Botoşanii de altădată
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului

1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.

Cum era ilustrată Revoluția în presa botoșăneană

 

De 4.598 de ori a bătut Clopotul la Botoșani sub deviza ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Ultimul dăngănit s-a auzit în 22 decembrie 1989, când România întreagă, iar Botoșanii nu făceau excepție, scuturase deja cojocul comunist și îmbrăca haina subțire a libertății.

 

Organul Comitetului Județean Botoșani al PCR și al Consiliului Popular Județean, așa cum se recomanda, încă, și pe 22 decembrie, Clopotul deschidea ediția din acea zi cu ”Cuvântarea Tovarășului Nicolae Ceaușescu la posturile de radio și televiziune” care – scria în ziar - ”a fost urmărită cu vie emoție, cu profund interes și deplină aprobare de oamenii muncii”.

 

 

Și, ca să fie și mai clar, aflăm din același oficios comunist, că ”pretutindeni în Botoșani, Dorohoi, Săveni și Darabani, în fabrici și uzine, la sate”, oamenii muncii ”au ținut să dea glas, în cadrul unor adunări desfășurate în ateliere și secții de producție, în așezăminte de cultură, în școli, deplinei adeziuni față de poziția și ideile exprimate de tovarășul Nicolae Ceaușescu”. Și asta pentru că elementele huliganice încercau, nu-i așa, să atenteze la ”valorile socialismului în România”. Cu referire, fără îndoială, la Timișoara, unde aveau loc ”distrugeri de tip fascist”. Tovarășul Ceaușescu vorbea despre ”acțiuni cu caracter terorist”, organizate și declanșate ”în strânsă legătură cu cercurile reacționare, imperialiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine”.

 

În centrul paginii, în chenar, trona ”Decretul prezidențial cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș”, semnat de asemenea de către Nicolae Ceaușescu.

 

Prima pagină era completată de pledoaria entuziastă a lui Gheorghe Mihailiuc, director al Băncii de Investiții Botoșani, despre ”Investițiile anului 1990, temeinic pregătite, realizate ritmic!”.

 

Interesant este că, chiar în noaptea de 22 spre 23 decembrie, la Botoșani se năștea un ziar nou. Se năștea… Clopotul poporului. Gazetă politică și socială, după cum se recomanda de astă dată. Anul I, nr. 1. Peste doar două numere, Clopotul poporului se așază însă sub o nouă umbrelă: Organ al Consiliului Județean Botoșani al Frontului Salvării Naționale.

 


 

Nu facem un proces de intenție, nici un studiu privind activitatea publicisticii botoșănene, în speță ziarul Clopotul din primele zile ale libertății în orașul moldav. Pentru că paginile tipărite atunci reprezintă o oglindă a timpului foarte valoroasă nu doar pentru cei care au trăit explozia, entuziasmul, spaima, fericirea acelui decembrie, dar mai ales pentru generațiile de astăzi, care nu au trăit frigul din apartamente, lipsa apei, care nu au făcut teme la lumânare sau la lampă, care nu au stat la cozi uriașe pentru alimente pe cartelă.

 

 

”În sfârșit am scăpat de surogate!”

 

De aceea, a vorbi despre tone de mâncare, despre benzină la liber, curent electric berechet, căldură însemna culmea libertății. Impresionantă precizarea cu privire la preparatele din carne și lapte!

 

Aflăm astfel, pe 28 decembrie 1989, de la Victor Poplauschi, directorul Consiliului industriei Alimentare, că s-au pus la dispoziția populației 110 hl lapte, 50 hl produse lactate, o tonă de unt, 3 tone de brânzeturi, o tonă de lapte praf, 3 tone de carne, 9 tone de preparate din carne, 3 tone conserve, 80.000 de ouă, 6 tone carne de pasăre. De asemenea, 60 tone pâine, 25 tone mălai și 10 tone produse zaharoase. Plus o veste bună pentru consumatori: ”Preparatele din carne și lapte nu mai conțin adaosuri și înlocuitori. În sfârșit am scăpat de surogate!”.

 

Furnizarea energiei electrice nu întâmpină nici un fel de greutăți, iar căldura din apartamente se asigură conform programului de iarnă, aflăm de la Ioan Luchian, inginerul-șef al IRE.

 

Dispeceratul Formației de distribuire gazelor naturale anunță, de asemenea, că presiunea gazelor naturale livrate consumatorilor casnici a ajuns la normal.

 

Posesorii de autoturisme au parte și ei de un adevărat șoc: pe măsura sosirii din rafinării, benzina se va livra la liber.

 

 

Puștiul de 12 ani care a vrut să doneze sânge și botoșăneanul de pe clădirea Teatrului, cu tot cu copil și nevastă

 

Voluntarii se îngrămădesc și ei să vină în sprijinul celor în suferință. Astfel, prin contribuția lor, sunt disponibile 400 flacoane de sânge pregătite să salveze vieți.

 

Ziarul Clopotul poporului consemnează, de altfel, o poveste căreia scriitorul Dorin Baciu îi oferă și încărcătura emoționantă: Un copil de 12 ani, din Botoșani, auzind apelul rostit la Televiziune, s-a prezentat la Centrul de recoltare a sângelui. ”Vreau să donez sânge pentru răniți”, a spus el. A fost sfătuit să revină peste șase ani. ”Nu va mai fi nevoie”, este concluzia jurnalistică a lui Dorin Baciu.

 

O altă imagine care ilustrează întocmai atmosfera acestor zile este din 22 decembrie. Tot Dorin Baciu: ”În ziua de 22 decembrie, când cetățenii municipiului distrugeau în Piața Teatrului simbolurile sacratizante ale ceaușismului, un om s-a urcat pe acoperișul Teatrului. Avea în brațe un copil de doi ani și alături pe soția lui. Voia să-I urce cât mai sus spre lumină. De-acum înainte, lumina va fi între noi și în noi”.

 

 

”Steaua sus răsare,/ Ceaușescu moare”

 

De altfel, lumina acelui decembrie nu a rămas nici ea neobservată, chiar dacă aproape nimeni nu vorbea încă public de Crăciun, ci vag despre ”Ajun”, Dumnezeu era doar ”bunăvoința divină”, iar bradul era și el, încă, Pomul de Anul Nou: ”Ați observat, fără îndoială, că în toate zilele revoluției a fost soare de primăvară. Ca și cum o bunăvoință divină ar fi coborât peste români. (…) Mergeți în Piața Teatrului. Veți vedea un pom de Anul Nou și veți putea închina un gând de recunoștință celor care au murit pentru noi”.

 

O altă imagine pe care o extragem din acel decembrie botoșănean, consemnată de asemenea în presa liberă: în seara de Ajun, copiii Botoșanilor au ieșit pe străzi și au cântat la ușile oamenilor:

 

”Steaua sus răsare,
Ceaușescu moare,
Steaua strălucește
Și el putrezește.
Tirana Elena
Își așteaptă moartea,
Iar copiii lor
În celulă mor…”

 

Până și cel care consemnează se arată cutremurat de versurile cântecului: ”Cuvinte înspăimântătoare în gura unor copii, dar cuvinte drepte împotriva celor care au vrut să le ucidă copilăria. Cuvinte cerute de multumilitul popor român și de istoria noastră atât de tragic rănită”.

 

 

Vocea poporului

 

Botoșănenii sunt încă sub impactul emoției. Istoria i-a luat pe nepregătite. Florin Dupir scrie și el la ziar: ”Nu-mi vine a crede că tot aici unde, nu de mult, cu ură în suflet aplaudam minciuna, ticăloșia, disprețul, astăzi aplaudăm libertatea neamului”.

 

Din când în când, euforia și entuziasmul sunt tăiate precum maioneza în lipsa vitalizantă a lămâii: nu uitați să mai și munciți:

 

 

 

 

Și ca să nu ne imaginăm că Botoșaniul tot era cu ochii pe televizor, aflăm că, da, se mai și muncea. La Stăuceni, de pildă, chiar și în zilele de Crăciun. Iar președintelui cooperativei, Dorin Andronache, nu îi vine să creadă: ”Pe cinstite! Am schimbat rația de furajare și rezultatele se văd”.

 

Și la Hudești, comuna unde existau la acea vreme patru ferme zootehnice, activitatea era în toi.

 

Și, minune! De la 22 decembrie 1989, în producția de lapte în fermele de stat a crescut la zi cu 9 hectolitri. Datele sunt confirmate de ing. Radu Jalbă, de la Trustul IAS Botoșani. Tot în creștere era și producția de la ferma de vaci Ștefănești, dar și la cea de la Drăgușeni.

 

Iar vestea cea mare, scrie cronicarul de la Clopotul, era că ”veniturile obținute nu vor mai îngroșa conturile dictatorului, ci aparțin producătorului”.

 

 

”Nu risipi pădurile arzând hârtia întinată cu numele și chipul criminalului Ceaușescu”

 

În gălăgia libertății decembriste, un anunț își face loc în conștiința publică, unul care nu seamănă parcă cu nimic și care iese din tiparul entuziasmului muncitoresc:

 

 

 

Cerul și pământul s-au unit astăzi

 

Foarte scurt, încadrat la categoria ”Bucuria libertății. Scrisori adresate Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale”, găsim înșiruite și două fraze care poartă două semnături - Pr. Grigore Diaconu și Pr. Teodor Candrea:

 

”Frați creștini, Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Hristos, sărbătoare a întregii creștinătăți, ne oferă din nou prilejul să fim împreună la rugăciune în sfintele noastre biserici, să mulțumim lui Dumnezeu că ”a făcut milă cu poporul său” și a trimis în lume pe Unul – Născut Fiul Său ”să se nască și să crească, să ne mântuiască”. Cerul și pământul s-au unit astăzi, născându-se Hristos, Dumnezeu a venit pe pământ și omul la cer s-a suit”. 

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Loading...
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
Rana de pe obrazul Orașului Geniilor: Destinul dureros al casei care se prăbușește sub ochii noștri – GALERIE FOTO
În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.  
Loading...
”Pe cine invităm la video” - Mineriada și botoșănenii, secvența care a făcut carieră: Ne dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea - FOTO&VIDEO
Greva minerilor din Lupeni, care în urmă cu o săptămână s-au blocat în subteran, a declanșat un adevărat remember istoric, televiziunile naționale întrecându-se în a redifuza imaginile care au îngrozit lumea la mijlocul anului 1990.
Nepoata lui Sadoveanu a debutat pe scena de la Botoșani, povestea unui interviu care a durat 500 de kilometri: S-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare
S-a bucurat de gloria lui, dar a și suferit după moartea scriitorului, când comuniștii nu au vrut să o mai știe în țară. O carieră în teatru începută la Botoșani, care continuă și astăzi, după zeci de ani de străinătate.
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
S-a schimbat Totul si nu s-a schimbat Nimic, asta-i concluzia.Atunci erai incorsetat prin violenta...astazi , prin vorbe dulci si legi facute de talhari. ”veniturile obținute nu vor mai îngroșa conturile dictatorului, ci aparțin producătorului”....astazi ingroasa conturile smecherilor din ministere care vand orice bun national, ”Nu risipi pădurile arzând hârtia întinată cu numele și chipul criminalului Ceaușescu”...astazi padurile sunt taiate haotic si exportate de firme care in tara lor ar face puscarie pe viata, pana si Ceausescu stia ca nu trebuie sa exportam materie prima, ...Totul e la fel...numai ca te prostesc din vorbe.........
20 decembrie 2020, 18:30
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Fiecare antrenor are calitățile lui. Eu pe cei pe care-i aduc încerc să găsesc ceva special. Cred că am nimerit multe lucruri la Mihai, îmi place mult cum relaționează cu jucătorii, că vrea să avem posesie. Eu cer spectacol ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9454 lei
USD
Dolarul SUA
4.8344 lei
CHF
Francul elveţian
4.9860 lei
GBP
Lira sterlină
5.7743 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5733 lei
XAU
Gramul de aur
274.3444 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2509 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2073 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2863 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7087 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1997 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.4 o C
Dorohoi
19.0 o C
Bucecea
19.8 o C
Darabani
18.5 o C
Saveni
19.3 o C
Ştefăneşti
16.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.