Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Bogdan Todirel Zaboloteanu, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Urban.
În sarcina polițistului s-a reținut săvârșirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 10 octombrie 2014, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani a divulgat, fără drept, unei persoane apropiate lui informaţii care nu erau destinate publicităţii referitoare la proprietarul unui autoturism, date pe care le-a accesat prin încălcarea prevederilor legale şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, având drept consecinţă afectarea intereselor instituţiei publice în care era încadrat agentul de poliţie cât şi drepturile şi interesele legitime ale proprietarului autoturismului respectiv, ale cărui date nu erau destinate publicităţii şi care au fost prelucrate fără respectarea prevederilor legale.
În prezența apărătorului ales, Zaboloteanu Bogdan Todirel a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare în sarcina sa, cu amânarea aplicării acestei pedepse, pe un termen de supraveghere de 2 ani, precum și că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.
Dosarul de urmărire penală a polițistului împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Botoşani.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se specifică într-un comunicat al DNA Suceava.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024