Ancheta săptămânii
RADIOGRAFIA unui județ sărac… dar fudul: Numai 1 din 4 botoșăneni merg la muncă, restul ajung slugi la străini, iar statul își omoară fabricile

1 din 4 botoșăneni apți de muncă merg la serviciu în prezent la Botoșani. Este drept, mare parte dintre oamenii aflați în floarea vârstei care pot munci, o fac, dar în alte țări. Iar cei rămași sunt fie copii, fie pensionari sau bolnavi. Și botoșănenii care pur și simplu NU vor să muncească, în ciuda văicărelilor, de pe rețelele de socializare mai ales.

Botoșăneni mulți, salariați puțini

 

O situație făcută publică de reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani arată că numărul total de salariați la nivelul județului Botoșani este de aproximativ 55.000.

 

Dintre aceștia, 34.314 provin din mediul privat, iar diferența de 17.144 sunt bugetari.

 

În evidențele ITM mai regăsim o categorie de persoane, cu formă de muncă nedeclarată. Sunt în jur de 2.800 de botoșăneni, cu tot felul de profesii liberale.

 

Iată explicațiile inspectorului șef de la Botoșani, în ceea ce-i privește:

 

„Sunt persoane fizice care nu sunt autorizate și care au voie să angajeze personal casnic cum ar fi bone, îngrijitori, grădinari sau chiar șoferi. Angajatori casnici, care sunt persoane fizice neautorizate, deci neînregistrate la Registrul Comerțului. Mai sunt persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale care, la fel, nu sunt persoane juridice. Sunt înregistrate la Registrul Comerțului, dar nu au personalitate juridică. Și mai sunt persoanele cu meserii liberale”,

Dan Moldovanu, inspector șef ITM Botoșani.

 

 

55.000 de salariați

 

au mai rămas la Botoșani, în condițiile în care acum trei decenii numai din Zona Industrială a orașului se putea strânge acest număr.

 

O astfel de imagine ar putea reveni la Botoșani. Sau, poate că nu, dacă politicul va continua să legifereze doar aspecte ce țin de alte interese, îndepărtate de cele menite să susțină economia. Până atunci, nostalgicii trăiesc din amintiri și povestesc mai departe tinerilor „cum era odată”.

 

 

„Dau un exemplu: numai la Textila erau 10.500 de salariați, la Integrata erau 7.500, la Electro erau aproape 6.000, la IUPS aproape 1.000 de oameni. Nu mai vorbim la Confecția, unde erau vreo 1.000 de oameni, la Jatex vreo 600 de oameni, Fabrica de Mobilă care avea în jur de 300 de oameni, Șuruburile care aveau în jur de 350 aproape 400, Fabrica de Cauciuc avea în jur de 350 de oameni”.

Vasile Chiru, președinte Blocul Național Sindical Botoșani.

 

 

La un județ cu o populație de peste 400.000 de locuitori, doar un sfert din oameni muncesc. În jur de 78.000 dintre locuitorii județului sunt pensionari, aproximativ 63.000 înseamnă populația școlară. Se mai pot scădea studenții sau persoanele cu dizabilități și chiar și așa numărul rezultat al celor fără loc de muncă este îndeajuns de mare.

 

 

Dacă mulți dintre concetățeni sunt plecați la muncă în străinătate, cei rămași preferă să stea acasă pe banii statului.

 

Unul dintre oamenii de afaceri de la Botoșani, directorul general al unei fabrici de confecții, ne-a oferit exemplul unei angajate care avea un salariu net de 2.800 de lei pe lună, plus bonurile de masă. A preferat să-și dea demisia.

 

 

”Când eu am venit aici, în urmă cu 25 de ani, forța de muncă era foarte multă și disponibilă. Mulți au ieșit la pensie, iar tinerii nu vin, nu lucrează în confecții. Nu vor să muncească. Vin, încearcă câteva zile în probe și pleacă, nu le place. Copilul de 18 ani care vine are deja un telefon, are ce își dorește, nu are nici un interes să muncească”,

Gino Tortomasi, director general fabrică de confecții.

 

 

„Ce-i cu asta?!”

 

Probabil a preferat un loc de muncă în străinătate. Și probabil că nu este vina ei, având în vedere că pe toate străzile sunt promovate anunțuri cu locuri de muncă în spațiul european.

 

Gino Tortomasi: „Vedeți acolo la avizier afișate anunțuri de angajare pentru Anglia, Italia. Ce-i cu asta? Îi trimitem noi afară și apoi ne plângem că sunt firme care nu au muncitori?!”.

 

Mai mult, același stat care prin instituții promovează locurile de muncă din străinătate își îndeamnă parcă cetățenii la stat degeaba.

 

Cum? Simplu, prin ajutoare sociale.

 

Ajutorul social este în România aproape cât un salariu

 

„Nu știu dacă toți merită să fie ajutați. Avem exemple de la țară, a venit aici și mi-a spus: ce interes am eu să vin să muncesc pentru 1.300 – 1.400 de lei - în urmă cu doi ani era vorba - din care ajutorul social cu doi copii pe care-i am acasă este de 1.000 de lei? I-am zis: Doamnă, aveți dreptate”,

Gino Tortomasi, director general fabrică de confecții

 

 

 

Deși din toate direcțiile semnalele privitoare la piața muncii de la Botoșani sunt nemulțumitoare în ceea ce privește nivelul salarial, aflați că un sfert din botoșănenii care încă mai muncesc o fac pe salariul minim pe economie, adică un brut de 2.080 de lei.

 

Și anume:

 

  • 15.122 de salariați la nivelul de 2.080 de lei
  • 2.136 de angajați care lucrează în construcții la un nivel minim de 3.000 de lei

 

Dintre aceștia, 9.039 lucrează în municipiu, iar restul prin județ.

 

Defalcat, pe categorii de angajați și cu formă de proprietate, situația la nivelul județului Botoșani, se prezintă astfel:

 

  • 1.277 de salariați activi la nivelul salarial de 2.080 de lei (profesiile liberale)
  • 1.377 de bugetari plătiți cu salariul minim pe economie
  • 12.426 de angajați din mediul privat, plătiți cu minimul pe economie
  • 42 de angajați cu formă mixtă, adică cei ce lucrează și la stat și la privat și au voie să cumuleze veniturile

 

…și cei din construcții…

 

  • 28 de angajați cu minimul de 3.000 de lei din PFA-uri sau II-ur
  • 14 angajați de la stat cu minimul de 3.000 de lei
  • 2.094 de salariați din mediul privat, cu minimul de 3.000 de lei

 

 

*Notă: Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform O.U.G. nr. 114/2018 art. 71, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră

 

Ceilalți au depășit de mult acest prag având în vedere că angajatorii au renunțat chiar și la cele mai blânde condiții și angajează orice persoană dornică, în unele cazuri cu cheltuieli pentru specailizarea la locul de muncă. Și plătesc salarii pe măsură.

 

Infrastructura rutieră și defiscalizarea ar trebui să fie prioritare

 

Însă mediul privat are nevoie de susținerea aproape totală a guvernanților, pentru că până la urmă economia este considerată motorul unui stat.

 

Ca atare, cel puțin pentru Botoșani este nevoie vitală de infrastructură rutieră, iar în toată țara o defiscalizare în ceea ce privește sectorul de producție.

 

„Infrastructura ca să putem atrage investitorii, prioritatea numărul 1, ceea ce se discută de vreo 30 de ani. După aia, create facilități investitorilor, defiscalizare. Ca să poți atrage tinerii din afară, trebuie să le dai posibilitatea să se dezvolte, să aibă o perioadă de grație de câțiva ani, nu astăzi îmi deschid afacerea și mâine plătesc taxele și impozitele”,

Vasile Chiru, președinte Blocul Național Sindical Botoșani.

 

 

Până la o guvernare eficientă și măsuri concrete pentru susținerea mediului privat și păstrarea forței de muncă între granițele românești, vom relua prezentul într-un infinit dureros.

 

Vom populariza locuri de muncă la cules de căpșuni sau pentru curățenie în camere de hotel, însă peste hotare. La salarii de mii de euro, într-adevăr, dar care se duc în bună parte pe chirii sau alimentația de zi cu zi pentru ca la final de lună, rezultatul să fie cam același. Ca acasă, la Botoșani.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) bunăoară, are rolul de a fi un intermediar între angajat și angajator. O face, prin tot felul de programe însă dintr-un anumit unghi, în contradicție.

 

Pentru că AJOFM este instituția care promovează și rețeaua EURES, cu locuri de muncă în străinătate.

 

 

”Ideea este că noi ca structură pe plan local promovăm această idee, adică pe cât posibil să rămână în zonă și să își găsească un loc de muncă. Prin toate acțiunile pe care le întreprindem, cu asta suntem vizibili: prin comunicate, prin acțiunile de informare periodică lunară în toate unitățile administrativ teritoriale. Luni (săptămâna trecută n.r.) am fost în Hilișeu Horia, în partea Dorohoiului. Astea sunt acțiunile noastre. Avem datoria să evidențiem și aceste locuri de muncă în listele noastre care sunt afișate probabil și pe site-ul ANOFM. Nu putem să le excludem”,

Angel Călin, director executiv adjunct AJOFM Botoșani.

 

 

Un exemplu eșuat pe jumătate al susținerii mediului privat ar fi subvenția oferită prin AJOFM, de statul român pentru angajatorii care oferă locuri de muncă absolvenților.

 

Programul sună frumos pe hârtie și este adesea amintit în conferințele politice ale PSD-iștilor de la București și chiar de la Botoșani.

 

În realitate însă, angajatorii de la Botoșani aproape că plâng la ușa AJOFM-ului pentru că deși au angajat absolvenți, luni și luni de zile nu au văzut nici un șfanț de la stat. Iar lista de așteptare de la AJOFM Botoșani cu subvenții neplătite nu este deloc una scurtă.

 

 

La sfârșitul lunii februarie, în evidențele AJOFM erau înregistrați 4.331 șomeri (din care 1.710 femei), rata șomajului fiind de 3,17%. Din totalul de 4.331 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 1.086 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.245 erau șomeri neindemnizați.

 

România „stă bine” la migrație 

 

 

Conform unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind migrația din anul 2015, numărul românilor care au emigrat era de aproximativ 3,4 milioane de cetăţeni, acest fapt plasându-ne pe poziţia a 17-a la nivel mondial în ierarhia privind dimensiunea emigraţiei.

 

Și uite așa românii plecați la muncă în străinătate sunt înlocuiți cu cetățeni din state mai puțin dezvoltate, cum ar fi India, Sri Lanka, Vietnam, Filipine, etc.

 

loading...
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Botoşaniul invadat de străini: Sute de moldoveni, turci, italieni şi francezi STABILIŢI pe meleaguri botoşănene

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

SUTE de pensionari de la Botoșani care au și SALARII trimiși acasă de Guvernul Orban, de la spitale și instituții la învățământ sau administrație
Una dintre măsurile anunțate de actuala guvernare liberală îi vizează pe pensionarii care cumulează pensiile cu salariile. La nivelul județului Botoșani aceste persoane sunt de ordinul sutelor. Ne referim la botoșăneni care au calitatea de pensionar și beneficiază de venituri suplimentare din sistemul public.
Cum sună 2.000 de euro? OPT foști deputați de la Botoșani primesc pensii speciale, un nou lot pășește pe drumul ”specialilor”
De-a lungul anilor, mai exact după 1990, în perioada postrevoluționară, județul Botoșani a fost reprezentat în Parlamentul României de 44 de deputați, votați pe liste la scrutinele electorale, din partea unor formațiuni care și-au schimbat numele în timp sau au dispărut cu totul, cum ar fi FSN, PDSR, PRM, PNTCD sau PDL.
Tramvaiele sar de pe șine de vechi ce sunt, Eltrans și-a tras mașină nouă de peste 16.000 de euro – GALERIE FOTO
Dacă mijloacele de transport pentru călători au ajuns să se dezintegreze prin oraș, în schimb parcul auto al SC Eltrans SA, la care restul botoșănenilor nu au acces, se îmbunătățește.
Scandal la nivel înalt după balul afaceriștilor: Vă trimit banii pentru meniu / O glumă proastă, impardonabil ce a făcut
Balul Oamenilor de Afaceri din acest an a provocat o reacție virulentă din partea parlamentarilor de Botoșani. Și aceasta după anunțul făcut de președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA), că i-a invitat pe toți la eveniment, dar că a acceptat unul singur să participe după ce li s-a cerut să își plătească meniul.
Tânără botoșăneancă infectată cu HIV din dragoste, iubitul a anunțat-o prin telefon că i-a dat virusul! CUM ne protejăm de această boală mortală
În luna martie a acestui an, un botoșănean de 32 de ani era trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru că a făcut sex cu o fată, fără a-i spune că este seropozitiv. Botoșăneanul a dat dovadă de o cruzime izvorâtă probabil din frustrarea propriei suferințe și și-a anunțat iubita de starea sa medicală, după ce a încheiat relația amoroasă cu ea.
FENOMENUL anului 2019: Sute de femei din Botoșani au cerut ordin de protecție împotriva bărbaților lor, unele bătute cu pumnii, altele inspirate de… Acces Direct
Statistica pură de la Botoșani, fără cazurile prezentate în subsidiar, ar evidenția un fenomen îngrijorător care ar necesita măsuri clare din partea forțelor de ordine plătite să ne asigure liniștea.
Filmul unei morți dureroase! Viața unui om a stat într-un simplu lacăt, sfârșitul i-a venit în trei secunde
Se spune că una dintre cele mai chinuitoare morți este cea prin electrocutare când curentul electric străbate corpul uman....Timp de trei secunde. Doar de atât este nevoie.
27 de milioane de euro, poate cel mai mare și scandalos cadou politic din istoria județului, dat înaintea moțiunii și a campaniei electorale
Cu câteva zeci de ore înainte de a se discuta în Parlament moțiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă și-a amintit brusc de Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Prin Legislativ, acolo unde se hotăra dacă Executivul PSD va rămâne sau nu în continuare în funcție, a apărut subit așa-numita ”Lista proiectelor aprobate pentru finanțare din FDI”. Care oficial fusese adoptată încă de pe 2 octombrie.  
31.000 de lei! Cel mai bine plătit medic de la Mavromati, salarii exorbitante în sănătate, munca de jos plătită în continuare prost - DOCUMENT
Dacă, în urmă cu mulți ani, medicii și asistenți de la Botoșani erau nemulțumiți de salariile pe care le aveau pe fluturași, acum lucrurile stau cu totul altfel. S-a ajuns astfel ca un cadru medical în anul 2019 să câștige cu tot cu sporuri peste 31.000 de lei.
Loading...
Business american cu miros de sfeclă, zeci de mii de euro stau într-o… grindină
Southern Harvest Partner România este un fond de investiții american care a cumpărat la Botoșani companii agricole și loturi întregi de suprafețe de teren agricol și a ajuns astfel la o suprafață de circa 10.000 de hectare.
Președintele polițiștilor destituit de Tribunal, câțiva oameni ai legii și-au călcat în picioare propriul regulament
Finalul în disputa privind alegerile de la Biroul Teritorial Botoșani al Corpului Național al Polițiștilor (CNP) a venit poate mai repede decât se preconiza și confirmă suspiciunile ivite încă din ziua scrutinului. Oamenii legii și-au încălcat practic propriul regulament de organizare și funcționare.
Cea mai grea boală pune stăpânire pe botoșăneni, tot mai mulți oameni mor în spitale, motivele sunt (ne)cunoscute  
Auzim adeseori în jurul nostru cuvântul cancer și ne înspăimântă. Oricât ne-am feri să recunoaștem. Ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla, suferim deopotrivă atunci când cineva drag este diagnosticat cu această boală grea și ne vin în minte o mie de întrebări care nu-și găsesc totdeauna răspuns. Un lucru este cert: tot mai mulți botoșăneni aud acest diagnostic dur din partea medicilor.
Clubul care a rupt lumea în două: scandal de la Primărie până la conducerea Poliției – Se aude pe o rază de 1 kmVIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea unui club într-una dintre cele mai mare comune ale județului a provocat un scandal care a ajuns până la Primărie, Consiliul Local și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție. Iar disputele sunt departe de a se fi încheiat chiar și după ce autoritățile au fost sesizate și au dezbătut problema.
Afacerea GARAJUL de la Botoșani: Țepe imobiliare pe terenurile statului, oferte care depășesc și 10.000 de euro
Site-urile de profil sunt pline de anunțuri de vânzare a unor așa-zise proprietăți considerate de marea masă a fi chilipiruri. În general, vânzătorii vor să scape de o serie de proprietăți pentru care anual trebuie să scoată din buzunar sume consistente, mai puțin accesibile botoșănenilor care trăiesc la nivel mediu.
Loading...
Botoșaniul câștigă războiul cu asistații sociali dar primarii (nu) mai au cu cine să muncească – TOPUL comunelor fără puturoși
În urmă cu câțiva ani, Botoșaniul era printre județele fruntașe când venea vorba despre statistici cu privire la asistații sociali. Între timp, lucrurile s-au schimbat iar la nivelul județului vorbim doar de aproape 3.200 de botoșăneni care primesc bani de la stat și nu muncesc.
Partidul SPERANȚĂ de la Botoșani secretizat de persoane acuzate de „legături pesediste”, noul lider REFUZĂ dialogul cu mass media
Tandemul politic aflat pe val prin prisma rezultatelor alegerilor europarlamentare a fost Alianța 2020 USR – PLUS, o uniune de partide care promitea schimbarea și insufla speranță. USR, un partid care aduce nume noi și cu CV-uri importante în propriile domenii de activitate. PLUS, partidul înființat de ex-premierul tehnocrat care „nu a fost lăsat” să ducă România spre progres.
Pensionarii de lux ai județului Botoșani, mii de lei intrate în casă lună de lună, case de vacanță, votanții lor TRĂIESC cu câteva sute de lei
„Ban la ban trage și păduche la păduche” spune o vorbă din popor și cât de luminată i-a fost mintea celui care a spus-o cel dintâi, de-a rămas exemplu și azi. Pentru că trăim vremuri în care păduchii sunt tot unii lângă alții, iar cei cu bani, delimitați de aceștia pe care-i detestă, însă de care au nevoie. La fiecare patru ani.
Șeful educației botoșănene cu „sabia deasupra capului” după ce a fost acuzat că a trimis date FALSE la minister, un alt „general” a fost deja demis
Se prea poate ca abia acum social democrații botoșăneni să încerce să-l înlăture din funcție pe inspectorul școlar general, Gabriel Hîrtie, considerat în trecut un apropiat al Mihaelei Huncă. Cum predecesoarea sa a părăsit barca PSD pentru Pro România, postul de șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) ar putea fi râvnit de altcineva.
Final de anchetă în scandalul prefect – Nicuță din Palatul Administrativ: filmul incredibil al disputei, apar dezvăluiri despre ședințe la PSD
Disputa dintre prefectul Dan Șlincu și fostul director adjunct al SC Urban Serv SA, pornită de la un loc de parcare din Piața Revoluției, s-a terminat nedecis. Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a finalizat cercetările în dosarul constituit în luna ianuarie emițând ordonanță de clasare pentru plângerile depuse de ambii combatanți.
Un botoșănean cu cetățenie americană acuză un paznic de la ”Mavromati” că i-a agresat fetița pentru că vorbea cu mama ei pe FaceTime – VIDEO & FOTOGALERIE
Evenimentul regretabil a avut loc pe holul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati în dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019.
Costeluş mamă dragă, dacă pentru tine un om este echivalent cu un parazit atunci eşti grav bolnav tataie. Uite ăştia ca tine ar trebui să plece definitiv din ţară, nu avem nevoie de nazişti!
1 aprilie 2019, 20:00
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.