Ancheta săptămânii
Învârteli scandaloase prin AJOFM cu fonduri europene – jumătate de miliard de lei vechi pentru Sorin şi Simona Şologon pe spatele şomerilor
Peste 10.000 de euro este suma brută cu care au fost plătiţi împreună directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi fosta soţie a acestuia de către o firmă şi o asociaţie din Piatra Neamţ care implementează două programe europene la Botoşani. Partener este tocmai AJOFM, iar Sorin şi Simona Şologon au intrat pe statele de plată ale SC Fed Consult SRL sau Asociaţiei Pro Est după ce instituţia condusă de directorul PDL a devenit partenerul celor de la Piatra Neamţ în cadrul a două proiecte destinate şomerilor. Pentru un scandal asemănător fostul ministru al Muncii Ioan Botiş a fost nevoit să demisioneze în urmă cu numai o lună.

O firmă şi o asociaţie derulează cu AJOFM programe de aproape 1 milion de euro
La 1 octombrie 2010 la Botoşani a început derularea a două programe europene finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Primul dintre acestea, în valoare de 1,86 milioane de lei şi intitulat „Ocupare prin măsuri active în judeţul Botoşani” are ca beneficiar pe SC Fed Consult SRL Piatra Neamţ, iar parteneri pe AJOFM Botoşani, Asociaţia Pro Est Piatra Neamţ şi un institut din Olanda. În cel de al doilea, cu o valoare de 1,95 milioane de lei, denumit „Metode moderne de ocupare pentru persoane neocupate”, ONG-ul şi firma din Piatra Neamţ fac rocadă. Astfel, asociaţia devine beneficiar, iar societatea comercială partener. AJOFM este de asemenea partener şi acesteia i se adaugă o unitate din Italia.
Fosta soţie a lui Şologon devine angajată pe bani frumoşi a firmei şi asociaţiei
Teribilă coincidenţă, exact în luna în care a început derularea celor două proiecte cu AJOFM, Simona Şologon devine angajată atât a Asociaţiei Pro Est, cât şi a SC Fed Consult SRL. Fostă şomeră în diferite perioade din anii 2007 şi 2008, ex-soţia directorului AJOFM, care locuieşte în continuare cu acesta şi îi poartă şi numele pare a fi o poveste de succes tocmai în timpul derulării unor programe care îşi propun să vină în ajutorul persoanelor fără loc de muncă. Astfel, după ce s-a aflat în baza de date a instituţiei ca şomer, iar în 2009 a activat la o firmă, SC Rolina SRL, care are deschis un magazin în Bucovina, cartier în care locuieşte Şologon şi care are ca principal obiect de activitate „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun”, Simona Şologon a ajuns să câştige considerabil peste salariul mediu din Botoşani. Astfel, ea are un salariu brut de 3.110 lei pe asociaţia din Piatra Neamţ şi unul în acelaşi cuantum pe firma din Piatra Neamţ, ceea ce înseamnă un venit lunar brut de 6.220 de lei. Ea pare să fie şi capabilă de un efort deosebit având în vedere că în lunile octombrie şi noiembrie din anul trecut cu SC Fed Consult SRL a avut încheiat un contract de muncă de opt ore pe zi, căruia i s-a adăugat un contract de muncă pe timp parţial, de patru ore pe zi, astfel încât, cel puţin teoretic, ea a muncit câte 12 ore pe zi. Din decembrie ambele contracte au devenit pe timp parţial, însă remuneraţia a rămas aceeaşi, astfel încât numai în perioada octombrie 2010 – aprilie 2011 ea a fost plătită cu o sumă brută de 43.540 de lei.
Şi Sorin Şologon intră pe statele de plată a firmei cu care AJOFM implementează proiectele
Nu doar fosta soţie a directorului AJOFM, ci şi chiar acesta în persoană a intrat pe listele de plată ale firmei din Piatra Neamţ care implementează un proiect european la Botoşani având partener tocmai AJOFM-ul. Unul din principalele obiective a programelor menţionate îl reprezintă organizarea unor activităţi de formare profesională, adică a câte şase cursuri pe meserii precum coafor, contabil sau instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze. Aceste cursuri trebuie să fie predate de nişte lectori şi iarăşi stranie coincidenţă, printre cei aleşi de firma din Piatra Neamţ să facă acest lucru se află chiar directorul AJOFM Botoşani. Sorin Şologon a predat un curs de inspector resurse umane în lunile ianuarie şi februarie, fiind plătit de SC Fed Consult SRL pentru asta. Atât acesta, cât şi reprezentanţii firmei nemţene refuză să divulge retribuţia ce i-a fost acordată, deşi sunt fonduri europene, deci bani publici şi, în plus, Şologon în calitatea sa de director executiv este obligat să îşi treacă în declaraţia de avere toate veniturile. Cum însă plăţile în cadrul POSDRU trec de obicei sănătos peste salariul mediu, probabil că suma totală brută plătită până acum foştilor soţi Şologon variază în jurul a 50.000 de lei.
Suspiciuni de falsuri grosolane în declaraţia de avere
Declaraţia de avere a şefului AJOFM ridică o sumedenie de întrebări privind falsul în declaraţii. După cum se poate vedea şi în facsimilul alăturat, pur şi simplu, acesta nu şi-a precizat propriile venituri pe anul precedent. În declaraţia completată pe 11 martie 2011, rubrica în care trebuiau menţionate veniturile titularului este goală. Dar asta nu este tot. Deşi susţine că este divorţat, Sorin Şologon a trecut însă în declaraţie venituri la rubrica „soţ/soţie”. Mai departe urmează suspiciuni de falsuri grosolane. În primul rând, deşi anul trecut Simona Şologon a înregistrat venituri brute de 18.660 de lei, în declaraţia de avere suma este trecută în aşa fel încât nu se poate spune dacă este vorba de 3.000 de lei, de 13.000 de lei, de 18.000 de lei sau de altă sumă.

Posibila încercare de inducere în eroare se regăseşte şi la rubrica unde trebuie precizate unităţile care au plătit respectivii bani. Astfel, deşi fosta soţie a directorului AJOFM a fost plătită de Asociaţia Pro Est, în declaraţia de avere ea este trecută ca firmă, adică SC Pro Est SRL. Nici în judeţul Neamţ şi nici în judeţul Botoşani nu există, conform bazei de date a Oficiului Registrului Comerţului, nici o firmă cu această denumire. Omisiunile nu se opresc nici măcar aici. Deşi Simona Şologon a primit anul trecut în brut 9.330 de lei şi de la SC Fed Consult SRL, Sorin Şologon nu a menţionat firma în declaraţia de avere. Oare pentru că oamenii care i-ar fi parcurs o declaraţie de avere întocmită corect ar fi făcut rapid legătura cu firmele cu care tocmai AJOFM-ul condus de el a semnat acorduri de parteneriat?
Firma şi asociaţia sunt controlate de aceeaşi persoană, care refuză să răspundă la întrebări
Senzaţia de încercare a ascunderii unor lucruri se regăseşte şi la firma şi asociaţia din Piatra Neamţ. Uzând de legea liberului acces la informaţiile de interes public 544/2001 Botoşăneanul.ro a trimis două adrese oficiale la SC Fed Consult SRL şi Asociaţia Pro Est prin care solicită, printre altele, să se precizeze numele lectorilor care au predat sau încă mai predau cursuri în cadrul celor două programe, remuneraţia plătită acestora şi motivul pentru care a fost angajată Simona Şologon. Am trimis miercuri 25 mai cererile oficiale, cu precizarea că am aprecia dacă s-ar răspunde până vineri 27 mai. Cum până vineri în jurul orei 10:00 răspunsurile nu ne-au parvenit, am contactat telefonic asociaţia şi firma.

Prima surpriză a fost că la ambele numere de telefon ne-a răspuns aceeaşi persoană, Gabriela Mirăuţă, preşedintele Asociaţiei Pro Est, care ne-a spus că ea coordonează şi activitatea SC Fed Consult SRL. Ne-a dat asigurări că ni se va răspunde după ora 14:00, lucru care nu s-a întâmplat. Adresele au fost trimise abia sâmbătă dimineaţă şi constituie o altă surpriză. În ele nu se răspunde la nici una dintre întrebările adresate de reporter, ci se dau informaţii generale sau se încearcă să se scoată în evidenţă beneficiile programului: „proiectul îşi propune ca obiectiv general creşterea capacităţii de ocupare prin dezvoltarea de măsuri active integrate pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a persoanelor fără loc de muncă”. Nici un nume de lector, nici o sumă de bani, nici o precizare privindu-i pe Sorin şi Simona Şologon.
Schema trasă parcă la indigo de la AJOFM Vaslui
„Schema” nevastă (fostă în cazul nostru) de director AJOFM plătită de asociaţia din Piatra Neamţ în perioada derulării unui proiect cu instituţia nu este proprie doar Botoşaniului. La Vaslui a izbucnit un scandal asemănător, care a căpătat reverberaţii naţionale odată cu prezentarea lui pe Realitatea TV. Astfel, potrivit Realitatea.net, AJOFM Vaslui are în derulare două proiecte pentru cei care caută un loc de muncă, iar beneficiarii acestora sunt două unităţi din Piatra Neamţ, reprezentate la Vaslui de soţia directorului Agenţiei, care este şi sora deputatului PDL Dragoş Iftimie. La fel ca la Botoşani, unităţile reprezentate de soţia directorului AJOFM Vaslui implementează măsuri pentru combaterea şomajului pe bani europeni. Mona Cârlan, juristă la o societate privată, a fost angajată coordonator al celor două proiecte. Ea trebuie să întocmească documente şi să găsească şomeri chiar din instituţia condusă de soţul său, iar pentru munca depusă, patru ore zilnic, ea primește, conform postului TV citat, 4.000 de lei pe lună. Întrebat de către reporteri dacă angajarea soţiei a fost influenţată de funcţia sa, directorul AJOFM Vaslui Adrian Cârlan (foto dreapta) a spus: “Nu ştiu, dacă e la nivel de ştire, e posibil să conteze, dar eu, din punctul meu de vedere, nu cred. Să ştiţi că am avut la început o reticenţă”.
Ministru demis după POSDRU cu nevasta
După o „schemă” asemănătoare celor de la AJOFM Botoşani şi AJOFM Vaslui, luna trecută chiar şeful cel mare al celor doi directori, ministrul Ioan Botiş (foto stânga), a fost nevoit să demisioneze. În 2007, în calitate de director al AJOFM Bistriţa-Năsăud, acesta a fost membru fondator al Asociaţiei "Parteneriat Euroactiv" Bistriţa, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial. În septembrie 2010 asociaţia a depus la Organismul Intermediar pentru POSDRU cererea de finanţare a Proiectului "Şansa la demnitate", în vederea accesării de fonduri europene, iar pe 1 octombrie, la mai puţin de o lună după ce Botiş a căpătat funcţia, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pe care îl conducea, prin Organismul Intermediar pentru POSDRU, a aprobat cererea de finanţare a proiectului pentru o finanţare nerambursabilă în valoare de 2.086.141,44 lei (500.000 Euro). Adina Botiş, soţia ministrului de la acea dată, deţinea în cadrul Proiectului "Şansa la demnitate" postul de expert de tip A, calitate în care a fost remunerată pentru lunile noiembrie şi decembrie 2010, cu suma de 13.709 lei, şi, respectiv, cu suma de 16.800 lei pentru lunile ianuarie şi februarie 2011. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii, Ioan Botiş, cerând procurorilor să-l cerceteze pe acesta pentru conflict de interese. Inspectorii ANI susţin că sunt indicii temeinice că fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, ar fi săvârşit infracţiunea de conflict de interese, potrivit art.253 indice 1 Cod penal.
Şologon a încercat să mintă
La Botoşani discuţia cu directorul AJOFM pe tema celor relatate a fost una plină cu o mulţime de „nu ştiu” şi răspunsuri greu de înţeles, dar şi pigmentată cu încercări ale acestuia de a minţi. „Eu nu am nici o treabă cu această Fed Consult în afara faptului că ei au semnat cu noi un parteneriat. Ei sunt cei care au câştigat un proiect, noi suntem ăia care…”, a afirmat Sorin Şologon. La început el a negat că ar fi primit bani de la această firmă, însă după ce l-am pus în faţa evidenţei a recunoscut acest lucru, dar a refuzat să precizeze suma. El susţine că mai multe persoane şi-au trimis dosare la firma şi asociaţia din Piatra Neamţ, iar SC Fed Consult SRL l-a ales pe el lector şi că doritorii sunt liberi să trimită procedeze ca el. „Ei fac selecţia oamenilor, nu o fac eu. Asta-i treaba”, a menţionat directorul AJOFM.

Despre veniturile pe care nu şi le-a trecut în declaraţia de avere a spus că ele trebuiau să fie menţionate de cei de la serviciul de personal, deşi declaraţia de avere este una completată şi semnată în nume propriu de o singură persoană. „Veniturile pe anul trecut… e numai salariul meu, atâta. Deci, veniturile care sunt vin de la mine de la personal şi le trec cei de la personal pentru că eu nu am fişa” (fişa fiscală – n.r.), a fost explicaţia incredibilă a directorului AJOFM. În privinţa informaţiilor trecute şi netrecute acolo privitoare la fosta soţie a acceptat că „am greşit”, iar vis-a-vis de angajarea acesteia de către SC Fed Consult SRL şi Asociaţia Pro Est a arătat că nu a avut nici un rol. În acelaşi stil foarte „clar” Sorin Şologon a afirmat la început, în mai multe rânduri, că a divorţat, după care, spre final, a spus că „dar poate m-am recăsătorit”.
Cum în acest caz apar serioase întrebări privind respectarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese, zilele următoare vom continua dezvăluirile cu privire la AJOFM Botoşani şi programele europene.
Sergiu BĂLĂŞCĂU

Urmărește-ne și pe Google News

Ordonanța lui Ciolacu strânge cureaua, dar nu prea: Oameni dați afară din primării doar „pe hârtie”! Primar: Trebuie să plec eu și cu vicele obligatoriu
Întâi a fost un proiect de ordonanță peste care s-a intervenit succesiv și care a paralizat practic activitatea din instituțiile publice vizate.Bugetarii erau mai degrabă preocupați să citească paragrafele care i-ar afecta direct și care i-ar fi lăsat fără o bună parte din salarii ori mai rău, chiar fără locul de muncă.
Este OFICIAL: Drumul Botoșani – Târgu-Frumos rămâne cu piatră spartă, gropi și alunecări de teren la granița dintre județe, se lucrează la un nou proiect
În timp ce prefectul, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari ai Puterii își fac deja poze de la întâlniri pe tema autostrăzii Pașcani – Suceava, care ar urma să asigure conectivitatea județului cu Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), la granița Botoșaniului cu Iașul este dezastru.
Angajații unei benzinării, la băut și fumat alături de alți oameni, la câțiva metri de un rezervor GPL, stația NU are autorizație de mediu – VIDEO & GALERIE FOTO
Mai mulți cetățeni din satul Hudum au reclamat autorităților că trăiesc cu teama unei tragedii din cauza unei stații GPL situate în apropierea drumului Botoșani – Suceava. Oamenii susțin că SKID-ul respectiv este amplasat ilegal și au solicitat ridicarea autorizației.
Reforma administrativă: CINCI instituții ar urma să dispară la Botoșani, cu tot cu directorii din fruntea lor
Proiectul legislativ privitor la unele măsuri fiscale aplicate în mediul privat, dar și cu o serie de măsuri care afectează aparatul de stat a intrat în transparență decizională.Mai multe instituții publice ar urma să dispară inclusiv la Botoșani prin desființare, comasare sau absorbție.
Procurorii de la Suceava, ”undă verde” pentru intrarea familiei cu cererea de peste 7 milioane de euro în dosarul decesului Alexandrei - MOTIVAȚII oficiale
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Plângere pentru tentativă de omor împotriva unui primar, un consilier local a cerut protecția Poliției: Omori lumea pe stradă
Disputele politice și administrative dintr-o comună s-au mutat din Consiliul Local la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), acolo unde un ales din Gorbănești a depus o plângere împotriva primarului Ionuț Melinte. Conflictul este unul mai vechi, însă a degenerat la sfârșitul lunii precedente.
Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 
S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Cine este la conducerea Pro Est si Fed ?
24 martie 2014, 22:55
vreau sa spun ca mam inscris inca de anul trecut la asa zisele cursuri din fonduri europene care bineinteles nici in ziua de azi nu a inceput;banii europeni e duc la ei in buzunare;inscriu cat mai multe persoane ca sa aiba lista cat mai lunga sa fure cat mai multi bani;si daca ii ia cineva la rost le arata listele de "cursanti"care niciodata nu au mai inceput cursurile.sa le fie rusine!!!!!doar la noi in Romania se poate intampla asta.ar trebui sa fie si ei verificati din cand in cand dar nimic.ca de obicei,in Romania totul e posibil.RUSINEEEEE!!!!!!!
21 februarie 2012, 20:12
BUNI COLEGI MAI AI SORINE! CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA! ATMOSFERA CA IN AJOFM NU MAI ESTE IN NICI O INSTITUTIE SI ASTA DIN CAUZA UNOR FOSILE CARE CRED CA TREBUIE SA IASA LA PENSIE DIN FUNCTII DE SEFI SAU DIRECTORI. MERGETI LA DR VLAD SI RUGATI L SA VA AJUTE (CF+TD).
4 iunie 2011, 20:32
BUNI COLEGI MAI AI SORINE! CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA. ATMOSFERA DE RAHAT CA LA AJOFM NU MAI ESTE IN NICI O INSTITUTIE SI ASTA DIN CAUZA UNORA CARE CRED CA SUNT INDREPTATITI SA FIE SEFI SI DIRECTORI PANA LA PENSIE. MERGETI LA DR VLAD SI VA TRATATI(CF+TD).
4 iunie 2011, 14:47
BUNI COLEGI MAI AI SORINE! CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA; ATMOSFERA CA IN ACEASTA INSTITUTIE NU MAI ESTE NICAIERI SI ASTA DIN CAUZA UNOR FRUSTRATI CARE CRED CA AR TREBUI SA FIE SEFI PANA IES LA PENSIE. DACA NU MAI SUNT EI SEFI NU AU ALT SCOP DECAT SA I SUBMINEZE PE CEI CARE SUNT! MERGETI BAI FRUSTRATILOR LA DR VLAD SI VA TRATATI( CF+TD)!
4 iunie 2011, 09:03
Da, da, este la fel peste tot. Astia nu au invatat decat ce fac aia la ANOF, ca doar peste tot sunt hoti. Pai vedeti ce soti, prieteni, rude sunt pe fondurile astea angajati, la parteneri, sigur. Vezi cum sunt Dumitru, Tomescu, Boboc, Danes Preda si lista poate continua. Sunt peste tot si hoti si mai hoti.
2 iunie 2011, 21:51
ASTA NU EALA CARE LE RECOMANDA ABSOLVENTILOR SA FACA MUNCA VOLUNTARA LA PATRONI? E CULMEA NESIMTIRII CAND EL INCASEAZA PESTE O SUTA DE MILIOANE NET PE LUNA.
1 iunie 2011, 08:42
are dreptate 'coleg de pahar'; canda mai "preda" eminenta sa daca zilnic e in crasme pana la miezul noptii? skoda AJOFM ului cum ai reusit sa o tamponezi in afara orelor de serviciu?
31 mai 2011, 09:27
Cica au depus mai multi doritori dosarele si l au ales pe al lui! hai sa fim seriosi, daca era pe bune, niciodata , nimeni nu ar selecta un analfabet si un balbait ca el. Traiasca partidu'!
31 mai 2011, 08:42
"traim in romania si asta ne ocupa tot timpul"!e valabil si pentru marele "jurnalist".HAI SA FIM SINCERI,SUNTEM RIDICOLI!
30 mai 2011, 23:07
Mai baieti,Sologon nu eun tip destept care face bani. Fura cum fac si altii ,pentru ca aici la noi se poate.E un amarat care intr-o tara ca Germania, ar muri de foame prapaditul .Chestia e ca aici fura pentru ca si noi suntem hoti...cinstiti.
30 mai 2011, 22:06
domnu sorodoc nu scrie in exclusivitate la adevarul subiectul ca are acces direct la sursa> sologan e cumnatusu. sau si el ia parale de la flutur?
30 mai 2011, 20:13
cand naiba mai preda asta ca lector? uitati-va la moaca lui de betivan.....nu stie sa lege 5 cuvinte fara ajutorul catelelor de langa el care-i compun toate comunicatele pt presa........sologon era un gainar mic care incasa 100 ron pt o viza la somaj dar vad ca a ridicat rau suma.......bravo sergiu pt articol dar daca nu ajunge pe posturi nationale de tv este mare pacat.
30 mai 2011, 19:31
Oare chiar asta este problema, ca este o persoana care castiga in Romania aproape 2000euro cand litrul de benzina a ajuns 1,5 Euro? Din cauza acestor tipuri de articole nu cresc salariile in Romania si oamenii muncesc pana la 12 ore/zi cu 7-800lei. Eu consider ca problema ar trebui pusa sub alta forma, si anume de ce nu pot Botosanenii sa acceseze singuri fonduri europene si vin cei din Piatra Neamt ?
30 mai 2011, 18:17
SOLOGON LECTORUL LUI PESTE,FACULTATEA FACUTA LA 40 DE ANI,LA PARTICULAR,ABIA LEAGA 2 VORBE,DESPRE CE VORBIM???
30 mai 2011, 15:05
Ai incurcat-o Segiule ! Claudia jurista si "pentru balascau" sunt veritabili "competenti" PDL: ex. ajofm nu e "coordonator" (corect ordonator) de credite, iar daca in 161/2003 nu scrie (ca la chiori) ca un functionar public "nu poate preda ca lector", ...inseamna ca nu se pune. E simpatica chestia cu "pampalaul" ! Doamne, ocroteste-i pe romani !!!
30 mai 2011, 13:50
totusi unde este incompatibilitatea. am citit in 161/2003 si nu scrie nicaieri ca un functionar public nu poate preda ca lector. Iar daca omul a divortat, asta inseamna ca de acum nici o persoana cu care intra in contact nu poate sa caute un loc de munca. Esti un pampalau Balascau.
30 mai 2011, 13:03
Din cate stiu eu Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public, se aplica doar autoritatilor si institutiilor publice iar AJOFM Botosani nu e coordonator de credite. Directorul semnand contractul a adus un proiect in Botosani. Daca face ceva nu-i bine daca nu face ceva iar nu-i bine ....
30 mai 2011, 11:03
SESIZATI ANTENA 3 SI REALITATEA TV,DOAR ASA SE VOR LUA MASURI!!!
30 mai 2011, 09:08
D.le Balascau, exagerati ! Va luati si Dv. de cativa firfirei castigati de astia. Astia sunt niste gainari in raport cu jefuitorii cu gulere albe (constructii, asfalt, termie, etc.). Problema e alta: aceste AJOFM-uri sunt sifoane veritabile de scurs bani. Faceti o cercetare in care incercati sa aflati cati lucratori au fost angajati in urma cursurilor de reformare profesionala (se cheama masuri active !!!). Cursurile se fac, banii se papa, angajari-IOC. Stiu recent pe cineva (de 60 de ani), a facut un curs de operator calculatoare, apoi s-a pensionat anticipat, ca nu-l angaja nimeni.
30 mai 2011, 08:37
Nu știu daca este acelasi lucru și cu ”Lansare cursuri gratuite "Recrutare, Selecţie şi Inducţie de personal" în cadrul proiectului strategic Dezvoltare Antreprenorială şi Relaţionare în Mediul de Afaceri – D.A.R.M.A” organizat de camera de comert și industrie Botoșani, dar au publicat in presă lansarea si adrese de contact la care nu primesti răaspuns sau la doar câteva ore de la apariția în presa on line a deschiderii cursului, nu mai erau locuri. Probabil sunt priteni de-ai lor oameni ”multilateral dezvoltati” care fac tot ceea ce este ”gratuit” ca și cursuri, și care blocheaza orice șansă tinerilor care au nevoie de asemenea specializari.
30 mai 2011, 08:35
unde ati gasiti poza de mai sus, ati vazut ce mutra de pampalau are? Asa si este! Este tinut in brate de Flutur si de catre Roman, de data aceasta vor fi nevoiti sa-l dea afara, altfel iese kaka mare pentru portocalii.
30 mai 2011, 07:53
Interesant articolu , se vor gasi multi papagali care sal sustina pe Sorodoc , pacat ca nu poate fi citit de mai toti locuitori judetului pentru asi face o imagine de manarelile oamenilor din PDL . Se pare ca totul e legal dupa mintea lor iar legat de legea 544/2001 cine mai tine cont de ia . Din puctul meu de vedere nu pot de cat sa te felicit pentru asemenea stire . Tinio tot asa ,succes in continuare.
30 mai 2011, 07:13
D-le Sergiu,acest Sologon nu este singurul care fura bani publici (si banii europeni sunt publici),toti acolitii PDL fura ca-n codru din banii publici.
30 mai 2011, 06:27
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.7 o C
Dorohoi
-2.5 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-2.3 o C
Saveni
-3.4 o C
Ştefăneşti
-1.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.