Deţinutul care a evadat din Penitenciarul Botoşani a fost prins de poliţişti.
Reprezentanţii Penitenciarului Botoşani anunţă că astăzi, 27 noiembrie 2018, deținutul care nu a revenit din permisiunea de ieșire din penitenciar, a fost capturat în jurul orelor10.00, în localitatea Ripiceni, județul Botoșani, de către echipele de căutare formate din angajați ai unității de deținere și polițiști din cadrul IPJ Botoșani, urmând a fi adus la unitatea de deținere.
„Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoșani, personalului unității ş ireprezentaţilor mass-media pentru suportul oferit în acţiunea de identificare şi capturare a deţinutului.
Totodată, reiterăm faptul că, în legătură cu fapta săvârşităva fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că fapta săvârșită de deținutul în cauză este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.” au mai transmis reprezentanţii Penitenciarului
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024