Doi tineri sunt cercetați penal pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Jandarmii au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane, în imediata apropiere a Stadionului municipal Botoșani.
Doi tineri au încercat să fugă de la locul incidentului, dar au fost imobilizați în scurt timp, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
În urma verificărilor efectuate și pe baza declarațiilor martorilor s-a stabilit faptul că cei doi l-au agresat pe un alt tânăr, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar din apropiere.
Conflictul iscat în bar s-a mutat ulterior pe trotuarul din fața stadionului, moment în care jandarmii au acționat prompt și i-au identificat pe agresori.
Pe numele celor doi tineri de 18, respectiv 21 de ani din comuna Corni au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Dosarul a fost înaintat în vederea soluționării către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O mamă și fiul ei de patru ani au dispărut de acasă: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Festivitate de premiere organizată pentru cei mai buni elevi contabili din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Talismanul Botoșanilor după golul din prelungiri: Sunt și fan Real Madrid, deci nu renunț
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024