Botoşanii de altădată
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO

Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.

Zidurile se ridică și se năruiesc sau sunt purtate dintr-un loc în altul, spre salvarea altor suflete. Domnitorii fac legi și desfac legăminte, însă nu pot opri rugăciunea și nici amenda credința.

 

În mijlocul unei păduri de stejar, pe Dealul Mănăstirii, la un kilometru și jumătate este de satul Oneaga, o poiană stă în calea pelerinilor care se avântă pe drumul anevoios care coboară dinspre sat.

 

La început au fost trei pustnici ruşi, în poiana din mijlocul pădurii. Aflându-le nevoința, un boier a ridicat acolo biserică de stejar. Era anul 1780. Peste opt decenii, lăcaşul a fost desfăcut bucată cu bucată şi mutat în alt sat. În vechea vatră monahală a rămas doar Sfânta Masă.

 

 

Trei sihaștri în poiană

 

Au trecut 240 de ani de când un boier, pe numele lui Neculai Cristescu, proprietar al moșiei și al satului Cristești deopotrivă, scotocea pădurea în căutarea pustnicilor ruși despre care se spunea că și-au făcut locaș de închinăciune pe acele meleaguri.

 

Acolo, în locul unde s-au aciuat cei trei pustnici, boierul a ridicat, în 1780, mai întâi o biserică din bârne de stejar. Sub binecuvântarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

 

Schitul aparținea încă de atunci de Mănăstirea Sihăstria Voronei și aduna laolaltă călugări rugători și răbdători. Mulți ani, schitul a fost întreținut de urmașii boierului Cristescu, cei care trimiteau către călugări lemne de foc și hrană.

 

Slujbele în mica bisericuță erau ţinute de ieromonahi de la Vorona sau preoţi de mir din Oneaga.

 

 

 

Schitul este desființat, apoi mutat bucată cu bucată

 

Mai bine de opt decenii s-au nevoit călugării în pădurea de la Oneaga. Până în 1862, când schitul este desființat cu ordin de la domnie. Din gură în gură, vestea purtată prin veacuri vorbește și astăzi despre o cununie necanonică, peste care autoritatea vremii nu a lăsat să se aștearnă tăcerea.

 

Alte izvoare istorice spun, însă, că ordonanța domnească din 1862 desființa nu mai puțin de 30 de mănăstiri și schituri din Moldova.

 

Nu putem ignora, însă, că ne aflăm aproape de anul 1863, când Alexandru Ioan Cuza dispunea și legifera secularizarea averilor mănăstirești.

 

 

 

Legea lui Cuza și supărarea lui Iorga

 

Prin Legea secularizării averilor mănăstirești,  Domnitorul Alexandru Ioan Cuza prelua toate proprietățile și averile anumitor biserici și mănăstiri, cu scopul de a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”.

 

Așa se face că, în timpul lui Cuza, zeci de mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir.

 

De asemenea, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc.

 

În total, s-a preluat de la biserici aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei.

 

Legea nu a fost bine primită de oamenii politici ai vremii, domnitorul nefiind iertat nici de istoricii veacului următor.

 

Botoșăneanul Nicolae Iorga, de pildă, chiar după mulți ani, critica aspru legea lui Cuza.

 

”Vodă – Cuza voia să desăvârşească opera începută de Alexandru Ghica şi Mihail Sturdza, a dezbrăcării de orice autonomie, putere şi autoritate a bisericii surghiunită în regiuni pur spirituale care sunt, bisericeşte, vecine cu moartea”, spunea marele istoric Nicolae Iorga despre  iniţiativa lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Pentru a mai îndulci criticile, autorităţile au încercat să le ofere despăgubiri călugărilor. Aceștia, îndurerați de nedreptatea ce li se făcuse, nu au acceptat sumele oferite de către noul stat roman. Iar statul a sfârșit prin a nu mai acorda niciun fel de despăgubire.

 

Călugării s-au tras pe lângă mănăstiri. Mulți preoți au prins a munci la camp, alături de familie, pentru a se întreține. Istoricii spun că puteau fi deosebiţi de ţăranii de rând doar prin faptul că aveau barbă. Au răbdat, cei mai puternici, până în anul 1893, când Regele Carol I a dat Legea clerului şi a seminariilor, în urma căreia preoţii erau plătiţi din bugetul statului.

 

Cert este că nici biserica Schitului Oneaga nu avea să mai rămână pe locul pe care fusese construită. Bucată cu bucată, a fost desfăcută și mutată în alt sat. Tot, în afară de Sfânta Masă…

 

Biserica din pădure de la Oneaga a fost transferată în satul Vânători, comuna Gorbăneşti, din judeţul Botoşani.

 

 

Pustnicul care a trăit 100 de ani

 

După desființarea schitului în 1862, în poiană, spune ieromonahul Teodosie Bahnă, egumenul Schitului Oneaga, au mai rămas doi schimonahi. Ioan și Veniamin. Cel din urmă a și încheiat, pentru vreme îndelungată, șirul pustnicilor din codrii de la Oneaga. Un adevărat rugător și vindecător, despre care oamenii mai șoptesc și astăzi, închinând în amintirea lui, o rugăciunea.

 

”Dacă numele de călugărie al celor trei pustnici ruși nu se cunosc, în schimb se cunosc nume de monahi ca Mihail, Isaia, Ghervasie, Ilarion, Inochentie, Ioil. Conform ordonanței domnești de desființare a schitului, monahii au avut dreptul să locuiască în continuare în chiliile lor până la moarte. Au rămas în codrii de la Oneaga, în condiții de adevărată pustnicie, foștii egumeni Ioan și Veniamin, ambii schimonahi”, spune egumenul Schitului Oneaga.

 

Unul dintre cei doi, Veniamin, a trăit 100 de ani. Despre el, bătrânii au lăsat mărturie celor tineri povestind despre sfințenia și smerenia cu care umbla prin lume. Chiar fără biserică, Veniamin nu a întrerupt niciodată rugăciunea.

 

(Ieromonahul Teodosie Bahnă, egumenul Schitului Oneaga)

 

”Schimonahul Veniamin a trăit 100 de ani și a ajuns atât de sporit și plin de harul lui Dumnezeu încât umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavi cu rugăciuni și era respectat pentru sfințenia vieții sale. Cu cei doi s-a încheiat șirul pustnicilor din poiană”, mărturisea ieromonahul Teodosie Bahnă, egumenul Schitului Oneaga.

 

Sfânta Masă din poiană a mai strâns laolaltă credincioșii o vreme, care luau deseori cărarea știută de zeci și zeci de ani, în căutarea bisericii lor. Aprindeau o lumânare, se rugau, apoi porneau îndărăt cu inimile lăcrimânde. Într-o zi, credincioşii de la Oneaga au împrejmuit Sfânta Masă cu gard şi au acoperit-o.

 

 

Sfânta Masă a mai așteptat… vreme de 128 de ani!

 

Un preot de la Sihăstria Voronei poposea, după un secol și încă 28 de ani, pe locul unde în urmă cu aproape două secole și jumătate cei trei pustnici ruși se aciuaseră. Și unde, după alte zeci de ani, niște creștini acoperiseră Sfânta Masă pentru a o proteja de vitregiile vremii.

 

 

Era anul 1990. Pe călugăr îl chema Teodosie Bahnă. Împreună cu ieromonahul Pimen Chirilă, au purces din nou la treabă, pentru o biserică nouă la Oneaga, pe vechea vatră monahală.

 

Peste alți patru ani, în 1994, la inițiativa lui Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și cu aprobarea mitropolitului de atunci al Moldovei şi Bucovinei, Daniel, se reînființa oficial Schitul Oneaga, sub păstorirea ieromonahului Teodosie Bahnă. S-au construit mai întâi câteva chilii și o fântână. În 1995 se punea piatra de temelie pentru o nouă biserică.

 

Pe 1 octombrie 1999 se sfinţea biserica. Au urmat clopotniţa, gardul de piatră, catapeteasma. În 2011, după ce pictura a fost finalizată, s-a resfinţit biserica.

 

Hramul este pe 1 octombrie, în ziua în care creștinii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Astăzi, Schitul Oneaga aparține de Mănăstirea Sihăstria Voronei.

 

(Shitul Oneaga, 2020)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
Povestea neștiută a primilor angajați ai Filarmonicii, directorul a făcut preinfarct, mărturii din prezent: Astăzi mi se pare o nebunie desăvârșită
Nebunia frumoasă a unor visători avea să le ofere botoșănenilor decenii întregi de muzică. Istoria a consemnat, de-a lungul vremii, succese și momente extraordinare, cu invitați celebri și un repertoriu pe măsură.
Ceaușescu supărat că poporul folosește prea mult detergent, MINUNEA din ogradă la care țăranii nu au renunțat nici astăzi
De luni bune, cuvinte precum dezinfecție, dezinfectant, spălat pe mâini, igienă, precauție sunt tot mai des folosite, fie că vorbim despre mediul familial, privat sau cel public (media sau rețele de socializare).
Fetița din necropola de la Mihălășeni, singurul caz de trepanaţie pe un craniu de copil din România
Copila a supravieţuit postoperator peste un an de zile. Cazul este unic în România și, se pare, și în zona balcanică, fiind consemnat în tratatele de istorie a medicinei.
Comoara de sub casa Poetului de la Ipotești, scoasă la lumină după aproape 2.000 de ani
Istoria casei de la Ipotești este una care ar putea face, singură, subiectul unei cărți.
Ordinul activistului de partid sau cum a decis tovarășul Duminică soarta unei importante instituții: ”Mi s-a întunecat în faţa ochilor. Mi-am închipuit că…”
Un activist de partid a fost, într-un moment important din istoria culturală a orașului, omul potrivit la locul potrivit, spun istoricii.
A fost odată ca niciodată: Copilăria în opinci, joaca în marginea tranșeelor sau pe maidanul Botoșanilor de odinioară
Și oamenii mari au fost mici. Iar poveștile sunt adesea adevărate lecții de viață. Într-o zi de 1 Iunie, vă invităm să privim către oamenii mari care au fost odată copii. Artiști, scriitori, medici, profesori și copilăriile lor de demult.
Loading...
Copiii Revoluției vs. elevii din anul COVID: Dorințe de 1 Iunie, de la ”să-mi aducă părinții blugi din străinătate” la ”să se oprească circulația mașinilor”
În septembrie 1989 pășeau în școală purtând la gât cravata roșie, ”pentru gloria poporului şi înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului”. Nimeni nu se gândea atunci că, peste doar trei luni, lumea veche se răsturna pentru a face loc alteia: cea în care aveau să trăiască, peste ani, copiii și nepoții lor.
Țărani băgați în dube în toiul nopții după ce i-au pus pe fugă pe oamenii lui Gheorghiu-Dej: ”Afară cu bolșevicii, n-avem nevoie de comunism!”
Milițienii, însoțiți de securiști, au înconjurat satul și, în miez de noapte, au început arestările. Oamenii ”erau scoși în izmene” din case, aruncați în dubă și duși direct la Securitate. Și astăzi, după mai bine de 70 de ani, în sat parcă mai bântuie teroarea acelei veri.
30 de ani de la Podul de flori, ziua în care botoșănenii și basarabenii s-au încins în horă în apa Prutului: ”Tată, mi-ai promis că-mi arăți români. Care-s ei?” - GALERIE FOTO
Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică desface sârma ghimpată și românii de pe ambele maluri ale Prutului se întâlnesc. Entuziaști și plini de nădejde că a venit vremea întoarcerii acasă. Speranță deșartă, după cum se va vedea…
Povestea primului bust al lui Eminescu: 600 de studenți au asistat la dezvelire, defilare cu călăreți și muzică militară pe străzile orașului
Probabil că pentru prima dată, în cei peste 150 de ani de când există, Parcul ”Mihai Eminescu” este pustiu în cea mai frumoasă perioadă a anului, atunci când natura oferă cel mai frumos spectacol.
Medicii care au înfruntat moartea: ”Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale”
Botoșanii nu au fost ocoliți de nenorociri. Însă aceste ținuturi au avut parte, în istorie, de ceva mai puternic decât orice epidemie: oameni valoroși care au înfruntat boala, care au dat piept cu moartea.
Loading...
Istoria la feminin: De la Cornelia din Moldova la mucenița din Petru Vodă
Au fost mame, soții, iubite. Au fost medici, poete, artiste, creatoare de cuvânt și de frumos. Au suferit pentru Hristos. Din umbra timpului, străbat uneori până la noi prin faptele lor trecute.
Instituție de prestigiu încă necunoscută după aproape 70 de ani de activitate? Dacă nu ar fi avut loc atunci, nu știu dacă s-ar mai fi produs cândva
Istoria nescrisă creează confuzii. Însă atunci când și puținele date scrise conțin erori situația devine de-a dreptul dramatică pentru biografia unei comunități, a unui oraș.
Mărturii din iadul exterminărilor politice: ”Când mi-a văzut chipul schimonosit de durere, s-a luminat”
Închisoarea de la Botoşani a fost loc de exterminare a celor care, într-un fel sau altul, se opuneau regimului comunist.
”Aşa a debutat Enescu în viaţa mea, cu un unu la muzică, în cea de-a doua clasă a Liceului Laurian”
Cu greu ne putem imagina astăzi că pe scândura Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani au jucat Calboreanu, Birlic, Tănase, Vraca, Bulandra. Că pe scena micului oraş moldav au urcat pentru a cânta Enescu, pentru a conferenţia Iorga.
Agaftonul Domnului Eminescu: Plâng pentru vărul meu, că a avut o viaţă zbuciumată şi a murit de tânăr! - GALERIE FOTO
În cimitirul de la Agafton odihnesc astăzi maicile Olimpiada, Sofia, Fevronia, surorile Ralucăi Eminovici, mama poetului, dar și Xenia, verișoara lui Mihai.
După 30 de ani, despre ce a fost sau n-a fost la Botoșani: Nu vedeţi că ne schimbăm cu totul? Asta-i revoluţie, băieţi, ţineţi-vă bine!
Schitul Oneaga a fost reinfiintat de ieromonahul Pimen Chirila care a primit binecuvantarea episcopului Calinic in anul 1994. Dupa ce s-a imbolnavit grav parintele Pimen a fost ingrijit la Manastirea Popauti, unde a murit dupa cativa ani. Parintele Pimen a fost un calugar imbunatatit si a fost inmormantat la Schitul Oneaga.
19 iulie 2020, 13:53
Frumoase pilde, avem nevoie de ele. Mulțumim, Florentina Toniță!
19 iulie 2020, 10:44
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Dacă nu vii la vot, nu ai voie să vorbești. Eu acum cred că pot să vorbesc, deși o să mă pitrocească mulți la care le-am spus că nu sunt buni de primar”, Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț, Industrie și ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8750 lei
USD
Dolarul SUA
4.1874 lei
CHF
Francul elveţian
4.5137 lei
GBP
Lira sterlină
5.3319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9713 lei
XAU
Gramul de aur
251.0994 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3430 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9536 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1318 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1800 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.5 o C
Dorohoi
17.7 o C
Bucecea
17.3 o C
Darabani
18.3 o C
Saveni
17.6 o C
Ştefăneşti
14.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.