Botoşanii de altădată
Biserica dăruită de grecul Constantin și pictată cu ajutor din SUA se repară din împrumuturi și din banii preotului – GALERIE FOTO

”Această sfântă biserică din oraș s-a făcut de Constantin Gheorghiu cu puterea lui Dumnezeu și ajutorul creștinilor la anul 1789 mai 8 zile”, stă scris în pisania de deasupra ușii bisericii. În ciuda numelui, ctitorul era un negustor grec. N-a putut oferi credincioșilor și o clopotniță, care a fost zidită abia 44 de ani mai târziu prin osârdia epitropului Hariton Gheorghiu.

Biserică frecventată de greci cu școală pentru nevoiași

Puținele documente rămase din acele vremuri în arhiva de la Biserica Sfinții Trei Ierarhi, căci despre aceasta este vorba, arată că avea în mare parte enoriași greci, fiind întreținută de breasla Făclierilor. La începutul secolului al XIX – lea, pe lângă lăcașul de cult a luat ființă o școală elementară, frecventată de copiii nevoiașilor din ceea ce atunci era mahalaua orașului. Școala n-a funcționat decât vreo două decenii, până când în 1832 a luat ființă Școala Domnească din curtea Bisericii Sfântul Dimitrie, cea din spatele turnului de pe Marchian. La vremea aceea s-a considerat că unitățile de învățământ sunt prea apropiate și s-a optat pentru păstrarea celei mai noi.

Peste un secol până la primele lucrări de amploare

A trebuit să treacă mai bine de un secol până când lăcașul de cult din actualul cartier Bucovina să aibă parte de o reparație capitală. În 1911 s-au întărit zidurile și s-a înălțat plafonul cu trei metri, dându-i-se o formă de boltă. S-a acoperit din nou cu tablă, iar pereții s-au zugrăvit și s-au pictat. Osârdia preotului paroh Gheorghe Nepotescu și a epitropilor Petru Irimescu și C.Ștefănescu, ambii profesori de liceu, au avut un rol decisiv în înfrumusețarea lăcașului de cult, tot așa cum fondurile epitropiei și ale enoriașilor au fost esențiale în reabilitare.

Pictură cu ajutor din SUA

Peste încă jumătate de veac, mai exact în 1965, s-au efectuat din nou unele reparații. S-a acoperit turnul clopotniței cu tablă, s-au făcut patru ferestre metalice, s-a construit un trotuar de beton în jurul bisericii.
Trei ani, în perioada 1992 – 1995, prin sârguința lui Vasile Buzuloi și a fiilor, biserica a fost pictată în tehnica fresco, iar în 1998 a fost resfințită de PS Calinic, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Preotul Petru Ifrim și epitropul Gheorghe Vlădeanu au coordonat lucrările la care preotul dr.Doru Damian, din SUA, alături de părinții săi Dora și Gheorghe au făcut cea mai importantă donație.

 

CITEȘTE ȘI:

Biserica unicat a României, construită din dragostea 'interzisă' a doi boieri, o ia la vale – GALERIE FOTO

Greu este să construiești, dar parcă și mai greu este să repari

2016 este anul care a fost dat Bisericii Sfinții Trei Ierarhi pentru o nouă reparație capitală. Acoperișul era unul făcut din stufit, ca pe vremuri, așa că s-a trecut la construirea unuia mai trainic, acoperit cu tablă din cupru. Pereții au prins lumină la propriu, acel gri, martor al vicisitudinilor vremii și vremurilor, a fost înlocuit deja în bună parte cu un alb imaculat. Și totuși, la 227 de ani de la ridicarea bisericii și alți 105 de la precedentele reparații capitale, lucrările nu merg cum ar trebui la început de nou secol și mileniu. Iar lipsa fondurilor este principalul impediment. Ce s-a realizat din februarie, de când au început intervențiile și până în acest miez de vară, s-a făcut mai mult din banii familiei preotului Gabriel Mihăescu și din împrumuturi.
”Nu este vorba doar de bani și de materiale, ci și de mână de lucru, avem puțini oameni la muncă”, spune părintele Gabriel Mihăescu.

O fi mândru grecul Constantin?

Iar fiecare zi trecută înseamnă că iarna este tot mai aproape, iar acoperișul actual provizoriu, cu foi de cort și nailon, nu poate face față unor ninsori și viscole. De aceea s-a tot făcut apel la enoriași, părintele a tot bătut la ușile credincioșilor, că la ale marilor patroni experiența îi arată că bate cam degeaba.
Pare greu de crezut, dar ceea ce a construit un grec în urmă cu mai bine de două veacuri, pare să le fie peste putință românilor să repare.
Părintele însă nu deznădăjduiește și convins fiind că în viață ca să primești trebuie mai întâi să dăruiești, așteaptă ajutorul credincioșilor botoșăneni pentru ca acel grec, Constantin Gheorghiu, de acolo unde este, să se poată mândri că după 227 de ani lăcașul de cult ce l-a dăruit orașului a căpătat o față nouă datorită botoșănenilor cu mare credință și mult suflet.
 

CITEȘTE ȘI:

”Biserica albă” se prăbușește în nepăsarea tuturor, cum tragi pe sfoară un lăcaș de cult - GALERIE FOTO

MEMORIAL Enescu: Tovarășii au dărâmat și reconstruit casa, au pietruit drumul, dar nu au vrut să audă de parastas
În vreme ce Suceava şi Iaşi au construit teatre, săli de spectacole somptuoase, cinematografe, amfiteatre şi tot soiul de obiective menite să ridice calitatea vieţii şi nivelul de educaţie al cetăţenilor, botoşănenii au fost martori ai prăbuşirii.
MISTERUL ascuns din nordul Botoșanilor și cel mai mare proces din istoria României moderne, cu Titu Maiorescu avocat - GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu aproape două secole și continuă și astăzi, prin pașii turiștilor care calcă nedumeriți pe un tărâm ce pare să nu mai aparțină nimănui.
Cea mai VECHE biserică din Botoşani: A fost înzestrată cu moşii, heleşteie şi mori şi o impresionantă necropolă
Este o mărturie a istoriei şi una dintre cele mai importante edificii din judeţul Botoşani.
PRIMUL spital construit la Botoşani: Toţi pacienţii erau trataţi gratis, indiferent de naţionalitate
Cea de-a doua unitate medicală, înfiinţată mulţi ani mai târziu în Botoşani, a fost Spitalul I.Mavromati.
„Dare la semn” – PRIMA competiţie sportivă organizată la Botoşani, pe un poligon improvizat din bariera Suliţa
De când fac botoşănenii sport? Răspunsul îl găsim în documentele arhivelor din august 1868, când a început să se practice tirul sub îndrumarea militarilor.
Cea mai CUMPLITĂ epidemie care a îngenunchiat Botoşaniul: Mii de morţi în vara cu 51 de grade Celsius
Orașul Botoșani a suferit de-a lungul timpului crunt, însă puțini dintre contemporani cunosc episoadele în care orașul a sângerat efectiv și și-a jelit morții.
Prima „spiţărie” înfiinţaţă la Botoşani - Cea mai frumoasă şi solidă clădire din oraş
Cea dintâi farmacie din Botoşani, cunoscută sub numele de „şpiţărie”, a prins viaţă la finele secolului XVIII.
Fiul unui fost primar botoșănean asasinat politic: 5.000 de oameni au vrut să-l aducă la Botoșani
La Botoșani, în cartierul Bucovina există o alee cu numele tânărului ucis de comuniști. Era fiu de avocat iar tatăl său a fost pentru ceva timp primar interimar al orașului. Mai mult, a existat și o placă comemorativă în memoria sa care a fost… furată.
Oraşul Botoşani, „apanaj” al doamnelor Moldovei: Sume uriaşe de bani încasate de la botoşăneni pentru bunăstarea damelor
„Doamna Botoşaniului” încasa permanent sume uriaşe de bani fără să facă mai nimic pentru ţinutul în care îşi ducea existenţa.
Inima de odinioară a Botoşanilor – UNDE s-au înfiinţat şi CUM arătau primele pieţe ale oraşului
Fiind un centru comercial recunoscut cu secole în urmă, ca unul dintre cele mai puternice din Moldova, Botoşanii au avut locuri special amenajate în care să se vândă şi să se cumpere animale, produse industriale şi agricole. Acestea au fost pieţele şi iarmaroacele.
Străzile de odinioară ale Botoşanilor: Înghesuială la modernizarea drumurilor pline de gropi ale oraşului
Până pe la 1820 nu s-a acordat nicio atenţie străzilor oraşului, care au apărut fără nicio cât de mică idee de sistematizare, de modernizare. Înguste, întortocheate, pline de praf în timpul secetos, pline de gropi cu apă şi desfundate în timpul ploilor, dădeau oraşului un aspect neplăcut, fapt remarcat, nu o singură dată, de cei ce păşeau pentru prima dată în oraş.
ISTORIA Parcului „Mihai Eminescu”: Grădina publică cu taxă la începuturi, teren de sport şi cu un grădinar problemă
Botoşanii, oraşul patriarhal de altădată, a fost numit adesea, pe drept cuvânt, oraş al grădinilor. Când, în veacul trecut şi începutul celui actual, boierii şi-au construit frumoasele lor case, în special în partea de vest a oraşului, au avut grijă să-şi amenajeze minunate parcuri cu ajutorilor grădinarilor unguri, italieni şi germani.
PRIMUL hotel construit la Botoşani: Eminescu a dat o petrecere acolo şi s-a îndrăgostit de o blondă
Primele hoteluri  au apărut în peisajul botoşănean la jumătatea secolului trecut.Odată cu creşterea economică a oraşului, s-a simţit nevoia unor localuri cu camere mobilate care să fie închiriate, de obicei cu ziua, numeroşilor călători sosiţi la noi în oraş.
Primele cafenele din Botoşaniul de odinioară: Localul de pe Unirii unde tinerii aveau interzis
Cu câteva secole în urmă, cafenelele ce  se găsesc astăzi la tot pasul au pătruns prima dată în orașul moldav. Erau locurile unde se putea bea cafea, se jucau table, cărți și zaruri, se putea servi şi ceva dulce dar se și fuma tutun turcesc, iar oamenii stăteau ceasuri bune la discuții.
Începuturile presei la Botoşani: PRIMA publicație botoșăneană pusă sub semnul întrebării
Presa, despre care se spune că este a patra putere într-un stat democrat, are la Botoșani o vechime apreciabilă și o valoare deosebită prin numărul mare de reviste și ziare apărute în perioada anilor 1866-1944, mai precis de-a lungul a 82 ani de existență. 
LEGENDA Morii de la Ionăşeni: Au botoşănencele astea un fel al lor care te prinde în lanţ. Şi-apoi fac din tine ce vor...
Pe sub labirintul de nuci bătrâni, coborâm la Stăuceni. Urmând şoseaua peste dealuri se deschide drumul care duce la Ionăşeni. Legenda spune, că sub umbra pădurilor bătrâne, a fost o moară…
Legenda Dorohoiului: Bărbatul care a alergat toată viaţa după o…himeră
Legenda Dorohoiului, ca având un sâmbure de adevăr, este susţinută de afirmaţia anonimului autor al cronicii Huru, care numea Dorohoiul – Doroca.
Legenda Târgului Nou: UNDE a fost cel „dintâi port pe uscat” la Botoşani
Oamenii locului spun că ar fi fost chiar „capitala“ secretă a Moldovei acum 200 de ani.
Legenda Botoşaniului: Un copil sărac şi fără tată a dat numele oraşului 
Cea mai elocventă ilustrare a importanţei şi vechimii Botoşanilor, ca aşezare, o constituie complexul fortificat de cetăţi traco-getice de la marginea oraşului, datând din perioada premergătoare constituirii statului dac centralizat şi independent de sub conducerea lui Burebista.
Doi fraţi orfani din Botoşani, care au impresionat un neam întreg, ARŞI DE VII în flăcări 
La marginea unui sat din Botoşani, pe un deal de unde se lua pământ pentru lipitul caselor, sătenii au dat peste  nişte rămăşiţe.
Parerea mea e ca acoperisul se putea face cu tabla zinc-aluminiu nu neaparat cu tabla de cupru era mai eftin si mai econom
4 ianuarie 2017, 23:50
Andreea are dreptate, iar daca luna asta ai dat 50 RON peste o luna vine din nou la usa si cere.pe la ore destul de tarzii 21.00-22.00. A pierdut foarte multi enoriasi cu felul lui de a fi. Transmite-tii parintelui ca noi cei tineri am facut credite la banci pentru locuinte pe 20-30 ani.Să facă la fel si el ca nu este o rusine.
1 octombrie 2016, 08:29
buna ziuaCeea ce sa scris ca biserica se face doar din bani familiei preotului si din imprumuturi este total fals. părintele Gabriel Mihăescu a fost in doua ramduri pe la apartamentele care sunt arondate bisericii si a cerut contributii. fiecare a dat mai mult sau mai putin, dupa posibilitati. bani s au strans in fiecare scara si de un vecin la indemnul preotului
1 septembrie 2016, 13:15
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am refuzat și vom refuza tot timpul. Și am avut oferte de la fiecare partid politic și la pachet: consilieri, primari din județ. De la toate partidele”,Andrei Drancă, președinte USR Botoșani ...
fashiondays.ro
inpuff.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7764 lei
USD
Dolarul SUA
4.3067 lei
CHF
Francul elveţian
4.3562 lei
GBP
Lira sterlină
5.6549 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9525 lei
XAU
Gramul de aur
204.0945 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2465 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4437 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9417 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2680 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1871 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6393 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.