Ancheta săptămânii
Bugetarii de miliarde ai judeţului

Lucrează la stat, au condus sau încă mai conduc instituţii publice şi au avut sau chiar mai au venituri cît nu fac profit o mulţime de firme botoşănene. Iar banii nu provin din cine ştie ce activităţi economice, ci doar din salariu. Asta nu îi opreşte însă să facă într-o lună cît majoritatea celorlalţi angajaţi în jumătate de an. Ei sunt miliardarii bugetari ai judeţului.

Bugetari botosaneni de miliarde

Peste un miliard din salariu pentru şeful Fiscului

„Cine împarte, parte îşi face”, spune un vechi proverb românesc. Acesta se verifică cum nu se poate mai bine în cazul şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP). R.TurcanuPotrivit declaraţiei de avere pe care a depus-o în 2008, Radu Ţurcanu a avut venituri salariale totale în 2007 de nici mai mult, nici mai puţin de 123.567 de lei, adică peste 1,2 miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, în jur de 30.000 de euro. Aceasta înseamnă că, lunar, acesta a primit de la stat peste 10.000 de lei. „Mi-am trecut exact ce este în fişa fiscală. Există sporuri, indemnizaţii şi stimulente care se plătesc diferit de la o instituţie la alta”, ne-a declarat Radu Ţurcanu. Potrivit acestuia, din suma menţionată aproximativ 40% reprezintă stimulentele plătite de instituţie pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă stabilite de Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi care ţin în primul rînd de banii aduşi la bugetul de stat. Situaţia nu s-a schimbat nici anul trecut. Cînd am stat de vorbă cu şeful Fiscului tocmai îşi completa declaraţia de avere aferentă lui 2009 şi chiar Radu Ţurcanu era puţin mirat de sumele de la rubrica de venituri salariale, care sînt în creştere faţă de 2008. „Şi pe mine m-a surprins pentru că fondul de stimulente şi chiar salariul a fost mai mic”, a arătat directorul DGFP. Iar situaţia dă semne să se perpetueze atît timp cît DGFP Botoşani se află pe locul 7 pe ţară în privinţa încasărilor din acest an.

Mai mult de un miliard salariu şi la Cadastru

Să fii şef la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) este o afacere în sine, dincolo de deturnarea unor fonduri ale instituţiei. D.IstrateO dovedeşte fostul director general, actual inginer şef Dumitru Istrate (foto dreapta). Conform declaraţiei de avere completată de acesta anul trecut şi aferentă anului fiscal 2008, a încasat din salarii fix 112.451 de lei, adică peste 1,1 miliarde de lei vechi. Poate şi astfel se explică faptul că Istrate, împreună cu familia, deţine cite un apartament în Bucureşti, Iaşi şi Botoşani, o casă la Vorniceni, peste 6,5 hectare de teren agricol în această comună, încă 0,25 hectare de teren intravilan în localitate, un depozit de 30.000 de lei la BCR, iar în 2008, pe lîngă un automobil Volkswagen, şi-a mai achiziţionat unul.

Judecătorul Liliana Poelincă este alt bugetar miliardar de lei vechi al Botoşanilor. În 2008 aceasta a încasat de la stat 105.607 lei. Diferenţa faţă de şefii de instituţie menţionaţi ar fi că în această sumă, în afara salariilor propriu-zise, se regăsesc şi unele drepturi financiare cîştigate în instanţă. Foarte aproape de Poelincă se situează judecătorul Georgică Burlacu. Acesta a cîştigat din salarii 97.492 de lei, dar şi fostul şi actualul preşedinte al Tribunalului Botoşani, Vladimir Ţepoi şi Adrian Toporăscu, cu 88.323 lei, respectiv 89.141 de lei.

Surpriza de la ITM

Există şi alte instituţii care mai rar fac obiectul unor analize financiare salariale, dar care scot la iveală surprize la acest capitol. S.MetlerAstfel, în anul 2008, pe cînd era inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Silvia Pasat, actual director adjunct, a cîştgat din salariu 88.157 de lei, adică un venit lunar de 7.346 de lei. Nici actualul director coordonator nu se situa foarte departe. Ca inspector de muncă Stelian Metler a încasat în 2008 din salarii 65.921 de lei, adică 5.493 de lei pe lună. La aceşti bani s-au adăugat alţi 11.112 lei încasaţi ca lector la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii. Cel în cauză susţine însă că, paradoxal, de cînd a devenit şef al ITM, veniturile i-au scăzut. „Toţi colegii mei iau salariu mai mare decît mine. Eu nu am dreptul la primă de vacanţă pentru că sunt personal contractual. Eu, directorii adjuncţi, şoferul şi femeia de serviciu suntem trecuţi separaţi pe statul de plată”, a afirmat Stelian Metler (foto stînga). Potrivit acestuia, salariul de bază i s-a diminuat faţă de perioada în care era inspector şi cum sporurile se calculează în funcţie de acesta, veniturile i s-au diminuat.

Directori cu salarii mai mare decît prefectul

„Sunt directori care cîştigă mai mult decît mine”, ne-a spus prefectul Cristian Roman. Şi, cel puţin din punct de vedere salarial, acesta are perfectă dreptate. Conform declaraţiei de avere pe care primul reprezentant al Guvernului în judeţ şi-a completat-o la începutul lunii mai, anul trecut a cîştigat ca secretar general adjunct al actualului Minister al Administraţiei şi Internelor şi prefect 72.343 de lei. El este devansat de o mulţime de foşti sau actuali conducători de instituţii, aşa cum se poate vedea şi în tabelul următor.

 NUME

 INSTITUŢIE

 SALARIU ANUAL

 ANUL DEPUNERII DECLARAŢIEI

 Aurel Simion

 Parchet

 96.459 lei

 2010

 Adrian Toporăscu

 Tribunal

 89.141 lei

 2010

 Cristian Popovici

 Parchet  

 89.000 lei

 2010

 Gica Huţanu

 APIA

 86.962 lei

 2009

 Ovidiu Epuraş

 APIA 

 81.462 lei

 2009

 Radu Anton

 IJSU

 81.013 lei

 2009

 Constantin Cîrcu

 IJPF

 76.462 lei

 2008

 Constantin Moroşanu

 Jandarmerie

 73.895 lei

 2008


1.631 de lei a fost salariul mediu brut la Botoşani calculat în luna martie de Direcţia Judeţeană de Statistică. Practic, cei din tabelul menţionat, iau, în medie, cîştigă într-o lună cît majoritatea botoşănenilor în jumătate de an.

Sergiu BĂLĂŞCĂU

Hotelieri puși să alerge după bani! Botoșănenii băgați FORȚAT în carantină așteptați să-și plătească cazarea și masa... de bunăvoie
În Ordonanța Militară cu numărul 4, ministrul Marcel Vela anunța o serie de măsuri pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu. Aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată, adică într-un loc aflat sub paza Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Iar mai apoi obligați să plătească și costurile cu cazarea și masa pentru 14 zile.
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
inpuff.ro
Loading...
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Loading...
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Parcă e un vis! Proiect european gigant lansat la Primărie, de la asfalt în mahalale și scuaruri cu relaxare la magazine sociale și analize gratuite pentru nevoiași – VIDEO
GAL.Acronimul a fost auzit probabil de majoritatea botoșănenilor la nivel de informație, însă puțin conștientizat ca impact asupra orașului. Un impact care valorează 7 milioane de euro, bani care vor intra în municipiul Botoșani, în asfalt, în sensuri giratorii și spații verzi, locuri de joacă și magazine sociale pentru cei săraci.
Ar fi interesant de aflat salariul sefei de la invatamant. Ati avea mari surprize!!
3 iunie 2010, 09:28
aia nu sunt directori . . . sau nu lucreaza la stat
31 mai 2010, 22:46
Adevar scrii, dar sa stii ca sunt si directori care au la fel ca acestia responsabilitati, poate unii chiar mai mari si iau 12 sau 15 milioane salar.
31 mai 2010, 17:55
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Mai rea decât coronavirusul va fi reacția oamenilor vulnerabili psihic. Care vor avea (deja au) manifestări extrem de violente. Creșterea numărului de îmbolnăviri va obliga guvernul să impună restricții, restricțiile vor ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8430 lei
USD
Dolarul SUA
4.2615 lei
CHF
Francul elveţian
4.5370 lei
GBP
Lira sterlină
5.3361 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9708 lei
XAU
Gramul de aur
246.6921 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2495 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3631 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9616 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1276 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1814 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6506 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.