Ştiri
Macaleţi în faţa elevilor: Până acum era cu săbii, cu arcuri, era super înarmat VIDEO

Ca şi în alţi ani, Costică Macaleţi şi-a început periplul din prima zi a noului an de învăţământ la Şcoala 11. Nu neapărat fiindcă l-ar lega amintiri de această unitate, ci mai degrabă fiindcă este situată faţă în faţă cu blocul în care locuieşte.

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a traversat o stradă şi într-un minut de la sosirea sa directoarele au dat startul festivităţii. Iar primul discurs i-a aparţinut… vecinului de peste drum, care, neaşteptat, a vorbit aproape două minute şi a povestit tuturor ce i s-a întâmplat în această dimineaţă.


„Am vecinul meu din parcare, de la clasa 0, m-a salutat dimineaţă disciplinat. Dacă până acum era cu săbii, cu arcuri, era super înarmat, acum a venit cu uniformă la şcoală şi îi doresc succes, ca de altfel tuturor copiilor”,


Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.


Acesta a apreciat activitatea Şcolii 11, pe care o consideră a fi „una dintre cele mai bune” şi după ce şi-a exprimat credinţa că, la vârsta lor, elevii trebuie să mai facă şi obrăznicii, s-a adresat cadrelor didactice, recomandându-le să aibă griji de copii pentru a ieşi din ei „viitorii decidenţi şi oameni ai României”.


Şeful CJ a plecat apoi la Bucecea, acolo unde a făcut gimnaziul, după care a mers la Seminarul Teologic.

 

Prima zi de şcoală: Discursuri sforăitoare, flori pentru politicieni, medalie de onoare, senator uitat, senatoare cu emoţii pentru propria fată - GALERIE FOTO
Început de an școlar la ”colegiul fițelor” cu parlamentari și ceva plictis printre elevi – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
Loading...
loading...
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
„Dacă vrem să ne inspirăm, putem să o facem din țările mai civilizate decât noi. Acolo când s-a declanșat scandal se intervine în forță. Nu mergem cu hai te rog eu, du-te acasă. Dar ce cauți acolo? Dacă noi am merge câte ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5990 lei
USD
Dolarul SUA
3.8373 lei
CHF
Francul elveţian
3.9823 lei
GBP
Lira sterlină
5.1814 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4371 lei
XAU
Gramul de aur
161.4201 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2181 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4858 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0690 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1272 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1761 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6180 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16 o C
Dorohoi
16 o C
Bucecea
16 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
16 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.