O gașcă veselă din oameni care nu mai sunt la prima tinerețe dar par că trăiesc una, un grup de 22 de persoane format din bărbați, femei și copii. Vizitatorii orașului și-ai județului au însuflețit marți dimineață Piața Revoluției de la Botoșani.
Ei sunt membri ai Asociației Națională a Deținătorilor și Restauratorilor de Vehicule Istorice – Secția ARO și au pornit într-un tur al României.
Pentru ei, iubirea pentru automobile de epocă a devenit un mod de viață, iar în acest tur, cinstesc primul autoturism fabricat în România – ARO.
Și ce e mai de apreciat, este faptul că acești oameni cu zâmbete largi pe fețe ne-au oferit și o lecție de patriotism și au ținut să aibă ca punct de plecare în acest turneu, Botoșaniul.
„Dacă vorbim de automobile româneşti, de România, de fabricat în România, nu puteam să venim aici decât cu ARO. Anul trecut, când am gândit acest eveniment, l-am gândit ca fiind cu punct de plecare Ipoteşti, pentru că în mintea noastră Eminescu este începutul şi am zis că nu poate începe un eveniment de natura asta decât cu Eminescu. Începutul e bun. Ne-am simţit ca acasă. Am găsit oameni extraordinari la Ipoteşti, toată lumea ne-a primit bine”,
Viorel Burcea, președintele secției ARO din cadrul asociației
Scopul turului cu mașini ARO este acela de a fi promovate produsele fabricate în România. Organizatorii consideră că este un gest patriotic și modalitatea lor de a dovedi că își iubesc țara.
„Am preferat să venim cu ARO ca să arătăm că se poate, că acum 60 de ani era o maşină foarte căutată, era printre primele patru maşini ca nivel de dotări şi performanţe şi de asta am şi ţinut ca efortul nostru să sublinieze faptul că România are o istorie şi merită respectul celorlalţi, nu să fim catalogaţi doar ca o piaţă de desfacere”,
Viorel Burcea, președintele secției ARO din cadrul asociației
Membrii asociației iubitorilor de mașini de epocă au plecat din București, au făcut o oprire la Mărășești pentru a depune jerbe de flori la mausoleu.
Au pornit spre Botoșani, iar de aici vor face un tur al mănăstirilor pentru a ajunge la Petru Vodă, unde vor face o donație de 1.000 de euro unui centru de copii de acolo.
Turul va mai include un popas la fabrica Tractorul din Brașov, unde va fi organizată o expoziţie şi se va încheia Câmpulung Muscel, la fosta fabrică ARO, unde este programată o lansare de carte şi unde va fi prezentat un rezumat al acestei călătorii.
La Botoșani, în Piața Revoluției, vizitatorii care au venit într-un convoi format din 10 mașini ARO au fost întâmpinați de vicepreședintele CJ, Dorin Birta și viceprimarul Cosmin Andrei.
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024