Copiii de la Grădiniţa cu program prelungit "Voinicelul" din Botoşani au învăţat, astăzi, că toamna este anotimpul care îi ajută să crească sănătos.
Aceştia au confecţionat , din materiale ecologice naturale, precum frunze sau seminţe, tablouri care au fost expuse în spaţii publice, unde pot fi vizionate de toţi cei care doresc să o facă.
Proiectul „Toamna prin suflet de copil”, derulat la Grădiniţa cu program prelungit “Voinicelul’, structură a Şcolii Gimnaziale Sf. Maria Botoşani coordonată de directorul unităţii, prof. Carmen Bădărău, este parte a programului Sănătate printr-o alimentaţie sănătoasă, desfăşurat în cadrul SĂPTĂMÂNII EDUCAŢIEI GLOBALE .
Acesta a constat în lucrări realizate în parteneriat educatoare-copii-părinţi, fiind folosite materiale din natură.
Micuţii din toate grupele, împreună cu educatoarele şi părinţii, au contribuit cu tablouri de toamnă la amenajarea expoziţiilor amenajate în sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani şi la Filiala nr. 1 (din strada Primăverii) a Bibliotecii Judeţene “Mihai Eminescu”.
În plus, copiii din Grupa "Fluturaşii", coordonaţi de educatoarele Lăcrămioara Şaramet şi Laura Butnariu, au prezentat diferite ghicitori despre fructe, legume şi fenomene specifice anotimpului în care ne aflăm.
Programul a inclus şi diferite dansuri, inclusiv o horă prin care micuţii au exprimat bucuria adusă de roadele toamnei.
De la manifestare nu au lipsit părinţii care s-au implicat şi au confecţionat cu micuţii costume specifice anotimpului.
Prestaţia artistică a copiiilor a fost răsplătită cu fructe şi aplauze.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024