De la deschiderea compartimentului de neurochirurgie de la Spitalul Județean Mavromati au fost deja efectuate zeci de intervenții chirurgicale.
Medicul Attila Kiss venit de la Cluj la Botoșani a avut în grijă toate cazurile medicale.
”De la înființarea compartimentului de neurochirurgie, în cadrul Spitalului Județean s-au efectuat un număr de 70 de intervenții chirurgicale, patologia cea mai frecventă a fost hernia de disc, traumatologie în urgențe iar pe locul trei, tumorile neurologice”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
O fetiță a fost cea mai tânără pacientă a medicului neurochirurg însă intervenția chirurgicală a avut loc la Cluj unde sălile de operație au toate dotările medicale necesare.
”Cel mai tânăr pacient operat a fost în vârstă de 6 ani cu tumoră cerebrală, iar cea mai în vârstă a fost de 93 de ani, cu hematom subdural”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Attila Kiss este singurul medic neurochirurg de la Botoșani.
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024