Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Pe marginea Rezistenței anticomuniste din anii 50 s-au scris și se mai scriu încă pagini de istorie. Securitatea ducea o luptă susținută, pe de o parte cu țăranii care nu se lăsau înduplecați să accepte ”beneficiile” colectivizării, pe de altă parte cu partizanii care se ascundeau în munți în așteptarea americanilor. Pe lângă cei amintiți, se mai aflau românii din temnițe, torturați, mulți dintre ei victime ale reeducării.
Iar singura speranță, singura credință - în afară de cea în Dumnezeu - pentru a salva România de ocupație sovietică, era venirea americanilor. O speranță care avea să dispară cu anii, mai ales că cei care nădăjduiau în venirea salvatorilor au fost pe rând capturați de Securitate și condamnați la moarte, de cele mai mult ori în procese formale și fără temei.
"Pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum.
Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da, stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic. (...)
Toată noaptea m-a plouat şi am făcut salturi prin glod, sărituri şi gropi. Dar totuşi mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temniţe căci mulţi ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmaşilor mei".
Cuvintele de mai sus au fost scrise în ziua de 3 aprilie 1953, în Vinerea Paştilor. Autorul lor, Vasile Motrescu, a fost unul dintre cei mai înverșunați luptători anticomuniști și cel care, la cinci ani după ce scria aceste cuvinte, avea să fie condamnat la moarte și executat pe poligonul Penitenciarului din Botoșani.
(Vasile Motrescu)
Povestea lui Vasile Motrescu poate fi oricând subiect de film, dacă cineva ar decide să răscolească și să transforme în peliculă cinematografică istoria luptei anticomuniste din România. Avea 22 de ani și, născut într-o familie din Vicovu de Jos, județul Suceava, dusese o viață simplă alături de familia sa. Încă de când au apărut primele semne că bolșevicii vor pune stăpânire pe țară, Vasile Motrescu a intrat în grupurile de partizani antisovietici, fapt care îl va determina să ducă o adevărată luptă de supraviețuire.
Lupta antisovietică din 1944 nu avea să fie iertată de către noii ocupanți. În primăvara anului 1949 află că Securitatea este pe urmele lui, astfel că se ascunde în păduri. Chiar fără să fie prins, este condamnat de Tribunalul Militar Iași la închisoare din cauza ”activității desfășurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.
Pentru că membrii familiei încep să fie hăituiți, decide să pună capăt acestui chin.
În 1951 se predă Securității, mai ales că se dăduse veste că ”haiducii” care ies din păduri vor fi grațiați. O capcană, de fapt, cum avea să se dovedească mai târziu.
Securitatea încearcă să îl folosească pe Vasile Motrescu drept agent dublu infiltrat în grupul lui Ioan Gavrilă Ogoranu, care acționa în Făgăraș. Rolul lui Motrescu era acela de a furniza informații referitoare la locul unde se afla gruparea, spre a fi capturată de securiști.
Însuși Ogoranu avea să dea mărturie, mai târziu, că Vasile Motrescu a dejucat planurile Securității, avertizându-i pe partizani de iminenta lor capturare. „Am fi căzut sigur [în capcană], dacă în acea grupă de falşi partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naţionale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viaţa“, povestește mai târziu Gavrilă Ogoranu.
Din lucrarea „Existenţa cotidiană a unui «bandit»: cazul Vasile Motrescu“, a istoricilor Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, aflăm că Vasile Motrescu a fost trimis din nou într-o misiune, tot ca element infiltrat, pentru a deconspira un fost membru al Rezistenței. Pentru a face asta este introdus în celula în care cel vizat se afla, chiar în Penitenciarul Botoșani.
Vasile Motrescu procedează ca în prima situație: se deconspiră în fața fostului membru al Rezistenței, iar securiștii nu mai sunt dispuși să se joace de-a ”agentul dublu”, așa că îl condamnă pe Vasile Motrescu la 23 de ani și șase luni pentru tâlhărie, instigare publică repetată și asociere contra liniștii publice. Așa s-au ”tradus” faptele de nesupunere în fața Securității.
Vasile Motrescu reușește din nou să își piardă urma. În 1952, pentru a treia oară, se ascunde în păduri. Urmează ani în care este hăituit, el și familia lui, iar nu de puține ori confruntările directe au lăsat în urmă morți și răniți.
Mai mult, Motrescu trimite scrisori către autorități, atenționând cu privire la tot marile nemulțumiri din rândul populației, mai ales din pricina colectivizării forțate. Petrece ani și ani în păduri, iernile în bordeie, scrie într-un jurnal care rămâne și astăzi mărturie a acelor timpuri.
Chiar dacă nu este capturat, pe 30 ianuarie 1956 este condamnat la moarte prin împușcare pentru ”crima de acte de teroare”. Este a treia sentință de condamnare a sa, după cele de tâlhărie, agitație publică și port ilegal de armament.
Este arestat în urma unei trădări, la mijlocul lunii ianuarie 1958. Ajunge din nou în Penitenciarul Botoșani. Urmează o anchetă formală, fără să mai fie judecat, fiind în vigoare condamnarea la moarte din 1956.
Execuția are loc pe 29 iulie 1958, la ora 21.30, pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
.jpg)
Chiar dacă s-a predat pentru a-i scuti pe cei apropiați de suferință, Securitatea își face și ea rolul dublu, de fapt cel pentru care și fusese creată. Astfel, părinții, cei trei frați, verii, verișoarele, cumnații, dar și vecinii și majoritatea consătenilor din Vicovu de Jos sunt urmăriți zi și noapte, obligați să se pândească între ei, bănuiți că îl găzduiesc sau îl ajută cu îmbrăcăminte sau alimente.
Sentința vine pe 11 septembrie 1958. Mama, Sofia Motrescu, în vârstă de 60 de ani, este condamnată la 20 de ani pentru crimă de „favorizare a infractorului”. Cei trei frați – Gheorghe, Ion și Constantin – sunt condamnați la muncă silnică pe viață, iar restul inculpaților la 15 sau 20 ani, în funcție de gradul de rudenie.
”De notat că procesul, desfășurat în plenul Tribunalului Suprem al R.P.R., compus din 19 judecători, a avut loc concomitent cu retragerea trupelor sovietice. Comuniștii români voiau să demonstreze că știu să nimicească, și cu familii cu tot, pe cei ce li se opuseseră în urmă cu 14 ani, cu arma în mână”,
Daniel Popa, în lucrarea ”Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos”
O întâmplare din acei ani, petrecută chiar în redacția postului de radio ”Vocea Americii”, ilustrează situația reală în care se afla România. Întâmplarea este redată, peste ani, de către Mircea Carp, românul care copilărise în Botoșani și care, după ce a fost arestat și închis de către comuniști, reușise să fugă din țară, refugiindu-se în SUA și, ulterior, în Germania, acolo unde trăiește și astăzi, la 98 de ani.
În cartea ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”, fostul jurnalist de la ”Vocea Americii” și de la ”Europa Liveră” povestește cum în anii 50-60 a fost el însuși eroul unei povești. Pentru a marca ziua de 10 Mai, Ziua Regalității, dar și zi națională a României până în anul 1946, Mircea Carp a considerat oportun ca senatori și deputați americani să fie solicitați spre a transmite un mesaj poporului român. Zis și făcut. Au fost aleși congresmeni care reprezentau mai ales comunități unde se aflau mulți americani de origine română. Acțiunea avea să fie însă oprită brusc și, mai ales, însoțită de concluzie extrem de dureroasă.
Pe scurt, Mircea Carp a fost chemat de către directorul adjunct de la ”Vocea Americii” care, pe un ton dur și fără loc de replică, a trecut inițiativa radiofonică în rândul ”gafelor politice”, iar explicația a fost așezată în câteva cuvinte: ”Nu ți-ai dat seama că acești senatori și deputați vorbeau (…) ca să fie realeși?”. Însă lovitura finală avea să vină câteva minute mai târziu:
”Dacă vă închipuiți să într-o zi, curând, infanteriștii de marină vor debarca la Constanța ca să elibereze România, vă înșelați. În momentul de față politica Statelor Unite nu prevede așa ceva. Noi, cei de la Vocea Americii, nu avem voie ca, prin astfel de programe, să le dăm speranțe false ascultătorilor”.
”Vineri 3 aprilie 1953 (Vinerea Paştilor) Amărât şi plin de gânduri am petrecut şi această zi de cum m-am sculat, am ieşit la soare şi citesc în Biblie şi mă gândesc că vine Sfintele Paşti şi sunt aciulea.
Paşti petrecut în necaz, sunt disperat şi fără nici o nădejde şi eu din mila domnului, până se va îndura Dumnezeu şi mă va strânge după pământul celor vii. Stau la soare şi mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paşti orice suflet cât de sărac şi tot se bucură cel puţin de libertate şi e la un loc cu toţi oamenii. Numai eu stau pe Rustii [pustii] şi îmi plâng păcatele singur şi fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând şi iertând tovarăşii de viaţă şi pe toţi vrăjmaşii sufletului meu.
Cât necaz, câtă trudă, durere, suferinţă, oboseală şi gânduri fără nici un rost, am întâmpinat într-aceşti 4 ani, de prigoană, temniţă şi captivitate, trupul meu istovit şi mintea mea obosită. Nu există fiinţă de om pe faţa pământului, să-şi poată imagina viaţa mea de câine, pe care am trăit-o aceşti 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe faţă s-a pleşit. În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic…”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Urmărește-ne și pe Google News
