Ştiri
Un băiat abandonat în Botoșani, care a locuit într-un uscător, a ajuns în Anglia și ajută orfanii din România – FOTOGALERIE

Vasile Bolohan (41 de ani), un român care muncește în construcții în Anglia și care în copilărie a fost nevoit să locuiască într-un uscător, ajută de mai mulți ani orfani sau copiii din familii nevoiașe. Din banii câștigați din greu pe șantier, chiar dacă nu tot timpul are de muncă, dăruiește micuților zâmbete.

”M-am culcat în uscătorul blocului unde locuiesc, trecând pe lângă ușa apartamentului unde locuisem până în acea zi”


Povestea lui Vasile este ca un scenariu de film, el fiind la rândul lui un astfel de suflet chinuit, amintirile din copilărie și adolescență împărțindu-se intre scene violente între mama și tatăl său, preșul pe care dormea, în uscătorul blocului în care părinții săi pierduseră apartamentul, anturaje dubioase și pușcărie.


“Mie mi-a fost foame, frig, nu am avut unde sa dorm, am umblat cu papucii rupți, visam la o mâncare caldă, îmi doream sa fac o baie caldă, visam la o casă, o familie… Eu nu am uitat!”, mărturisește Vasile Bolohan., citat de ZiarulRomanesc.de.


Vasile știe ce însemnă suferința. A învățat-o de mic, după ce tatăl său a ajuns la pușcărie, pentru tentativă de omor, iar mama s-a “luat” cu un așa-zis prieten de-al soțului, a vândut apartamentul și s-a mutat la țară, într-un sat din Botoșani.


“Aveam 14 ani și jumătate - nu poate să uite drama prin care a trecut, Vasile. Era noapte, frig, îmi era foame. Am mers și m-am culcat în uscătorul blocului unde locuiesc, trecând pe lângă ușa apartamentului unde locuisem până în acea zi. Senzația e greu de descris. Cu niște preșuri luate din alte blocuri, de la uși, m-am învelit și m-am culcat acolo. (…)”.


A trebuit să învețe să trăiască singur pe străzi. Era doar un copil. Fără vină. Așa cum sunt cei pe care se luptă acum să-i facă să zâmbească.

A ajuns în Anglia la 31 de ani


A reușit să ajungă în Leeds, în nordul Angliei, la vârsta de 31 de ani, după ce a încercat de mai multe ori să ia calea străinătății.


“Un prieten m-a chemat in Anglia si nu am asteptat să spună a doua oară. Țin minte că de teamă să nu se răzgândească mi-am închis telefonul trei zile până am ajuns la el”, râde acum, după aproape zece ani, Vasile, amintindu-și de începuturile sale în Anglia.
A început să lucreze în construcții și a învățat pe șantiere meserie.
În toți acești ani de când a ajuns în Anglia, suceveanul și-a ajutat mulți dintre prietenii de acasă, din Suceava, să ajungă în Anglia.


“Pe majoritatea prietenilor care mi-au făcut un sandwich când nu aveam ce mânca. Pe toți cei care m-au lăsat să fac o baie în casa lor sau m-au lăsat să îmi spăl hainele când mi-a fost greu. În total 53 de persoane”, știe exact cifra Vasile.
O parte dintre aceștia l-au dezamăgit, mărturisește, însă a fost învățat de mic să nu se aștepte la prea mult de la oameni.

Din banii munciți cu greu ajută copiii năpăstuiți de soartă


Prin 2014, a aflat de la o prietenă angajată în sistemul de protecție socială de drama prin care treceau cinci copii din comuna suceveană Adâncata, împreună cu mama lor, toți riscând să ajungă pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului.
Într-unul dintre concediile în România, Vasile s-a dus la familia respectivă și i-a scos pe toți în oraș și le-a cumpărat celor mici ce și-au dorit. Asta, din leafa lui de muncitor în construcții în Anglia.
S-a întors la Leeds cu inima îndoită, simțind că poate face mai mult pentru acei copii și mama lor. A început o campanie pe Facebook și și-a rugat prietenii să îl ajute, fiecare cu ce poate. Deși nu a reușit să strângă cine știe ce fonduri, minunea a venit de la un om de afaceri din Suceava, căruia Vasile i-a povestit de drama celor cinci copiii, iar afaceristul s-a oferit să le construiască o casă. Primarul comunei le-a oferit o suprafață de zece ari de teren și cu sprijinul omului de afaceri, care a dorit să rămână anonim, ceea ce părea doar un vis, o casă pentru familia respectivă, a devenit realitate.
Vasile le-a cumpărat rechizite de școală, televizor, haine și pentru prima oară i-a dus la un restaurant.

În cursul anului trecut, într-un concediu, Vasile s-a dus la un orfelinat de lângă municipiul Suceava.


“Mă jur că atunci când am văzut copiii, am plâns zece minute fără să mă pot opri. Cu 12 ani în urmă plânsesem ultima dată, când mi-am îngropat tatăl. Am ajuns în Anglia și gândul la acei copiii nu îmi dădea pace. Efectiv, nu puteam dormi. Atunci am cerut ajutor pe Facebook, să ducem copiii într-o excursie și să mănânce o pizza că mulți dintre ei nu au văzut-o decât la televizor”, arată suceveanul.


Iar „strigătul” sau de pe Facebook nu a ramas fără ecou. “Speram să strâng în jur de 2500 de lei, cam atât am calculat că ar fi nevoie. În patru zile, s-au strâns 12.000 de lei. Am fost șocat de-a dreptul și am plâns. A fost incredibil ce am simțit”, zâmbește Vasile.

”Nu îmi mulțumi mie, mulțumește-i lui Dumnezeu”


O întreagă echipă s-a adunat în jurul lui. Prieteni de peste tot din străinătate, dar și din Suceava, au sprijinit fiecare cu cât și cu ce a putut proiectul lui Vasile, denumit “Excursia”. Iar banii, justificați la leu, cu chitanțe și facturi, au ajuns toți la copii.
Mai mult, în excursie au fost trimiși și copiii unei familii nevoiașe, de care în trecut Vasile s-a îngrijit, trimițându-le pachete cu haine trimise din Franța de câțiva prieteni de-ai lui.
După excursie, au mai ramas câteva mii de lei din suma inițială, însă “și-au găsit repede destinatarii”, arată suceveanul.
4.500 de lei pentru proteze, pentru un minor care în urma unui accident rămăsese fără mâini, și 1000 de lei trimiși unei fete, victimă tot a unui accident rutier.
Mărturisește acum după aproape 30 de ani de atunci că nici atunci, când i-a fost foarte greu, nu a uitat să se roage:


“Celor care le-am făcut bine în viață și mi-au mulțumit le-am spus întotdeauna: «Nu îmi mulțumi mie, mulțumește-i lui Dumnezeu că El m-a trimis la tine!». Așa îi arăt eu lui Dumnezeu mulțumirea mea față de El”.
 

Loading...
Spectacol de caritate pentru copii speciali de la Botoșani
Caritate cu ştaif la teatru, artă vândută pentru suflete nevinovate,apel umanitar în întuneric şi cascadă de aplauze pentru Bogdan Ota – GALERIE FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
Doina Federovici în fața primarilor și miniștrilor: Semnăm cea mai mare investiție cu fonduri europene

Singurul parlamentar care a avut o alocuțiune la vizita ministerială de vineri, de la Botoșani a fost senatorul Doina Federovici care are și calitatea de președinte al Filialei Județene a PSD Botoșani.

ȘASE drumuri și un pod pericol public – contractele semnate de CJ pentru următorii ani

Două calupuri de proiecte au avut contracte de finanțare semnate în cursul zilei de astăzi, la Consiliul Județean Botoșani unde au ajuns ministrul dezvoltării regionale împreună cu cel al fondurilor europene.

Moment istoric, s-a semnat contractul pentru drumul strategic: DETALII despre această investiție – FOTOGALERIE

Doi miniștri au fost aduși de PSD-iști la Botoșani pentru a marca momentul în care este semnat contractul de finanțare pentru una dintre cele mai importante investiții din județul nostru.

Reacția lui Cornel Șfaițer după ce craiovenii au avut probleme cu drumul: Vor fi mai nervoși

Vremea le-a dat bătăi de cap oltenilor, care ar fi trebuit să meargă cu avionul la Botoșani pentru meciul de vineri, dar din cauza ceții au fost nevoiți să meargă cu autocarul până la București, iar de acolo să ia vineri dimineața avion spre Iași.

Ţepari cu ștaif: Doi romi ofereau cetățenilor inele false în schimbul carburantului auto

Furturile şi faptele antisociale săvârşite de infractorii voiajori prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe. 

Un film animat pentru întreaga familie rulează la Cine Globe – PROGRAMUL săptămânii

În perioada 24 – 30 noiembrie 2017 Cine Globe te invită să urmărești avanpremiera Paddington 2, alături de alte trei premiere.

Eşti interesat să urmezi o carieră militară? NOUTĂŢI pentru admiterea la şcolile de subofiţeri jandarmi

Tinerii botoşăneni interesaţi să urmeze o carieră în Jandarmeria Română, dar care nu îndeplineau condiţiile impuse de înălţimea minimă obligatorie, au acum ocazia să se înscrie pentru admiterea la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni, sesiunea ianuarie 2017, deoarece criteriul de înălţime a fost eliminat prin Ordin al ministrului afacerilor interne.

FAZA ZILEI: În prezenţa miniştrilor şi a lui Flutur, Macaleţi a schimbat primarul de Botoşani

Întâlnirea dintre oficialii guvernamentali, parlamentari şi aleşii locali care a avut loc vineri dimineaţă la Palatul Administrativ a debutat cu un cuvânt introductiv al preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani.

CJ-ul iese din hibernare, contracte de peste 73 de milioane de euro semnate: Un efort depus în ultimii ani

Moment s-ar putea spune, istoric pentru Consiliul Județean Botoșani care după o pauză de câțiva ani de zile de la investiții vitale, se află în pragul accesării unor sume impresionante pentru o serie de obiective. 

O peliculă premiată la Festivalul de Film de la Sarajevo ajunge vineri la Botoşani

Filmul se lansează vineri în toate cinematografele din ţară și va putea fi vizionat de cinefilii botoșăneni la Cinema Unirea.

Vicepremierul a dezvăluit rolul Doinei Federovici la Bucureşti: Dacă nu găseşte un alt spaţiu şi acolo se bagă

S-au inversat rolurile! Dacă la vizitele unor oficiali ministeriali, liderii judeţeni ai PSD nu mai pridideau să le ridice osanale, vineri dimineaţă rolurile s-au schimbat.

Vicepremierul care i-a luat locul lui Sevil: Să fiți mândri că sunteți botoșăneni

A ajuns poate pentru prima dată în nordul Moldovei și Paul Stănescu, ce are dublă calitate în Guvern și anume de vicepremier și ministru al dezvoltării regionale, în locul lui Sevil Shaideh. 

Poliţiştii botoşăneni în misiune la Liceul Pedagogic 

Aproximativ 100 de elevi de la Liceul Pedagogic N. Iorga din Botoşani au dat ochii joi cu poliţiştii botoşăneni.

Un cunoscut hipermarket a ieftinit ouăle de găină furnizate de micii fermieri români 

Una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, cu magazin şi la Botoşani a hotărât ieftinirea unui cofraj de 30 de ouă.

Ploaie de VIP-uri la Prefectură, sală aglomerată, oamenii stau în picioare – FOTO&VIDEO

Pentru cea mai mare investiție din ultimii ani din județul Botoșani, la Palatul Administrativ au ajuns o sumedenie de oameni cu funcții.

Pagubă totală pentru un sucevean prins în trafic cu ceva marfă: Poliţiştii i-au luat tot şi l-au amendat 

Ghinion pentru un sucevean prins joi la volanul unei autoutilitare. Acesta s-a ales cu marfa luată şi cu 5.000 de lei amendă.

ACUM: Doi importanţi miniştri au ajuns la Botoşani – FOTO & VIDEO

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu şi ministrul Fondurilor Europene Marius Nica au ajuns în urmă cu puţine minute la Palatul Administrativ al municipiului reşedinţă de judeţ.

ACCIDENT pe o stradă din municipiu: Botoşănean izbit pe asfalt după manevra imprudentă a unui şofer

Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc pe strada Nicolae Iorga din municipiu.

Comunicat: PSD a îndeplinit toate promisiunile pentru pensionari din programul din 2017

Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că în lista celor 100 de obiective realizate în primele 10 luni de guvernare se regăsesc toate promisiunile asumate de PSD pentru pensionari în anul 2017, se arată într-un comunicat de presă.

ATENȚIE!, anunț de ultimă oră de la meteorologi: Botoșaniul intră sub COD GALBEN

Meteorologii au emis acum câteva minute o avertizare meteo pentru Botoșani și alte județe din țară.

Frumos dar câți sunt chiar așa ? De unde și până unde a fost abandonat în Botoșani când e din Suceava ?
9 septembrie 2017, 19:41
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Vati (aşa scrie – n.r.) laudat cu proiectele mele!!! nerusinatilor,interlopilor si traficanti de carne vie ce a fost unu dintre voi parlamentar psd... jeeet”, Ionuţ Huţanu, viceprimar Nicşeni ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6536 lei
USD
Dolarul SUA
3.9215 lei
CHF
Francul elveţian
3.9971 lei
GBP
Lira sterlină
5.2229 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5189 lei
XAU
Gramul de aur
162.5645 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2257 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4912 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9849 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0793 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1830 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6253 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1 o C
Dorohoi
1 o C
Bucecea
1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.