Botoşanii de altădată
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO

I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.

Între durere și extaz, așa a fost instituția de cultură din Botoșani în ultimele zile. Moartea actorului Ion Dichiseanu ne-a reamintit că, odată, pe scena de la Botoșani – unde artistul a jucat imediat după absolvirea Institutului bucureștean – s-a aflat o generație de aur. Apoi, vestea nominalizării (prima în istoria Teatrului) la Premiile UNITER a actriței Alexandra Vicol, la una dintre cele mai importante categoriiCea mai bună actriță în rol principal, ne dă speranțe că, dincolo de ruinele unei clădiri, spiritul Teatrului respiră, rezistă și trăiește prin oamenii săi, actorii.

 

Și pentru că în aceste zile suntem mai aproape ca niciodată de copilărie, de lumea deseori inocentă și jucăușă a artistului, vă propunem să poposim într-un timp ”de aur” al Teatrului botoșănean. Un Teatru care doare astăzi din încâlcite pricini, un Teatru care lăcrimează cărămidă cu cărămidă în centrul unui oraș care se vrea a fi brand cultural al României.

 

 

”Este destul să-ți amintești de copilul care ai fost și să-l lași să trăiască pe scenă”

 

Așadar, la rubrica Botoșanii de altădată vă propunem, astăzi, o călătorie prin culisele teatrului de demult. Și pentru că suntem, cum spuneam, în preajma zilei de 1 Iunie, ce alt ”ghid” mai frumos am putea avea decât ”copilul etern” al teatrului românesc: Alexandrina Halic.

 

Ion Moldovan a numit-o actrița-poveste. Dincolo de poveste și de timp, Alexandrina Halic este un fenomen unic, și asta nu doar datorită deceniilor de viață pe care le-a dedicat copiilor, ci mai ales modului în care a făcut-o: a rămas aproape neschimbată, păstrând un spirit veșnic tânăr, o simplitate copilăroasă și o inocență nefalsificată.

 

Are aproape 80 de ani (născută pe 9 noiembrie 1941). Și a interpretat până târziu ”o sumedenie de băiețandri și fetițe, cu o longevitate surprinzătoare a tinereții, datorat deopotrivă chipului rotunjor, aspectului copilăresc, comunicativității, bonomiei și sociabilității structurale”, ne spune Doina Modola în prefața cărții-interviu dedicată artistei și realizată de Ion Moldovan.

 


(Alexandrina Halic)

 

Chiar dacă părea că, pe scenă, a ”trăit” firesc și ușor copilăria, Alexandrina Halic recunoaște că a și învățat să o ”joace”: ”…am înțeles că jucând un copil nu este nevoie să te ”copilărești”, este destul să-ți amintești de copilul care ai fost și să-l lași să trăiască pe scenă. Am înțeles că sinceritatea și naturalețea sunt absolut obligatorii. Am înțeles cum să compun un travesti în așa fel încât băiatul pe care-l joc să fie credibil. Ca să nu port perucă, m-am tuns scurt. Am învățat să mă mișc pe scenă, să-mi depășesc stângăciile, ba mai mult, să le folosesc conștient acolo unde se potriveau vârstei personajului pe care îl jucam”.

 

 

A ajuns la Botoșani pentru că ”pe mine nu m-a vrut nimeni”

 

A fost Oana din ”Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea (regia Ion Șahighian), dar și Decebal, din ”Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu (regia Val Mugur, tatăl regizorului de mai târziu Vlad Mugur), precum și Lisaura, din ”Cafeneaua”, de Goldoni, în regia lui Cornel Revent.

 

Toate aceste roluri amintite mai sus au fost interpretate pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani, în stagiunea 1963-1964. Cariera excepționalei artiste avea să continue apoi în București, pe marea scenă a Teatrului pentru Copii, sau în producțiile radio, unde avea să fie auzită în întreaga țară. A dat viață unor personaje precum Alice, Mary Poppins, Micul Prinț, Pinocchio, Nică a Petrii, Peter Pan, Buratino și încă multe altele.

 

 

 

A fost un moment în care, însă, ”copilăria” i-a fost povară. Când a absolvit facultatea de teatru, la repartiție, deși rămăseseră locuri destule în mai toate teatrele din țară, ”pe mine nu m-a vrut nimeni”. Motivul? ”Nimeni nu avea nevoie de o actriță-copil”, mărturisește Alexandrina Halic în interviul-fluviu acordat lui Ion Moldovan.

 

Juca deja la Teatrul pentru Copii din București, însă avea nevoie de anul de stagiu obligatoriu în provincie, după cerințele vremii. Important de remarcat că, în anii 60, atunci când se făceau repartițiile la finalul unui an de teatru, directorii din întreaga țară mergeau la București pentru a-și alege actorii.

 

”Am ieșit din sala aceea plângând”, își amintește Alexandrina Halic. Însă dezamăgirea avea să fie curând acoperită de mâna întinsă a unui om: directorul Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani:

 

”După mine a ieșit Corneliu Revent, directorul Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, care se sfătuise cu Ion Șahighian, profesorul meu, și mi-a spus: ”Maestrul Șahighian vine să pună la Botoșani Apus de soare.  Vrea să o joci pe Oana. Vino la Botoșani”. Și m-am dus acolo. Pot spune că a fost o bună alegere”.

 

Și așa avea să se și întâmple. Alexandrina Halic a urcat către Botoșani, Ion Șahighian a venit să monteze ”Apus de soare” și i-a încredințat rolul Oana.

 

”A fost o perioadă fericită din viața mea”, spune actrița despre stagiunea petrecută la Botoșani.

 

Premiera spectacolului ”Apus de soare” la Botoșani avea loc pe 21 septembrie 1963. Un spectacol-eveniment, pe scenă fiind, alături de Alexandrina Halic, numeroși actori: Cezar Teodoru (Ștefan cel Mare), Ana Aron Vlădescu (Doamna Maria), dar și Stelian Preda (Petru Rareș), Ion Plăieșanu (Pârcălabul Hrăman), Boris Perevoznic (Pârcălabul Ștefu), Gheorghe Haucă (Stolnicul Drăgan), Elena Coriciuc-Ligi (Oleana, Raveca), Silvia Brădescu (Irina).

 

 

Botoșănenii veneau cu drag la teatru și, mai ales, iubeau „Apus de soare”. Iar personajul Oana avea să devină curând favoritul publicului. ”Am aflat că vreo două fetițe născute în anul acela au fost botezate Oana, în cinstea personajului îndrăgit”, își amintește Alexandrina Halic.

 

Tot la Botoșani a jucat și în regia lui Val Mugur. În toamna anului 1963 era distribuită în ”Titanic vals”…

”…nu într-un singur rol, cum era de așteptat, și în două. A fost hotărârea regizorului Val Mugur, care mi-a spus: ”De ce să nu încerci și altceva, nu numai roluri de copii”.

 

Așa a ajuns să joace Decebal, dar și Gena.

 

”A fost un act de curaj din partea mea. Aveam atunci 22 de ani și nu mai jucasem până atunci un personaj matur”.

 

Premiera spectacolului ”Titanic Vals” se petrecea pe 28 decembrie 1963. Publicul a fost încântat. Scenografia era semnată de pictorul botoșănean Constantin Piliuță, de care actrița își amintește și astăzi cu drag: ”Am avut onoarea să petrec revelionul 1964 în casa părinților lui,  primită cu mare generozitate de toată familia reunită”.

 

În doar câteva cuvinte, Alexandrina Halic ne transpune în lumea teatrului botoșănean de odinioară, pe scena căruia evoluau, în anii 60, nume care scriau deja istorie:

”Urcaseră”, așadar, pe Titanic: ”…Nutzi Pantazi, o fostă vedetă a teatrului de revistă, una dintre stelele de la Cărăbușul de altădată, alături de Lisette Verea, Elena Zamora, Lizica Petrescu sau Lulu Savu, care au avut mari succese în spectacolele lui Constantin Tănase”.

 

 

Tot la Botoșani, Alexandrina Halic a fost și Lisaura, în ”Cafeneaua” lui Goldoni, regia Corneliu Revent.

 

 

Viața în cabină, soldații-actori și casa din ”blocul nou”

 

A locuit în cabina teatrului alături de Amelia Kreutzer, de asemenea repartizată la Botoșani. ”Cabina era spațioasă, avea și baie”, își amintește artista. Chiar dacă, spune cu umor, ”în rest nu prea aveam de niciunele”.

 

”Dormeam pe un pat tare de lemn, de la recuzită, dar eram foarte tinere atunci și lucrurile acestea contau atât de puțin!”.

 

Nu o uită nici până astăzi pe ”mamaia” Țibuleac, cabiniera de la teatru: ”…ne gătea pe reșou delicioase bucate moldovenești. Ce papanași știa să facă!”.

 

Și ca bucuria să fie deplină, colegii de la Institutul de teatru se aflau și ei… la Botoșani. Printre ei și Emil Boroghină, carismaticul actor și viitorul director al Teatrului din Craiova:

”Colegii mei de an, băieți, și-au făcut stagiul militar la Botoșani. Așa s-a nimerit. Știau că eu și Amelia Kreutzer locuiam la Teatru. Știau și pe ce parte a clădirii este fereastra cabinei noastre. Dimineața, în zori, când noi dormeam mai bine, în drumul lor spre instrucție, treceau pe sub fereastra noastră, băteau apăsat pasul de defilare și ne salutau soldățește. Era șarja lor prietenească în semn de prețuire”, mărturisește actrița în interviul-carte mijlocit de Ion Moldovan.

 

Desigur, soldații actori călcau și în sala de spectacol. Iar Alexandrina Halic îi oferă lui Ion Moldovan și o dovadă de necontestat în acest sens:

 

 

 

 

”Eu, în costumul Oanei, și alături de mine cătana Emil Boroghină, drag coleg de facultate”.

 

De la cabina din teatru avea să se mute curând în oraș, într-o locuință ”la comun, într-un bloc nou”. Unde, însă, lipsea spațiul ”sacru” al Teatrului, spune actrița. Și asta pentru că ”acasă” însemna ”locul unde coboram la repetiții și spectacole direct din cabină”.

 

Botoșaniul i-a mai lăsat o amintire dragă: cărțile: ”Cumpăram în rate achitate la salariu sumedenie de cărți – ultimele noutăți aduse într-un stand chiar la Teatru. Când am plecat de la Botoșani, singura mea avere erau câțiva saci plini cu cărți, pe care le păstrez și acum”.

 

Botoșaniul a însemnat deopotrivă și muzică. ”O dată pe săptămână asistam la concertele Filarmonicii de Stat, cu care împărțeam sala de spectacol. Erau programe interesante, aveau invitați de seamă, soliști și dirijori”.

 

A mai plecat Alexandrina Halic de la Botoșani și cu o desagă plină de amintiri:

”Băteam drumurile la Roma… Roma de lângă Botoșani, nu cea din Italia, la Leorda, la Dolhasca, la Rădăuți, Vatra Dornei sau Câmpulung Moldovenesc. Nu era ușor. Aveam un autobuz cam hârbuit, scotea gaze și pe dinăuntru, nu numai pe afară. Îmi plăcea să joc, îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol, în case de cultură de multe ori prost încălzite și prost luminate. Îmi plăceau pentru că ne respectau și prețuiau efortul pe care îl făceam ca să ajungem la ei, în locuri în care nu prea aveau pe atunci televizoare și poate nici cinematografe”.

 

Anul de la Botoșani a fost, lasă mărturie actrița, unul ”bun, un an frumos, cu satisfacții, în care am învățat multe”.

 

În toamna anului 1964, Alexandrina Halic s-a întors la București, la Teatrul de Tineret și Copii. Cu o întârziere, însă. Pentru că… ”…Ion Lucian trimisese o hârtie Teatrului din Botoșani, în care spunea că are nevoie de mine. Corneliu Revent o ascunsese bine într-un sertar, pentru că nu prea voia să mă lase să plec. În aceste condiții au început rugămințile, insistențele, și, nu știu cum, în cele din urmă, l-am înduplecat să-mi semneze plecarea”.

 

O actriță care ne amintește că teatrul la Botoșani nu este doar o poveste, ci istoria de care avem nevoie pentru a spera că, într-o zi nu foarte îndepărtată, clădirea din centrul orașului va străluci din nou.  

 

(Foto: Ion Moldovan - ”Alexandrina Halic, actrița poveste”)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Nepoata lui Sadoveanu a debutat pe scena de la Botoșani, povestea unui interviu care a durat 500 de kilometri: S-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare
S-a bucurat de gloria lui, dar a și suferit după moartea scriitorului, când comuniștii nu au vrut să o mai știe în țară. O carieră în teatru începută la Botoșani, care continuă și astăzi, după zeci de ani de străinătate.
Tânărul Ceaușescu pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, spectacolul ”monumental” care a adunat toată suflarea artistică a orașului - FOTO
În ianuarie 1978, Nicolae Ceaușescu împlinea 60 de ani de viață și nu mai puțin de 45 de ani de activitate revoluționară. De 11 ani conducea Partidul Comunist și ducea România ”pe cele mai înalte culmi ale socialismului”.
Cum arătau mătușile lui Eminescu și cum îl descrie pe Mihai chiar fratele său: Când râdea, râdea cu mare poftă, râs sincer – GALERIE FOTO
Sărăcia Botoșanilor, atât de des invocată în rapoarte, studii, statistici, nu ține doar de lipsa banilor, a investitorilor, a locurilor de muncă. Ci mai ales de lipsa de perspectivă atunci când vine vorba de a dezvolta și promova ceea ce există deja.
”Steaua sus răsare, Ceaușescu moare”: Cum au trăit botoșănenii primele ore ale libertății, copilul care își dădea sângele pentru răniți și botoșăneanul care și-a urcat familia pe clădirea Teatrului
1989. Până pe 21 decembrie, la Timișoara muriseră deja 73 de oameni, alți aproape 300 erau răniți. Pe 22 decembrie, la ora 12.08, cuplul Ceaușescu fuge. Până la decolarea elicopterului cu cei doi dictatori, la București muriseră 49 de oameni, alți 600 sunt răniți. Nici o persoană nu a fost oficial acuzată până în prezent de comiterea unor acte de terorism în cadrul revoluției din 1989.
Povestea maicii Atanasia, alungată din Agafton: A muncit în fabrică, a îngrijit bolnavii, apoi s-a întors să moară Acasă
Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Ultimul primar necomunist al Botoșanilor: Ne-a lăsat Fata Moartă și o extraordinară lecție de demnitate
Într-un sfârșit de noiembrie 30 se stingea din viață, în urmă cu 75 de ani, unul dintre marii oameni ai Botoșanilor. Avea 55 de ani și trăise cât pentru zece vieți.
Istorie cu parfum de romanță: Pe lângă plopii fără soț cu Rița, fecioara cu ochii sprințari… - FOTO&VIDEO
Le-am ascultat de sute, de mii de ori. Ne-au înmiresmat viața, ne-au bucurat sau înlăcrimat inima. Prea puțin se știe, însă, că unele dintre celebrele romanțe pe versurile lui Eminescu, de pildă, au fost create chiar în timpul vieții Poetului, acum mai bine de 130 de ani.
Povestea mai puțin știută a ”novembriștilor” deportați la Botoșani și a șefului Miliției care a anunțat Revoluția cu o lună înainte: Stai dracului liniștit în banca ta, că oricum nu te prinde Crăciunul aici!
Astăzi se împlinesc 33 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Revolta care a anunțat prăbușirea comunismului în România.
Botoșăneni hăituiți de Securitate din cauza unei scrisori: ”Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu unii dintre semnatari”
Cei vizați ripostează și spun că, la Botoșani, nu și-au făcut decât datoria față de ”patrie și popor”. Și că tragerea lor la răspundere, după 1989, nu prea ar fi justificată: nu mai sunt membri de partid și nici nu se află în funcții publice.
Loading...
PRESA liberă la Botoșani: Primul ziar independent cu bani de la ”Azur”, scriitorii-publiciști ba în plus, ba… în minus - FOTO
Continuăm în această săptămână, în rubrica Botoșanii de altădată, să aducem în atenție contribuțiile în domeniul presei botoșănene, fie că e vorba de creatori de ziar, fie că privim către cei care au încercat de-a lungul timpului o istorie a presei locale.
PRESA noastră: Eminescu aprecia ”smântâna inteligenţei literare” botoșănene, Ceaușescu lăuda Clopotul pentru ”mobilizarea şi antrenarea oamenilor muncii”
În urmă cu aproape 40 de ani, un jurnalist se întreba, într-un articol publicat în una dintre puținele reviste care circulau la acea vreme: ”Care este, totuși, cel mai vechi ziar din Botoșani?”.
AMICUL ȚĂRANILOR înmormântat la Eternitatea: Îmbrăca straie sărace și umbla pe drum cu toporul la brâu, ”o figură care va sta și în istorie” – FOTOGALERIE
Cu adevărat un personaj atipic al vremii sale. Intelectual, entuziast și patriot – uneori peste măsură -, scriitor, excelent avocat și, așa cum avea să îi rămână și faima, un prieten al celor necăjiți. 
De la pojarnicii de ieri la pompierii de azi: Salvatori plătiți cu bani de la bogați, săracii ”să nu fie supăraţi la această dare”, pedepse cu amenzi sau 10 lovituri în fața casei
Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
De pe scena de la Botoșani la Ursul de Aur de la Berlin: Debutul meu n-a fost numai un eveniment, a fost o încântare, o vrajă – GALERIE FOTO
Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
Loading...
Artistul care a pictat îngerii cu aureole negre și muza ”inspiratoare” care s-a călugărit: ”Pentru moldoveni e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie”
Botoșaniul deține tezaure inestimabile, dar și locuri care încă ne oferă povești, istorii, întâmplări. Prea puțin cunoscute, de prea puțini aflate.
Un general botoșănean se sinucide: Cazul era închis pentru oficialităţi. Pentru istorie nu există, însă, cazuri 'închise'
O dramă care, chiar dacă are în mijlocul ei un nume prea puțin cunoscut astăzi, poartă în spate o poveste ale cărei semnificații sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Un nume care merită să fie cunoscut aici, la Botoșani.
Castelul de pe deal, ruina în care sătenii așteaptă să își aline bătrânețea: ”Erau oameni buni cu țăranii, tare buni” – FOTO & VIDEO
A trecut de un război, dar a fost devastat de sătenii care, în holul castelului, au aruncat în flăcări întreaga bibliotecă. Preluat de comuniști, apoi părăsit și ros de scurgerea nemiloasă a timpului, astăzi străjuiește dealurile ca o fantomă a unui trecut pe care îl mai povestesc doar bătrânii satului. Bătrâni care așteaptă să se petreacă ceea ce se zvonește de o vreme: că la castel se va înființa un azil de bătrâni…
Securitatea lui Ceaușescu și intelectualii botoșăneni: ”Mi-am dat seama ce colegi am. Pentru un blid de linte te omoară” - FOTO
Când vorbim despre Securitate, gândul imediat merge către anii 50-60, cu odioasele arestări, torturi, hărțuiri, crime sau, nu de puține ori, reeducări și racolări ale celor care cedau în timpul anchetelor. Mai puțin s-a vorbit/scris despre Securitatea anilor ‘80.
Pustnicul fără biserică, atins de harul lui Dumnezeu: ”A trăit 100 de ani. Umbla desculț vara și iarna, vindeca bolnavii cu rugăciuni” – GALERIE FOTO
Istoria unui loc se construiește în secole, prin oamenii care o trăiesc. Pustnici sau simpli creștini, pelerini care bat cărările pe ploaie sau ninsoare, călugări care prin sfințenia lor tămăduiesc suferința semenilor.
Primele luni ale ocupației sovietice la Botoșani, ”Clopotul” scrie înflăcărat despre întâlnirea cu ”o nouă lume, cu o nouă mentalitate”
Primăvara anului 1944, Botoșani. Orașul după refugiu nu mai păstra nimic din parfumul grădinilor de odinioară, din farmecul străzilor colindate de trăsuri, nici măcar forfota vechiului târg pe care războaiele nu reușiseră să o potolească întru totul.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.9 o C
Dorohoi
19.3 o C
Bucecea
19.2 o C
Darabani
18.7 o C
Saveni
19.6 o C
Ştefăneşti
15.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.