Seria manifestărilor dedicate poetului nepereche a continuat cu depunerea de coroane la bustul din fața Teatrului „Mihai Eminescu”.
Mai întâi, au fost depuse jerbe de flori din partea șefilor celor mai reprezentative instituții de la Botoșani, respectiv Prefectura, Consiliul Județean sau Primăria, dar și a membrilor Uniunii Scriitorilor. Din partea Primăriei au adus un omagiu atât consilierii PSD cât și cei liberali.
Și astfel, pentru câteva clipe cele două partide s-au unit. Primarul Cătălin Flutur nu a fost prezent la manifestări întrucât este plecat în concediu.
După aceea, au urmat membrii Partidului Social Democrat și ai Partidului Național Liberal.
Depunerea de coroane la bustul din fața Teatrului Mihai Eminescu s-a terminat foarte repede pe fundalul cunoscut de câțiva ani și anume ruina care stă neclintită în centrul orașului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024