi canalizare a judeţului a devenit a 11 – a cea mai profitabilă firmă din Botoşani. SC Nova Apaserv SA a fost introdusă de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani pe această poziţie ţinând cont de rezultatele financiare de anul trecut.
Pana la urma s a rezolvat problema ? Sau Catalin va plati si in urmatorul an ?
27 decembrie 2018, 23:59
Ca de obicei, poliția stă în genunchi în fața cocalarilor. Ia să fi fost acolo un profesor cu un Logan, parcat jumătate de oră pe locul altcuiva... Ce încordare era în cazul acesta printre polițai, cum ar mai fi explicat ei cum e cu legea și cu contravențiile!!...
6 mai 2018, 14:21
Cam aceasta este "(d)eficienta" politiei romane! Mai vor respect...
3 aprilie 2018, 03:39
I-ai numerele la fraier !
2 aprilie 2018, 23:27
oare cine cumpara asemenea taraboante de doi lei? probabil ca sunt bune la carat gunoiul pe la tara. ce mai bisnitar de masini!
2 aprilie 2018, 23:18
Ka la noi niciunde. Si mai avem pretentia sa nu ne mai zica strainii ca sintem tzigani. Nici nu-I de mirare atita timp cit "capo del tuti fruiti" recte "flausatul" sfideaza legea si constitutia tarii.....
2 aprilie 2018, 20:29
Sa faci ceva in gura politiei din romania, Cataline, fa-ti dreptate singur baiatule, caci daca te mai rogi mult de gunoaiele comunitare or sa te ia de prost si te calca in picioare, nu vezi ca pe calea cea dreapta nu ajungi nicaeri, cum a zis si mai jos, o roata sparta, o portiera zgariata si tot asa.
2 aprilie 2018, 17:06
Ce regulamente peste regulamente asteptati oameni buni? O masina pentru care nu plateste nim eni impozit sau parcare si mai ales ocupa un loc concesionat, trebuie "regulament special" ca sa fie ridicata?
2 aprilie 2018, 16:09
Fii si tu smecher, o oglinda sparta accidental,un cauciuc taiat din greseala, o galeata de vopsea scapata peste parbriz,etc,sa vedem daca politia poate fi sesizata de o persoana care nu este prorprietarul masinii.
2 aprilie 2018, 16:02
Confiscată tigaia,tinuta 6 luni.Sa vina germanul sa achite amendă și să o ia înapoi daca o vrea,daca nu vine după 6 luni la casat cu ea. Sa vezi cum apar proprietarii după aia
2 aprilie 2018, 13:36
E plin de bisnitari de masini care parcheaza pe unde vor cu lunile. Sa le parcheze in afara orasului. Politia Locala ar trebui sa fie mai drastica si sa identifice acele masini care nu sunt miscate cu lunile si nu au numere valabile.
2 aprilie 2018, 12:00
In Romania Politia șlocala si cea nationala dar si jandarmeria sunt platite degeaba nu au curajul sa intervina decit la boschetari si la acei oameni fara tupeu daca ai tupeu si esti mirlan faci ce vrei tu in Romania
2 aprilie 2018, 09:13
Alea sunt tigai de 700 euro.Nesimtitul sa fie drastic amendat si rablele duse la casat.E simplu, numai ca Politia locala nu vrea sa-si faca treaba.
2 aprilie 2018, 09:08
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde doriți să organizeze Primăria spectacole?
La Parcul Cornișa
În Centrul Vechi
În Piața Revoluției
La monumentul Răscoalei de la 1907 din parc
În altă parte
Declaraţia zilei
”Nu am avut probleme, nu au fost creșteri și nici nu s-au confirmat codurile astea la noi. Nu știu, în ultimul timp se dau coduri care nu se confirmă (...). Întrebați-i pe cei care le dau, dacă nu le dau și se întâmplă nu e î ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7199 lei
USD
Dolarul SUA
4.1541 lei
CHF
Francul elveţian
4.2531 lei
GBP
Lira sterlină
5.2701 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8580 lei
XAU
Gramul de aur
187.9152 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2281 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4593 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9032 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1585 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6323 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.