Ancheta săptămânii
Prizonieră în propria casă: Botoșaniul care n-a fost în stare să monteze o balustradă pentru o nenorocită, dar i-a îngropat banca - GALERIE FOTO

Imaginați-vă că viața voastră ar depinde de o balustradă. Da, de o banală balustradă pe care nu o puteți monta fiindcă nu aveți bani. Și chiar dacă i-ați avea, tot v-ar fi imposibil pentru că, pur și simplu, vă lipsesc puterile.

Prizonieră în propria casă


Ceea ce pentru mulți dintre noi este un exercițiu de imaginație, pentru alți oameni - și nu chiar puțini - reprezintă o problemă reală. Pe cât de stringentă, pe atât de absurdă.
Este și povestea unei botoșănence de 60 de ani care nu putea să iasă din casă dintr-o stupizenie. Suferă de scleroză multiplă și pentru a se deplasa are mereu nevoie de un sprijin. Locuiește la etajul II al unui bloc din strada Mihail Kogălniceanu, putea coborî până la parter, dar nu mai putea străbate holul și scările de la intrare pentru că nu avea de să se țină. Și mai ales iarna nu se putea aventura.

 

A cerut o balustradă, i s-a promis o bancă


Elena Buzilă este bolnavă de vreo trei decenii, dar de zece ani are nevoie de o ”mână de ajutor”. Și la propriu, și la figurat. S-a plâns de nenumărate ori la asociația de proprietari 49, la care este arondată, de unde a cerut inclusiv în scris montarea unei balustrade. ”Are să facă”, a fost răspunsul pe care l-a tot primit și care nu s-a materializat vreodată. În schimb, mai nou, i s-a promis că în fața blocului se va mai monta o bancă pe lângă cea existentă. Că nu avea cum să ajungă la dânsa nu mai interesa pe cineva.


”Știu fetele de la asociație, cunosc situația, le cunosc pe toate și mă cunosc pe mine și mi-au spus că vor mai pune încă o bancă”,


Elena Buzilă, locatară bolnavă.


La Primărie nici nu a mai încercat să meargă deoarece imediat după instalarea primarului Cătălin Flutur a trebuit să facă rapid cale întoarsă fiindcă au luat-o pe sus ”niște vlăjgani”:


”Nu vreau să mai mă duc la Primărie că nu se rezolvă nimic”.


La un moment dat, bolnavii botoșăneni de scleroză multiplă aveau și o asociație, însă soțul liderei care conducea ONG-ul s-a îmbolnăvit mai tare ca ea și numai timp de astfel de activități nu mai are.


”Nu are cine să se ocupe de noi, la cine să mă duc?” se întreabă femeia.

 

”Telefonul fără fir” bineînțeles că nu a funcționat


Prizonieră în propria locuință, i-a venit ideea să contacteze o parlamentară cu aplecare spre problemele sociale. Și i-a scris pe Facebook deputatei Tamara Ciofu.
Iar dacă până acum povestea vi s-a părut a fi absurdă, este nimic pe lângă ce s-a întâmplat mai departe. Tamara Ciofu a redirecționat petiția Elenei Buzilă spre consiliera locală Andreea Buiuc. La rândul său, aceasta l-a contactat pe Bogdan Bețenchi, șeful serviciului edilitare din cadrul Primăriei Botoșani. Acesta i-a explicat că structura pe care o conduce nu poate executa asemenea lucrări, așa că, mai departe, i s-a adresat lui Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement.


”Și uite așa ca în Caragiale, telefonul fără fir.... Am vorbit la Primărie, am făcut în scris, era pe chestii de achiziții și nu s-a făcut nimic. Iată că în curând se împlinește un an de zile”, spune Tamara Ciofu.
Prin aprilie anul trecut a vorbit cu femeia, pentru ca în ianuarie 2018 să afle stupefiată că ditamai municipalitatea n-a fost în stare în vreo nouă luni să monteze o balustradă.

 

”Dar ce, îmi plătiți voi curentul?”


Cum afară deja ninsese, s-a săturat să mai aștepte, s-a dus la Dedeman, a cumpărat toate materialele necesare, a contactat și o echipă de muncitori care să amplaseze ”mâna de sprijin” atât de necesară sexagenarei.
Ei bine, nici măcar toate aceste lucruri nu au fost suficiente. Meseriașii sosiți la fața locului aveau nevoie de curent. Au rugat o vecină de la parter să le permită să își pună aparatul de sudură în priză, însă aceasta i-a refuzat: ”Dar ce, îmi plătiți voi curentul?” Așa că au mai pierdut ceva timp până au găsit un prelungitor care să permită branșarea direct din casa femeii bolnave. Și, în sfârșit, și-au făcut treaba.

 

”Trebuie să deschidem porți pentru acești oameni”


Tamara Ciofu a explicat că nu dorește să își facă publicitate pe seama chinului amintitei botoșănence, dar că, pornind de la acest caz concret, trage un semnal de alarmă. Cu siguranță într-o mulțime de alte blocuri locuiesc câte o ”Elena Buzilă” nebăgată în seamă de cineva.


”Sunt și alți oameni care au nevoie de ajutor, care au apelat la asociație, care au apelat la Primărie și nu au fost ajutați, Primăria să își deschidă urechile pentru acest semnal de neputință, de ajutor, de dorință de a trăi. Trebuie să deschidem porți pentru acești oameni, prin această femeie să rezolvăm problema altora, tot așa de lipsiți de ajutor”,


Tamara Ciofu, deputat.


Asociația 49 nu a mai montat nici măcar a doua bancă promisă. În schimb, dacă tot n-a fost în stare să amplaseze o balustradă, banca din fața blocului a fost aproape îngropată de municipalitate toamna trecută, când a asfaltat inclusiv trotuarele din Mihail Kogălniceanu. Și tot muncitorii aduși de deputată au înălțat-o. Servicii complete... că doar de asta avem atâtea instituții care se ocupă de persoanele cu dizabilități. Pe hârtie doar, bineînțeles, că în realitate inclusiv montarea unei balustrade a devenit un lucru imposibil de făcut în minunatul Botoșani.
 

loading...
Mama unui copil cu autism umilită la o şcoală de prestigiu – CÂND şi CUM i s-a recomandat să-şi ducă băiatul la toaletă
Dacă tac’su nu-i parlamentar… Un băieţel de 3 anişori se stinge într-un dormitor plin de igrasie cu părinţi aşteptând de cinci ani un ANL

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Cea mai grea boală pune stăpânire pe botoșăneni, tot mai mulți oameni mor în spitale, motivele sunt (ne)cunoscute  
Auzim adeseori în jurul nostru cuvântul cancer și ne înspăimântă. Oricât ne-am feri să recunoaștem. Ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla, suferim deopotrivă atunci când cineva drag este diagnosticat cu această boală grea și ne vin în minte o mie de întrebări care nu-și găsesc totdeauna răspuns. Un lucru este cert: tot mai mulți botoșăneni aud acest diagnostic dur din partea medicilor.
Clubul care a rupt lumea în două: scandal de la Primărie până la conducerea Poliției – Se aude pe o rază de 1 kmVIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea unui club într-una dintre cele mai mare comune ale județului a provocat un scandal care a ajuns până la Primărie, Consiliul Local și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție. Iar disputele sunt departe de a se fi încheiat chiar și după ce autoritățile au fost sesizate și au dezbătut problema.
Afacerea GARAJUL de la Botoșani: Țepe imobiliare pe terenurile statului, oferte care depășesc și 10.000 de euro
Site-urile de profil sunt pline de anunțuri de vânzare a unor așa-zise proprietăți considerate de marea masă a fi chilipiruri. În general, vânzătorii vor să scape de o serie de proprietăți pentru care anual trebuie să scoată din buzunar sume consistente, mai puțin accesibile botoșănenilor care trăiesc la nivel mediu.
Botoșaniul câștigă războiul cu asistații sociali dar primarii (nu) mai au cu cine să muncească – TOPUL comunelor fără puturoși
În urmă cu câțiva ani, Botoșaniul era printre județele fruntașe când venea vorba despre statistici cu privire la asistații sociali. Între timp, lucrurile s-au schimbat iar la nivelul județului vorbim doar de aproape 3.200 de botoșăneni care primesc bani de la stat și nu muncesc.
Partidul SPERANȚĂ de la Botoșani secretizat de persoane acuzate de „legături pesediste”, noul lider REFUZĂ dialogul cu mass media
Tandemul politic aflat pe val prin prisma rezultatelor alegerilor europarlamentare a fost Alianța 2020 USR – PLUS, o uniune de partide care promitea schimbarea și insufla speranță. USR, un partid care aduce nume noi și cu CV-uri importante în propriile domenii de activitate. PLUS, partidul înființat de ex-premierul tehnocrat care „nu a fost lăsat” să ducă România spre progres.
Pensionarii de lux ai județului Botoșani, mii de lei intrate în casă lună de lună, case de vacanță, votanții lor TRĂIESC cu câteva sute de lei
„Ban la ban trage și păduche la păduche” spune o vorbă din popor și cât de luminată i-a fost mintea celui care a spus-o cel dintâi, de-a rămas exemplu și azi. Pentru că trăim vremuri în care păduchii sunt tot unii lângă alții, iar cei cu bani, delimitați de aceștia pe care-i detestă, însă de care au nevoie. La fiecare patru ani.
Șeful educației botoșănene cu „sabia deasupra capului” după ce a fost acuzat că a trimis date FALSE la minister, un alt „general” a fost deja demis
Se prea poate ca abia acum social democrații botoșăneni să încerce să-l înlăture din funcție pe inspectorul școlar general, Gabriel Hîrtie, considerat în trecut un apropiat al Mihaelei Huncă. Cum predecesoarea sa a părăsit barca PSD pentru Pro România, postul de șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) ar putea fi râvnit de altcineva.
Final de anchetă în scandalul prefect – Nicuță din Palatul Administrativ: filmul incredibil al disputei, apar dezvăluiri despre ședințe la PSD
Disputa dintre prefectul Dan Șlincu și fostul director adjunct al SC Urban Serv SA, pornită de la un loc de parcare din Piața Revoluției, s-a terminat nedecis. Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a finalizat cercetările în dosarul constituit în luna ianuarie emițând ordonanță de clasare pentru plângerile depuse de ambii combatanți.
Un botoșănean cu cetățenie americană acuză un paznic de la ”Mavromati” că i-a agresat fetița pentru că vorbea cu mama ei pe FaceTime – VIDEO & FOTOGALERIE
Evenimentul regretabil a avut loc pe holul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati în dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019.
Baronii PSD de Moldova sparg Regionala de Drumuri, Botoșaniul rămâne iarăși de căruță
În timp ce de mai bine de doi ani anunță iminența demarării investiției la drumul Botoșani – Târgu-Frumos fără ca măcar să fie în stare să atribuie contractul, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au în realitate cu totul alte preocupări: reorganizarea unității în teritoriu.
5 lei X 2 declarația unică!!! O firmă de apartament vinde fișe fiscale în sediul Finanțelor, contribuabilii constrânși să le cumpere
O afacere cu declarații fiscale înflorește chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) fără ca vreun reprezentant al instituției, dintre toți cei contactați de Botoșăneanul, să poată explica ce se întâmplă acolo. Contribuabilii ajung să plătească pentru formulare care ar trebui oferite gratuit de Statul Român.
Tânăr de 18 ani OMORÂT cu mașina de un șofer băut: Mama își plânge fiul și cere 50.000 de euro pentru viața lui
Mihai Boariu avea doar 18 ani și toată viața înainte. Destinul lui însă s-a frânt brusc într-o nefastă noapte de 12 aprilie 2015, când a fost călcat de o mașină. A lăsat în urmă părinți îndurerați și o comunitate întreagă șocată de ceea ce s-a întâmplat.
Peste 400 de botoșăneni au luat bani frumoși pentru alegeri fără să miște un deget
Cele peste 900 de voturi obținute de UDMR nu reprezintă singura ciudățenie a alegerilor europarlamentare de la Botoșani. Scrutinul din 26 mai a avut parte și de un aspect financiar greu de explicat și care a presupus o cheltuială importantă din partea statului.
Șoferii, singurii vinovați! Nici măcar o amendă în doi ani pentru gropile din drumuri care pun în pericol viața oamenilor – DOCUMENT
”A încercat să evite o groapă”, ”din cauza stării proaste a carosabilului”, ”ca urmare a unei porțiuni de drum fără asfalt”, sunt doar câteva formulări din zeci sau poate chiar sute de articole din presă referitoare la cauzele producerii unor accidente. Deși într-o mulțime de evenimente rutiere starea proastă a drumurilor reprezintă un factor determinant în producerea acestora, responsabili în final sunt doar șoferii. Iar acest lucru este confirmat chiar de către Poliția Română.
ASFALT pentru primarii „la putere”, GROPI pentru aleșii din opoziție – CERC politic vicios cu împărțeala banilor la drumuri, Dorohoiul ia aproape tot
Cu PSD la guvernare, în județul Botoșani polul de atragere de fonduri, guvernamentale mai ales, pare să fie cel de-al doilea municipiu al județului. Primarul Dorin Alexandrescu de la Dorohoi, pe lângă sumele de la bugetul de stat de care beneficiază frecvent, s-a luptat și pentru a avea oameni pe funcții cheie, de la directori de instituții până la prefect.
Marea trădare roșie: Primari și directori PNL la conferința PSD. Afaceriști de calibru la ședința cu Dragnea - GALERIE FOTO
Conferința județeană a PSD Botoșani desfășurată vinerea trecută în prezența capilor naționali ai partidului, în realitate un miting electoral pentru alegerile europarlamentare, s-a dorit a fi și o demonstrație de forță a social-democraților în preajma scrutinului din luna mai.
Copiii cu valiza în mână așteptați la muncă, concurs cu salariu atrăgător la Primăria Botoșani, n-a venit nimeni
Odată deveniți majori și fără intenții de a învăța la o facultate, copiii care au fost în sistemul de protecție al statului se trezesc în stradă, cu valiza în mână și cu o lume mare care abia așteaptă să-i înghită. Dacă în familiile normale, majorii au parte în continuare de susținerea părinților, orfanii statului trebuie să se descurce singuri.
Circul foamei de la Botoșani LOVEȘTE și în copii: 8 ani de bătut pasul pe loc, bucăți din școli ajung ruine și aproape cad peste elevi – GALERIE FOTO
Patru ani în care municipiul Botoșani a avut primar PSD (Ovidiu Portariuc 2012 - 2016) și Consiliul Local într-o bună parte a timpului a fost majoritar PNL - PDL (odată cu destrămarea USL-ului). Următorii patru ani a avut loc rocada politică, primarul a devenit liberal (Cătălin Flutur), iar Consiliul Local este al PSD-ului. Vara viitoare se vor împlini opt ani în care și-au pus piedici unii altora, s-au stopat proiecte mai mici sau mai mari pentru Botoșani, iar lupta a fost una aproape exclusiv politică și mai deloc pentru botoșăneni. Opt ani în care nu s-a întâmplat ceva notabil.
RADIOGRAFIA unui județ sărac… dar fudul: Numai 1 din 4 botoșăneni merg la muncă, restul ajung slugi la străini, iar statul își omoară fabricile
1 din 4 botoșăneni apți de muncă merg la serviciu în prezent la Botoșani. Este drept, mare parte dintre oamenii aflați în floarea vârstei care pot munci, o fac, dar în alte țări. Iar cei rămași sunt fie copii, fie pensionari sau bolnavi. Și botoșănenii care pur și simplu NU vor să muncească, în ciuda văicărelilor, de pe rețelele de socializare mai ales.
Alegerile de la Corpul Polițiștilor ANULATE după contestația unei femei subcomisar, mare șef din Poliție AMENDAT
După un proces început în urmă cu un an și trei luni, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat marți, 26 martie 2019, în dosarul privind alegerile desfășurate la Corpul Național al Polițiștilor (CNP) Botoșani și a hotărât anularea scrutinului.
Brava smaranda! Ai rezolvat problema, dacă ar fi toți ca matale dotați cu inteligenţă, eheei!! Individul ăsta ţurcanu nu a găsit timp, bani şi alte ace, brice şi carice pentru a face o balustradă pentru un plătitor de taxe, inclusiv a salariului măriei sale, da pentru gărduirile anemice pe care le face prin asociațiile de proprietari "are" bani și di tăti. Vedeți în fotografiile expuse de d-stră şi o să descoperiți marili rializări ale lui ţurcanu, gărduţul cu țepi. Individul ăsta e o pacoste pentru Botoșani, cu sprijinul unor președinți de asociație face ce vrea mușchii lui prin asociațiile de proprietari, vorba lui ilie de la sculamentărie, când proprietarul vrea să pună o floare sau o bancă cică e proprietatea primăriei şi nu ai voie, dacă spui ceva de mogâldeața care mătură aleile, plătită din banii noștri, cică e curtea interioară a asociației și noi trebuie să plătim ciorsăitul macadamelor, locurile de parcare le taxează primăria, de făcut curat plătim noi cei fără parcare. Bre țurcane! Lasă-ne bre! Lasă să vină unul gospodar care chiar se pricepe la gospodărit.
5 februarie 2018, 13:37
Ia citeste ce scrie la sase. Termenul nenorocit are si alt inteles, dar era greu...NENOROCÍT adj. 1. nefericit, (înv.) neferice, pătimaș. (Un om tare ~.) 2. biet, nevoiaș, sărac, sărman, (livr.) mízer, paupér, (pop.) nemérnic, păcătós, sărăcán, (înv. și reg.) ticăít, ticălós, (prin Munt. și Olt.) săgét, (înv.) cáinic, mișél, mișelós. (Un argat ~; ~ de mine!) 3. amărît, prăpădit, (fig.) pîrlít. (Un funcționar ~.) 4. catastrofal, dezastruos, fatal, funest, nefericit, tragic. (Un deznodămînt ~.) 5. dureros, jalnic, trist, (înv. și reg.) milós. (Priveliște, întîmplare ~.) 6. deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, prăpădit, (livr.) mízer, (înv. și reg.) ticălós, (înv.) mișél. (Casa era într-o stare ~.)
5 februarie 2018, 11:05
NENOROCÍT, -Ă, nenorociți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se găsește într-o situație vrednică de plâns, care este lipsită de noroc, de fericire, care are de îndurat un mare necaz, o mare suferință; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situații) Care inspiră milă, tristețe; vrednic de plâns, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul în care se află cineva) Care denotă o situație foarte proastă, vrednică de plâns; p. ext. sărac, sărăcăcios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. și f. (Om) ticălos, de nimic. – V. nenoroci.
5 februarie 2018, 10:16
ce titlu de doi lei. nu puteati scrie si voi neajutorata, bolnava etc...
5 februarie 2018, 10:09
Sondaj
Ați fost vara ce s-a încheiat la Parcul Cornișa?
Declaraţia zilei
„Un aliment incorect administrat unui bolnav spre exemplu poate ucide. Există posibilitatea ca alimentul să fie medicament și să vindece persoana respectivă sau să fie dușman, un fel de toxină mai ales dacă are o afecțiune ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7536 lei
USD
Dolarul SUA
4.3072 lei
CHF
Francul elveţian
4.3279 lei
GBP
Lira sterlină
5.4061 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9826 lei
XAU
Gramul de aur
206.8906 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2451 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4328 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9096 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2569 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6365 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.