Ancheta săptămânii
Deputatul Ţurcanu, îmbogăţit de stat cu peste 50 de hectare şi aproape 6.000 de euro

Preşedintele PNL Botoşani a reuşit să concesioneze peste 50 de hectare de teren de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS) fără licitaţie şi peste capul conducerii de la Botoşani. Este vorba de o suprafaţă de teren pe care acesta o preluase în 2007 de la Casa Agronomului tot fără licitaţie şi care, în baza unui act normativ, la începutul lui 2009 a trecut de la aceasta la ADS.

Turcanu Lexus

Afacere cu rădăcini liberale

După cum v-am informat în luna februarie la „Ancheta Săptămînii”, pe 20 noiembrie 2007, între Casa Agronomului şi Florin Ţurcanu s-a încheiat, fără licitaţie, un contract de asociere prin care celui din urmă i se dau în folosinţă 51,77 hectare de teren pe o perioadă de cinci ani, oficial pentru înfiinţarea unor loturi demonstrative. Gheorghe DanilaAfacerea a fost una cu pronunţat caracter liberal deoarece la acea dată PNL era la putere, Ţurcanu era secretar coordonator la PNL Botoşani, iar Casa Agronomului era practic parte componentă a Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA), instituţie pe atunci cu subordonare guvernamentală, care era condusă de liberalul Gheorghe Dănilă (foto stînga).

Ţurcanu a fost obligat prin lege să dea terenul la ADS

La începutul acestui an, printr-un act normativ, OJCA a trebuit să treacă la Consiliul Judeţean cu denumirea de Camera Agricolă Judeţeană, iar terenurile pe care le avea, inclusiv cel din asocierea cu preşedintele PNL Botoşani, au trebuit să fie cedate ADS. Fostul OJCA a predat pămîntul, însă nu liber de sarcini, ci cu tot cu contract. În consecinţă, ADS Botoşani a solicitat rezilierea contractului în baza a două puncte din acesta în care se arată că el încetează că la „predarea terenului la alte instituţii sau societăţi în situaţia în care se emit normative privind această proprietate” (lucru care, de altfel, s-a şi întîmplat) şi că, totodată, ”preluarea imobilului de către stat sau transferul legal la altă instituţie sau societate constituie forţă majoră, caz în care contractul încetează în ziua emiterii actului normativ”.

Legea nu-i mai puternică decît deputatul

Ei bine, nici contractul şi nici legea nu au fost mai puternice decît deputatul. Posibil datorită calităţii de membru al comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, acesta pare să fi reuşit să tragă sforile la Bucureşti. Ionel OniciucAstfel, în urmă cu o săptămînă, cei de la ADS Botoşani s-au trezit că sunt informaţi de şefii ierarhici din capitală că între agenţie şi deputat s-a încheiat un act adiţional prin care Ţurcanu poate folosi în continuare terenul pe perioada de vegetaţie a culturii. Aceasta are vreo cinci ani şi cum contractul iniţial a fost încheiat în 2007 ar însemna că a ajuns pe la jumătate. Cu alte cuvinte, încă vreo doi ani de acum încolo parlamentarul poate utiliza liniştit pămîntul. „Este un act adiţional prin care ADS îi prelungeşte contractul. Trebuia să fie un contract conform normelor ADS pentru că nu putea continua cu cel încheiat cu OJCA. Noi suntem reprezentanţii ADS-ului în teritoriu, nu facem altceva decît să confirmăm că acest teren există în inventarul agenţiei”, ne-a declarat Ionel Oniciuc (foto dreapta), Şeful ADS Botoşani. Nu s-a făcut vreo licitaţie, deşi, de exemplu, numai în perioada aprilie – mai 2010, ADS Bucureşti a organizat sau urmează să organizeze 43 de licitaţii tocmai pentru concesionarea unor suprafeţe de teren.

Profit de peste 50%: primeşte circa 6.000 de euro, nu dă nici jumătate

Actul adiţional pare, cel puţin la prima vedere, să îl avantajeze pe deputat. De obicei, pentru terenurile arabile ADS solicită plata unei redevenţe egale cu contravaloarea anuală a 500-600 kilograme de grîu. În contractul iniţial încheiat de Ţurcanu şi care potrivit lui Oniciuc a fost preluat aproape în întregime de ADS, 60% dintre beneficii revin asociatului prim, adică deputatului, iar 40% celui secund, ADS în cazul nostru, dar nu mai puţin de echivalentul în lei a 400 kilograme de grîu pt.fiecare hectar. Dar asta nu e tot.

Contract

O situaţia existentă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) scoate la iveală adevărata dimensiune a afacerii. Pe terenul de la Albeşti Ţurcanu a însămînţat lucernă, cultură subvenţionată atît de Uniunea Europeană, cît şi de Guvernul României. De exemplu, anul trecut subvenţiile au fost de 44,64 euro/ha, respectiv 71,12 euro/ha. Fermierii au dreptul să îşi finanţeze culturile din ambele surse, lucru pe care, bineînţeles, parlamentarul l-a şi făcut, astfel încît acesta a primit în jur de 6.000 de euro pentru pămîntul de la Albeşti. Două sunt condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplineşti ca să primeşti subvenţie: să fii utilizator final al terenului (indiferent că eşti proprietar, arendaş sau concesionar) şi să respecţi bunele condiţii agricole şi de mediu. Florin Ţurcanu le-a făcut pe amîndouă, astfel încît în acest an APIA i-a virat banii aferenţi celui precedent.
În acelaşi timp, pe 11 mai, de exemplu, kilogramul de grîu la bursa de la Londra era cotat la 0,169 dolari/kg. Înmulţind cu suprafaţa utilizată de deputat şi cu cota ce trebuie plătită ADS rezultă că anual este obligat să dea 3.499,65 dolari, adică numai 2.624 de euro. În rezumat, ia circa 6.000 de euro pentru terenul de la Albeşti şi trebuie să dea măcar 2.624 de euro, adică un profit de peste 50%.

Miroase a tratament preferenţial

Interesant este însă faptul că Ţurcanu pare să aibă un tratament preferenţial din partea ADS. Astfel, la data cedării terenurilor, Casa Agronomului mai avea încheiat un contract de acest gen, pentru zona Dorohoi. Cristian RomanEi bine, în cazul acestuia ADS Botoşani n-a primit vreo informare de la centru că s-ar fi încheiat un act adiţional, lucru care s-a întîmplat însă cu parlamentarul.

Toate aceste lucruri se întîmplă în timp ce, potrivit conducerii Prefecturii, suprafeţele de teren disponibile pentru a fi acordate expropriaţilor practic s-au epuizat. În schimb, ADS îşi permite să dea zeci de hectare unui deputat. „Nu stă în faţă nici un contract de concesiune. Pămîntul a fost al oamenilor şi trebuie retrocedat”, a afirmat prefectul. Cristian Roman a subliniat că nu se referă special la acest caz şi că politica generală este de a prelua pământ de la ADS şi a fi dat foştilor proprietari. De altfel, în luna noiembrie a anului precedent, la demersurile acestuia, Prefectura Botoşani a reuşit să obţină 206 hectare de teren de la Agenţia Domeniilor Statului. Terenul era deţinut de instituţie în ciuda faptului că 110 botoşăneni din localităţi precum Flămânzi, Hlipiceni, Corni sau Lunca aveau hotărîri judecătoreşti prin care trebuiau să fie împroprietăriţi.

Vineri am încercat să discutăm cu deputatul pe această temă, însă nu se afla la sediul PNL. În măsura în care vom reuşi să îl contactăm îi vom prezenta punctul de vedere faţă de cele relatate.

Sergiu BĂLĂŞCĂU

Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
inpuff.ro
Loading...
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Parcă e un vis! Proiect european gigant lansat la Primărie, de la asfalt în mahalale și scuaruri cu relaxare la magazine sociale și analize gratuite pentru nevoiași – VIDEO
GAL.Acronimul a fost auzit probabil de majoritatea botoșănenilor la nivel de informație, însă puțin conștientizat ca impact asupra orașului. Un impact care valorează 7 milioane de euro, bani care vor intra în municipiul Botoșani, în asfalt, în sensuri giratorii și spații verzi, locuri de joacă și magazine sociale pentru cei săraci.
Loading...
Pensii speciale pentru foști senatori de Botoșani! Peste 5.000 de euro la 4 oameni, numele ascunse sub regulamente europene, urmează și alții
Scopul principal al adoptării GDPR – Regulamentul de Prelucrare al Datelor cu Caracter Personal l-a reprezentat înlăturarea situațiilor în care o serie de informații duc la o persoana fizică identificată sau identificabilă. Intră în această categorie, din fericire pentru ei, și politicienii. Inclusiv cei care beneficiază de venituri de orice fel, din fonduri publice.
Botoșănenii care au MURIT în 1989: Ei sunt revoluționarii FĂRĂ carnet și privilegii
Pentru ei libertatea s-a sfârşit înainte de a începe. Chiar dacă în numele ei, al libertății, au sacrificat ceea ce aveau mai scump: propria viaţă.
22 de asistenți medicali pensionați forțat înainte de sărbători! Unii au primit deciziile la ieșirea din tura de noapte
Situație explozivă înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati în ultima lună din anul 2019, fix înaintea sărbătorilor de iarnă. Un val de asistenți medicali a ieșit din sistem, mai mult forțat. Sindicaliștii se întreabă dacă există înlocuitori pentru acești oameni.
SUTE de pensionari de la Botoșani care au și SALARII trimiși acasă de Guvernul Orban, de la spitale și instituții la învățământ sau administrație
Una dintre măsurile anunțate de actuala guvernare liberală îi vizează pe pensionarii care cumulează pensiile cu salariile. La nivelul județului Botoșani aceste persoane sunt de ordinul sutelor. Ne referim la botoșăneni care au calitatea de pensionar și beneficiază de venituri suplimentare din sistemul public.
Cum sună 2.000 de euro? OPT foști deputați de la Botoșani primesc pensii speciale, un nou lot pășește pe drumul ”specialilor”
De-a lungul anilor, mai exact după 1990, în perioada postrevoluționară, județul Botoșani a fost reprezentat în Parlamentul României de 44 de deputați, votați pe liste la scrutinele electorale, din partea unor formațiuni care și-au schimbat numele în timp sau au dispărut cu totul, cum ar fi FSN, PDSR, PRM, PNTCD sau PDL.
Tramvaiele sar de pe șine de vechi ce sunt, Eltrans și-a tras mașină nouă de peste 16.000 de euro – GALERIE FOTO
Dacă mijloacele de transport pentru călători au ajuns să se dezintegreze prin oraș, în schimb parcul auto al SC Eltrans SA, la care restul botoșănenilor nu au acces, se îmbunătățește.
Iliescu a propus reducerea salariului de la 2000 de lei la 700….Celor ce se intreaba daca-i constitutionala sau nu aplicarea reducerilor salariale cu 25% respectiv a pensiilor cu 15% le vin in ajutor cu cateva intrebari ajutatoare:1.Condamnarea la moarte a presedintelui CEAUSESCU, de catre un tribunal nelegal a fost CONSTITUTIONALA?2.Nejudecarea criminalului Iliescu, dovedit, atat in cazul mineriadei din 1990 dar nu in ultim rand in cazul loviturii de stat e CONSTITUTIONALA?3.Vanzarea rezervei valutare a Romaniei, din data de 3 februarie 1990, a fost CONSTITUTIONALA?4.Vanzarea la fier vechi a industriei, la comanda lui Iliescu a fost CONSTITUTIONALA?5.Distrugerea totala a sistemului de irigatii a Romaniei, sistem ce in 1989 se intindea pe 3 mil de km patrati, sub privirile vesele ale lui Iliescu si ale acolitilor sai, a fost CONSTITUTIONALA?6.Detinerea de 20 de ani a conducerii BNR de catre M.Isarescu cat si scoaterea periodica din tara a aurului romanesc sub forma de lingouri este constitutionala?7.Emiterea de “moneda fara acoperire”, modeda “FALSA”de altfel si folosirea acestei asazise monede de catre bancile comerciale pt. a inrobi populatia, a fost CONSTITUTIONALA?8.Retragerea de pe piata a monedei “false”, fara acoperire, moneda contrasemnata de marele nostru patriot MUGUR ISARESCU, e CONSTITUTIONALA?9.Tacerea serviciilor cu privire la adevarata CRIZA , provocata de acordarea de imprumuturi populatiei cu moneda falsa, cu scopul tacit si nedeclarat de a sustrage banii reali de la populatia ROMANIEI sub forma comisioanelor ASCUNSE si a dobanzilor, e CONSTITUTIONALA?10. Transformarea canalelor de informatie, reglementate de CNA, in canale de manipulare si mintire a populatiei cu privire la SITUATIA REALA in care ne aflam, este CONSTITUTIONALA?11.Desfintarea ARMATEI ROMANE, e constitutionala?12. Acordarea subventiilor pentru agricultura persoanelor fizice sau juridice ce nu-si ”lucreaza pamantul ” este constitutionala?…dar ceea ce-i mai grav e faptul ca statul si presedintele, nu intervine in sanctionarea de urgenta a BNR si a celui ce de 20 de ani, tradeaza interesul national. Sub tutela lui Mugur Isarescu leul romanesc a fost in asa fel manevrat, incat dupa 20 de ani am ajuns la un salar minim de doar 700 de brut. Fara a face un calcul exact scaderea de salar de la 2050 lei , cat era minimul pe economie in 1989 la 700 de lei in prezent e se pare un pic mai mare decat 25%…Emiterea de moneda falsa de catre BNR , in cardasie cu bancile comerciale, ar trebui sanctionate numaidecat cu nationalizarea acestor institutii antinationale si cu arestarea persoanelor implicate in acest jaf ce are loc de 20 de ani.Acordarea de credite in moneda falsa de catre BANCI, cu scopul de a incasa o dobanda si mai multe comisioane in moneda reala e ”marea smecherie” ce ne tine sclavi de 20 de ani!Bancile au declansat in lume cu aceasta ”metoda cheie” o criza fara precedent. Ratele, mai precis banii, ce se intorc la banci sunt in parte distrusi. Cu alte cuvinte banii falsi ce reprezinta rata sunt distrusi iar cei ce reprezinta comisioanele si dobanda , CAPITALIZATI!… concentrarea de capital ce este inca in plina desfasurare, are ca si scop introducerea banilor virtuali si poate chiar a cip-ului…Eu unul am un crez: Bancile au facut criza? Bancile sa plateasca! NATIONALIZARE!Radu Roncea
28 mai 2010, 15:10
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Foștii colegi și conducerea Liceului "Alexandru cel Bun" Botoșani deplâng plecarea în lumea de dincolo a celei care a ghidat în fascinanta lume a chimiei numeroase generații de elevi și a îndrumat, în calitate de director ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8432 lei
USD
Dolarul SUA
4.4053 lei
CHF
Francul elveţian
4.5436 lei
GBP
Lira sterlină
5.4302 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0912 lei
XAU
Gramul de aur
241.7272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3877 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9363 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2060 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1791 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.